Mi-a vorbit prima oară despre ea. Trei ore. Trei ore în care nu mi-am luat ochii de la ochii lui. Îmi vorbea cu ochii și îmi povestea din suflet. Și fără cuvinte, doar cu privirea îmi transmitea dragoste și ură, liniște și nebunie, dorință și regret, așteptări și renunțări.

Am tăcut și l-am ascultat. Încercam să înțeleg ce avea femeia aia care a reușit să îl răvășească în halul asta. Îl știam pe el că pe un Adonis .Ca orice bărbat , avea nevoie de admirația lor, a femeilor. Și pentru că era totuși foarte diferit de majoritatea bărbaților și voia din ce în ce mai mult, nu se rezuma doar la admirație. Avea nevoie să creeze dependență. Avea nevoie să se impună, să fie dorit până la implorat, să domine. Era genul de bărbat care îți pune o piedică pe scări doar ca să îl rogi să te ajute să te ridici. Și ele erau fericite pentru că primeau mâna lui întinsă ca pe un cadou, fără să știe că de fapt el se hrănea cu asta.

Se hrănea cu femei și cu sentimentele lor. Și erau multe pentru că nu reușea să obțină toată emoția de care avea nevoie de la una singură. Colecționa trupuri, priviri, lacrimi, zâmbete, urlete, povești de viață, cicatrici și toate până târziu în noapte. Pentru că odată hrănit, ele trebuiau să plece. Înainte de cafeaua de dimineață. Atunci era momentul lui. Atunci își făcea inventarul. Atunci își dădea masca jos și redevenea copilul pe care îl știam.Și, ca un vampir, știa cât trebuie să ia de la fiecare că să rămână în viață. Nu le golea de tot pentru că avea nevoie de hrană în continuare. Erau multe, frumoase, tinere sau nu, inocente sau din contră. Toate se întorceau de câte ori aveau ocazia doar ca să-l mai vadă, să îl simtă, să îl fericească , să știe că o parte din ele îl trezesc la viață pe EL.

În weekend stăteam cu el la povești. Eram singura care îl cunoștea așa cum este el. Eram singura care îl vedea mai clar decât voia el să admită. Eram singura care l-a văzut neîncrezător, neputincios, sincer, râzând și plângând. Rar zâmbea, dar atunci când o făcea era alt om. Eram singura care știa că are sentimente.

Eram singura care îl ruga, spre binele lui și al victimelor sale, să își facă curățenie. În casă și în suflet. Era debusolat din cauza ei. Nu a putut să-mi spună nici măcar cum o cheamă. Dar nu conta nici cum o cheamă, nici vârsta ei și nici trecutul ei. Era singura care i-a arătat că poate simți ceva. Era singura care l-a făcut să simtă cât toate la un loc. Lucru greu de recunoscut pentru unul că el. Era singura care a băut o cafea dimineața în patul lui, cu draperiile deschide. Era singura care i-a văzut chipul dimineața. Era singura lângă care a dormit sau mai degrabă a stat treaz pentru a o privi cum zâmbește în somn. Era singura căreia i-a spus să plece și să nu se mai întoarcă pentru ca l-a văzut fără mască. Și a plecat plângând. Fără să știe de ce, fără să pună întrebări. A plecat rușinată crezând că a fost una dintre multele, fără să știe de fapt că a fost singura dintre cele multe.

Și acum masca îl deranja. Îi era din ce în ce mai bine fără mască și din ce în ce mai rău. Îl deranja, îi provoca mâncărimi și ar fi vrut  o dea jos. Dar o purtase  timp încât nu se recunoaștea fără ea. Când nu știi ce simți și nu vrei  recunoști, când îți e dor până la durere, când ești cu gândurile vraiște și nu vrei  tragi draperiile să îți intre o rază de soare, când vei avea curaj să te accepți fără masca venețiană, recunoaște-ți ție însuți. Dacă ți-ai făcut curățenie în casă și ești în continuare îngropat în gânduri și în pat sub multe perne, înseamnă că ți-e dor. Nu ești defect așa cum ți-ar plăcea să crezi și nici bolnav. Nu nevoie de vindecare, ai nevoie de revedere. Caut-o pe ea și te vei regăsi pe tine. Nu te întoarce la jucăriile tale doar pentru că e mai simplu.

Nici până acum nu a putut să îmi spună ce avea ea dar mi-am dat seama ce a reusit să facă ea într-o singură noapte. A reusit să îl facă să plangă. Să îi fure o lacrimă, două, una albă și una neagră, una de fericire și una de durere, de neputință, de emoție, de agonie și de extaz. El nu plânsese niciodată pentru că era barbat. Și bărbații nu plâng. Acum avea un nod în gât de care voia sa scape. Nodul era ea. Pentru că nu îi place să fie vulnerabil, pentru că este prea bun la falsificat sentimente, pentru că se cunoaște atât de bine și atât de rău încât știe că ea nu l-ar iubi fără mască.

Foto: Laura Makabresku