De ce cred că unii oameni ar trebui să rămână singuri

Știți vorba aia „pe cine nu lași să moară, nu te lasă să traiești”? Ei bine…despre mine este. O știți și pe aia „omul bun e luat de prost”? Ei bine…tot despre mine e.
Eu sunt încă genul puțin (cam mult) naiv și optimist care încă mai crede în oameni, în suflet, în bunătate, în faptul că oamenii poate nu sunt făcuți din piatră așa cum vor să pară. Nu știu dacă e din cauza sau datorită mamei, care este cel mai bun om de pe pământul ăsta. Încă sunt genul care ar putea să facă bine cu forța, care întoarce și celălalt obraz după ce și-a mai luat palme (eventual de la aceleași persoane), care îl ajută să se ridice fix pe cel care mai devreme i-a pus piedică.

Ce naiba e în neregulă cu mine? De ce nu înțeleg nimic din prima „palmă”? De ce îmi trebuiesc vreo 3-4 palme (o dată mi-au trebuit chiar și 10-le-am numărat ulterior) ca să înțeleg că e cazul să îmi fac curățenie prin oamenii din jurul meu. Deunăzi aveam o discuție cu o prietenă (și mai naivă ca mine) care îmi spunea că tratează oamenii așa cum i-ar plăcea ei să fie tratată. Frumos. Eu o ințeleg. Și și-o tot lua. Treaba asta observ, e un fel de „hai să ne jucăm cu tigrul; dacă noi nu-l mâncăm, sigur nici el nu ne manâncă”.
Din câte îmi amintesc, unul din principiile analizei tranzacționale este stabilirea raportului de egalitate între interlocutori – adică tratează-l de pe poziția de pe care te tratează și el pe tine. Ușor de zis, puțin cam greu de făcut (dar merită lucrat la treaba asta). Mai ales când ții cu tot dinadinsul să trăiești într-o lume ideală. Încep să cred nu doar că dragostea e oarbă, ci și că bunătatea e destul de mioapă.

Oamenii sunt diferiți. Fiecare cu problemele lui – mai mici sau mai mari, fiecare cu educația primită, fiecare cu anumite modele alese în viață, fiecare cu sechele din trecut care le bântuie prezentul, fiecare cu o dorință mai mică sau mai mare de revanșă, de răzbunare, de ceva de demonstrat, de polițe de plătit, de superioritate de arătat.
Cred în schimb că oamenii se pot schimba. Dacă își doresc cu adevărat, dacă au pentru ce și dacă dorința este mai mare decât orgoliul și frustrările acumulate. Cred că fiecare merită să doarmă așa cum își așterne. Și mai cred că unii oameni ar trebui să rămână singuri. Și nu, nu spun asta din răutate. O spun pentru că mă gândesc cu părere de rău la cei din jurul lor. Probabil sunt diverse categorii, dar eu le am pe ale mele.

  1. Oamenii nerecunoscători – pentru că oricât te-ai da peste cap, ei niciodată nu se vor mulțumi cu nimic. Ba mai mult, vor încerca să te minimalizeze, să te stoarcă de energie în van și orice ai face tu, niciodată nu va fi de ajuns.
  2. Oamenii egoiști – pentru că nu va fi niciodată despre tine. Nici măcar o dată! Va fi despre ei. Despre bucuriile lor, despre tristețile lor, despre realizările sau nerealizările lor, despre ce-și doresc și despre cum își doresc. Fără să contezi tu, sentimentele tale, felul în care te simți.
  3. Oamenii ipocriți – nu cred că trebuie să dau motive pentru care nu ai vrea să stai prea mult în preajma lor.
  4. Scandalagiii – pentru că te seacă de energie, de chef de viață, îți iau liniștea, pentru că nu e important să aibă neapărat un motiv ci pentru că e important să se hrănească cu nervii și psihicul tău.
  5. Vampirii energetici – aici aș include mai multe subcategorii de genul : persoanele deprimate încontinuu, care nu vor să iasă dintr-o stare pe care singuri și-o induc. Persoanele care se victimeaza – tertip folosit în speranța că toată lumea îi va copleși cu toate lucrurile de care au nevoie, fără că ei să își bată capul prea mult. Persoanele triste (nu mă refer la cei care chiar au un motiv ci la cei care au o stare naturală) – pentru că nu vor fi niciodată în stare să se bucure de nimic și pe lângă asta îți vor strica și ție orice urmă de bucurie pe care ai putea-o avea.
  6. Semizeii – sună amuzant? Va spun eu că nu e. De ce? Pentru că ei merită orice, oricând, de la oricine. De ce? Pentru simplul fapt că există. Și pentru că vei da fără să primești mare lucru înapoi. Da, am spus „mare lucru”, pentru că îți vor da și ei ție câte puțin – nu pentru că vor ci pentru a avea motive de reproș și pentru a-și putea justifica cererea de mai mult și mai mult. Iar atunci când nu vei mai avea ce să dai, sau nu vei mai putea, semizeii își vor lua jucăriile și vor pleca în altă parte. Și vor caută pe cineva „odihnit” cu care să se joace.

S-ar putea să fiu rea. S-ar putea să fiu sinceră. S-ar putea să-mi fi ajuns. Cert este ca e cazul îmi fac curățenia de . Nu șifonier ci printre oameni.

Foto : Laura Zalenga

1 reply

Trackbacks & Pingbacks

  1. […] Deci da mă. Fix așa. Există acești oameni. Există printre noi, vorba aia. Pentru care niciodată nu vei fi bun, niciodată nu vei fi făcut destul, niciodată nu îți vor spune un mulțumesc, niciodată nu vor aprecia nimic și alte bălării despre care am mai scris AICI. […]

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *