Ministerul Culturii e într-o relație foarte scumpă cu Costică Brîncuși

arta

M-a sunat Miss O. disperată “fă edit!! fă edit!!!” Ce edit bre? La video-ul cu Brâncuși.

Știam că video-ul cu “Brâncuși nu e al nostru” e un teaser dintr-o campanie. Ei bine, nu mă așteptam la porcăria asta, așa nu fac niciun edit. Eu mă identific cu teaser-ul și nu cu campania. Campania zice că “Brancusi nu e al nostru. Brâncuși e al meu”. De ce e al meu? Pentru că ar fi frumos să donez un ban cinstit. Să donăm, deci, cu mic, cu mare câte ceva, să strângem DOAR DĂCÂT mica sumă de 11 milioane de euro.

Ei bine, NU. Brâncuși nu e al nostru. Da, e/a fost român. Da, s-a născut în România. Da, a vrut să lase statului român, cum spuneam ieri 200 de lucrări și atelierul de la Paris și pe statul român l-a durut în funduleț. Stat român care, s-a trezit acum, în România lui 2016, că de fapt vrea statui. Statui ce aparțin patrimoniului cultural național și pe care nu le-a vrut moștenire de la sculptorul Brâncuși, statui pe care le vrea acum. Și nu numai că le vrea, vrea să le plătesc eu. Și mama. Și tata. Și tu. Din salariu, din pensie, din dracu știe ce. Haideți, cu mic, cu mare, mână de la mână până strângem 11 milioane de euro ca să fie și Ministerul culturii și statul român cu zâmbetul pe buze.

E ca la prima casă. Eu am atât și statul mai garantează cu atât. Ministerul Culturii alocă 5 milioane de euro, după care apelăm la lugu lugu să gâdilam puțin orgoliul românului filantrop, să mai pună și românul 6 milioane, facem un calcul cinstit și luăm statuia. Cum care? Aia bre de care ne durea în cur fund acum niște ani. Păi bre, în cazul ăsta, vreau să fac un anunț. Băi, am văzut o casă mișto, atât de mistoooo, casa visurilor mele. E mai ieftină ca statuia. Dacă fiecare dintre voi ar vrea să-mi facă un pustiu de bine și să doneze 10 lei și șă dea vestea mai departe până facem 250.000 euro, v-aș fi veșnic recunoscătoare și v-aș pomeni în fiecare zi la biserică. Hai saru’mana.

Deci cam asta e îndemnul zilei. Brâncuși e al tău! Donează! Știți ce au uitat să spună?

Că și copiii ăia bolnavi din spitale sunt tot ai noștri. Și nu au medicamente. Și nu au mâncare (pâine cu marmelanda nu se numește mâncare). Și nu au dezinfectanți. Și nu au medici buni. Și nu au săli de operație. Și nu au saloane sterile. Și nu au săpun la baie.

Că și bătrânii sunt ai noștri. Și ăia de pe străzi care au pierdut tot ce aveau din cine știe ce motive. Și aia care trăiesc la țară (am văzut talonul de pensie al unei bătrâne, talon de pensie pe care scria 3 lei și mi-a venit să urlu, să îmi fac cruce și să mă duc învârtindu-mă). Și ăia care au 300 de lei pensia din care plătesc întreținerea, pastilele și trăiesc cu mâncare de cartofi o lună.

Și băbuțele alea pe care le amendează poliția pentru că vând flori și pătrunjel la metrou fără autorizație.

Și copiii din orfelinate sunt ai noștri.

Și țiganii persoanele despre care nu știu exact cum să mă exprim sunt ai noștri. Da, da, aia care fură, dau în cap, ascultă manele la maxim, aruncă cu teancuri de bani la petreceri, nu plătesc nicio taxă, fură curent, te amenință, te înjunghie, te buzunăresc.

Și gropile din țara asta sunt ale noastre. Și noroiul și inundațiile din mijlocul unei capitale europene sunt ale noastre. Și violatorii și criminalii și hoții sunt ai noștri. Și politicienii corupți care dorm pe banii noștri, se plimbă non stop și au ‘jdemii de case sunt ai noștri. Și taxe letale sunt ale noastre. Și pădurile pe care le taie ăștia în draci, fără să îi interese de nimic, sunt ale noastre. Și deșeurile din râuri sunt ale noastre.

Da, bre. Toți sunt ai noștri și toate sunt ale noastre. Practic, toată țara asta trăiește din donațiile noastre. Fix toată. Pentru că din donații s-au ajutat copii săraci, din donații s-au construit spitale, din donații s-a cumpărat aparatură medicală, din donații s-au ridicat școli.

Celelalte, de genul poftofel diparut, plimbările politicienilor și casele lor frumoase care se renovează tot cu milioane de euro, n-au fost din donații. Au fost din taxe. Taxe letale și taxele mele.

Băi, Brâncuși nu e al nostru! Țara asta este a noastră! A mea. A ta. A tuturor. Și ne batem joc. Rău. Și închidem ochii. Și avem impresia că dacă donăm 50 de lei să recuperăm o statuie, ne recuperăm libertatea. Ne recuperăm pe dracu.

Nu nene, cu 11 milioane de euro îi dai jos pe cretini și începi să construiești ceva. Ceva de care ai nevoie. Statuia aia nu te ajută cu nimic. Nici nu o să o vezi, nici nu o să pui mâna pe ea. Bașca, nici n-ai vrut-o acum ceva timp! O vrei acum că e la modă! Dar un spital te ajută, o școală te ajută, medicamentele te ajută, pâinea și o ciorbă caldă te ajută, educația te ajută, cultură te ajută, o ambulanță te ajută (că poate e maica’ta in ea).

Domnule Ministru al Culturii, aveți idee câte se pot face de 11 milioane de euro? Aveți idee? N-aveți, normal. Că de aia sunteți Ministru. Dacă vreți să instigați la cultură de ce nu faceți teatre? De ce nu le reconsolidați pe astea vechi care pică pe noi? De ce nu plătiți decent actorii? De ce nu instigați la cultură și educație altfel?

De ce nu e Brâncuși al vostru în suflet? Că în viu nu l-ați vrut? De ce nu plecați capul să vă plătiți greșelile în loc să ne cereți nouă să le plătim cash? Domnule Ministru, Brâncuși nu e o curvă pe care o plătești să o ai. Pe Brâncuși l-ai avut, te-a iubit, ți-a dat tot ce a avut și te-a durut în cur. Asumă-ți, treci mai departe și ai grijă de ce ai acum. Că n-am chef să doneze nepoții mei pentru alegerile tale din 2016.

 

1 reply

Trackbacks & Pingbacks

  1. […] după 13 ani și Târgul Jiu cu tot ce inseamnă Brâncuși. Pentru că Brâncuși e al meu, acolo, nu in articolul de săptămâna trecută. Mi-am dat seama că nu cunosc nici măcar Bucureștiul așa cum mi-aș dori. Oraș care mi-este […]

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *