Sunt o doamnă, nu se vede??

Spuneam ieri pe facebook că la noi în clădire se mută o firmă. Sau renovează. Pentru că tot cară mobilă, cutii cu parchet și dimineață se mai aude câte o bormașină (the joy!). Un lift e în revizie. Celălalt lift se împarte între corporatiștii de la 11 etaje și muncitorii care cară mobilă și alte chestii necesare mutării.

Ieri am venit de la masă și am chemat liftul. A venit cu doi băieți și jumătate din lift plin cu cutii cu parchet. Zic “Urc pe scari”. Ei se uită la mine și zic “Stați, domnișoară, că le descărcăm repede”. M-am dat într-o parte să le fac loc băieților și am așteptat. Trebuie să spun că băieții ăștia doi, au descărcat jumătate de lift de cutii cu parchet într-o viteză pe care aș aprecia-o tare mult la duduile de la Mega Image.

Între timp apare o Doamnă. Tipa cred că avea în jur de 35 de ani. Se așează în fața mea, între mine și băieții care descărcau din lift, îngreunând, bineînțeles, munca lor, se uită la ei cu un minunat aer de superioritate și le spune, pe cel mai nesimțit ton “Iar ne folosiți liftul? Mișcați-vă mai repede!” Băieții s-au uitat la ea și și-au văzut de treabă cu aceeași viteză pe care nu cred că ar fi egalat-o nici Greuceanu.

Am urcat în lift. Ea prima, pentru că se pusese în fața mea, eu a doua și un domn. M-am uitat la băieți, băieții s-au uitat la mine și ne-a bufnit râsul. Pesemne gândeam același lucru despre doamna. Când am coborât din lift m-am uitat la domn și i-am spus “La revedere”. Ei nu i-am spus. Între timp, simțindu-se nebăgată în seamă, a strigat la mine înainte de închiderea liftului “Buna ziua și dumneavoastra”. Am râs din nou și tot nu i-am răspuns.

Există pe lumea asta niște oameni care nu se simt “mari” decât dacă îi reduc pe alții. De obicei pe cei mai mici ca ei. Am mai scris una din experiențele personale aici. Mă uitam zâmbind la cei doi băieți care aveau infinit mai multă educație și bun simț decât Doamna Corporatistă. Înainte mă uităm cu scârbă. Acum mă uit fix cu milă la oamenii ăștia care pretind și vor să impună respect, conștienți fiind că de câștigat nu vor putea niciodată să-l câștige.

Analizez cu foarte mare interes oamenii. Se spune că e bine să cunoști un om care nu are nimic și apoi să-l vezi cum e când are totul. Cred că aia este adevărata fire a omului. Unii au trecut și prin viața mea. Acum râd. Râd pentru că am învățat ceva. În schimb, ei nu. Și când se va descoperi centrul universului, mulți vor fi șocați să afle că nu este persoana lor.

Pentru unii “domnia” stă într-un costum și servietă. Pentru unii “domnia” înseamnă să ai o funcție sau un teanc de bani în portofel. Pentru unii “domnia” înseamnă să îți permiți să îi scuipi și să îi jignești pe muncitorii aia care au 10 clase.

Pentru mine “domnia” stă în educație, bun simț și bunătate. Pentru mine “domnia” înseamnă să știi să dai “bună ziua” și domnului director și doamnei care face curățenie. Pentru mine “domnia” înseamnă să nu te ridici singur în slăvi călcând pe cadavrele altora. Pentru mine “domnia” înseamnă să întinzi o mână de ajutor și să ridici pe cineva de jos, chiar dacă stă în puterea ta să îl culci la pământ. Pentru mine “domnia” înseamnă să nu te bagi în treaba altuia și să îl încurci voit sau să îi strici o bucurie doar pentru că you love to hate.

Recunosc că în 31 de ani am încercat o grămadă de variante să mă înțeleg/comunic cu diverși oameni care s-au perindat prin viața mea la momentele respective. Am fost și bună, am fost și proastă, am întors și celălalt obraz, ba chiar de mai multe ori, am și urlat, am și plâns, am și scos oameni din viața mea, am și ignorat, cu unii am rărit relațiile, pe alții i-am exclus cu totul. Mai nou fac exact cum simt. Și se pare că intuiția mea e puțin mai deșteaptă decât mine. De câte ori nu o ascult are grijă să-mi dovedească ulterior că trebuia să o fi făcut.

Comportamentul nostru este cartea noastră de vizită. Doar comportamentul nostru poate vorbi despre noi. Nici cv-ul, nici extrasul de cont, nici prietenii, nici părinții nu o fac atât de obiectiv cum o face comportamentul fiecăruia. Dacă înjuri, scuipi semințe pe stradă și dai în cap, spune ceva despre tine. Dacă ajuți un om să se ridice atunci când ai putea foarte simplu să îl pui la pământ, spune ceva despre tine. Dacă ești o victimă sau un câștigător, spune ceva despre tine. De fapt, tu alegi să fii ceea ce ești. Și alegerea aia spune ceva despre tine. Ești tot ce vrei să fii. Ești suma alegerilor tale. Eu am ales să mă port bine cu oamenii care merită și am ales să ignor complet oamenii care nu.

Și în încheiere, un mesaj pentru duduia de la etajul 6 (parcă acolo era apăsat buton liftului): Făi Doamnă, ( notă: “făi” mi se pare cel mai țățesc cuvânt din lume) nu ți-am spus “Bună ziua” pentru că nu te respect!  Respectul se câștigă! Nu se pretinde! Nu se impune! Și băieții ăia nu îți folosesc ție liftul. Că nu ți l-a luat mămică’ta!

Foto: eu, într-o zi când eram o doamnă, la o conferință cu niște domni din alte 70 de țări.