Da, am fost la Rihanna!

14037529_1278074358892617_1620951278_o

Inițial nu am vrut să scriu despre cum mi s-a părut concertul Rihannei, daaaaar….am ajuns la acest articol, scris de un băiat care era supărat că Rihanna a venit ca o săracă, doar cu două costume de scenă, m-am enervat și m-am răzgândit.

În primul rând : “Buna, sunt Andra. Ascult rock, jazz și blues și, recunosc, am fost la concertul Rihanna.” În apărarea mea (nu știu dacă am nevoie de apărare?) nu sunt fan, am avut invitații cadou și am avut un copil de supravegheat, care da, este fan.

Ca de fiecare dată, o să repet, că văd că e destul de greu de priceput pentru unii – exprim părerea mea, bună sau rea, nu dețin adevărul absolut, scriu despre ce simt eu și e ok dacă nu ești de acord cu mine. Chiar e ok. Și este și indicat.

Să revenim. Am fost la concert Rihanna. Cred că a fost primul concert la care am fost fix blank. Poker face. Sau cum vrei să îi spui. Pe de o parte poate din cauza că nu sunt fan, pe de altă parte pentru că era déjà al zecelea/cinșpelea concert pe anul ăsta și déjà nu mai aveam niciun feeling. Vezi că ce-i mult strică?

Am ajuns pe la 7 și ceva și am prins-o pe Delia. Nu mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut pentru că sunetul era execrabil și o auzeam dublată și gâjâită. Nu mi-a plăcut pentru că toată cântarea ei a fost un șir de jumătăți de melodii din care nu am înțeles unde începea una și unde se termina alta. Și eu am nevoie de început și sfârșit. Nu mi-a plăcut pentru că era super împopoțonată. Practic era un fel de Pocahontas plus Barbie plus călușar plus niște alte chestii. Da, da, băgați-o pe aia cu costumele de scenă. Whatever. Pentru mine less is more și așa va fi întotdeauna. Da, îmi place vocea Deliei, îmi place ce poate să facă pe melodii vechi și pe muzică populară. Mă întreba cineva dacă am auzit-o cântând fără microfon. Nu, nu am auzit-o. Nu-mi dau cu părerea. Aș asculta-o pe Delia cu o orchestră sau un taraf. Dar în seara aia, nu mi-a plăcut.

Rihanna. Întârziere de…20 de minute? Nu știu exact la cât trebuia să apară. Așa am înteles. Că pe la 9. Repertoriu – Parcă mi-au plăcut niște melodii, atunci când s-a lansat. Eram și mai mică, aveam și alte gusturi, care între timp s-au mai “curățat”. În alea 20 de minute de întârziere m-am simțit în plus. Erau atâția bărbați care începuseră déjà să fredoneze melodii de care nu am auzit evăr, încât mă uităm la blonda mea, ea la mine și ne întrebam “ce căutăm noi aici?”. Nu’s critic de concerte așa că, pe scurt :

Ce nu mi-a plăcut – întârzierea de 20 de minute. Nu mi-a plăcut durata concertului. 75 de minute mi se pare puțin, mai ales corelat cu prețul biletelor. Nu mi-a plăcut faptul că s-au defectat, sau ce naiba au pățit, ecranele. Nu știu dacă era de la ai noștri sau de la ai ei, dar aș fi vrut să văd totul proiectat pe ecran pentru că, atunci când se vedea, se vedea foarte bine jocul de culori și de lumini.

Ce mi-a plăcut – ținând cont că nu sunt eu o mare ascultătoare, chiar observ că mi-au plăcut multe lucruri. Mi-a plăcut ținuta ei. Pentru că așa cum spuneam mai sus, tind să optez pentru simplu și nu pentru împopoțonat. În plus de asta, simplitatea ținutei ei te făcea să fii mult mai atent la alte lucruri. Cum ar fi la atitudine. Mi-a plăcut fooooarte mult atitudinea fetei. Pe lângă faptul că a interacționat foarte ok cu publicul, ceea ce ar trebui să facă fiecare artist care urcă pe scenă (pentru că, ghici ce, publicul ăla cu care tu interacționezi te ține acolo), mi-a plăcut mimica, gestica, dansul, “figurile”. Mi-a plăcut super  mult atitudinea ei sexy. Eu, femeie fiind, mă uitam de nu mai puteam la ea. Mă uităm la mișcările ei, invidioasă fiind de mobilitatea de care dădea dovadă, mă uităm la coregrafie, mă uităm la mișcările pe care le facea pe tocuri (probabil) de 15cm, mă uitam la fața ei, mă uităm la tot ceea ce spunea prin ochi și prin buze, mă uitam cum i se umflau venele pe gât în momentul în care trăia muzica. Da na…astea sunt chestii la care mă uit eu. Fiecare vede ce dorește. Mi-au plăcut dansatorii. Băbăiete…băieții ăia m-au cam lăsat cu gura căscată. Nu-mi imaginez câtă muncă implică să ajungi să faci ce făceau ei. Mi-au plăcut chitariștii ei. Mi-a plăcut publicul. De fapt, nu știu dacă mi-a plăcut publicul, dar mi-a plăcut atmosfera. După câmpul meu vizual, aș zice că au fost peste 40.000 de oameni. Ceea ce mi-ar fi plăcut să fie și la Muse și la Maiden. Dar na…alta mâncare de pește.

Aaaa și mi-a plăcut și lipsa cozilor. După niște concerte maricele, înveți să apreciezi asta. Două persoane în față la jetoane, primele în față la corturile cu răcoritoare (că doar am fost cu copilul). All in all,  vreo 75 de minute nu am avut niciun feeling. Eram așa, cum am spus, blank. Partea bună la blankurile astea este că poți fi destul de obiectiv. Nu știam versurile la 70% din melodii, nu eram extaziată, dar mă minunam de bucuria altora. Și eram puțin geloasă. Până când….a început să cânte ceva. Recunosc, atunci am făcut click. O întreb pe copila mea de 12 ani cum se numește melodia. Nici ea nu știa. Era de pe noul album. Și da. Recunosc. Melodia asta a rezonat cu mine, de la prima notă. Și eu cu ea. E cam pe repeat de vreo două zile. E cea de mai jos.

Repet. Nu face parte din artiștii pe care îmi doream să îi văd, cred în continuare că biletele au fost mult prea scumpe pentru ceea ce s-a livrat și poate că mi-ar fi plăcut să o ascult live într-un club de jazz pe semi-întuneric. Și, în încheiere, aș vrea să îmi pun multă lume în cap spunând că, mi-a placut la fel de mult cum mi-ar plăcea să ascult un laptop în fața a sute de mii de oameni. Sorry Armin, you’re not my type. Gata. Pa.

 

2 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *