Bună, sunt Andra şi sunt dependentă de telefon.

Nu știu cum să încep textul ăsta. Știu doar despre ce vreau să scriu. Vreau să scriu despre momente, despre prezent, despre acum, despre quality time, despre atenție, despre offline.

Totul a pornit de la aeroport. Da, de la aeroport. În ultimele două săptămâni am vizitat aeroportul de șase ori. De fiecare dată am stat să mă uit lung la meshul Huawei care trona pe toată clădirea. M-am tot ținut să îi fac o poză, dar, fiind în taxi, nu am apucat niciodată. Meshul era despre noua campanie Huawei care spune așa “Pune telefonul de-o parte. Fii prezent!”

Și atunci mi-am dat seama ce mi-aș dori. Și pentru mine și pentru alții. Atenție. Face to face. Acolo și atunci. Știu că suntem în era internetului, tehnologiei, socializării, expunerii, postării, live text-ului și toate cele. Știu, o înțeleg, o practic, o urmăresc. Problema e alta. Întrebarea este “Unde facem diferența? Unde ne oprim? De ce nu deținem noi telefonul și ne deține el pe noi?”

Când am primit invitația la avanpremiera RogueOne și am văzut că scria că ne vor lua telefoanele pe durata filmului, m-am bucurat rău. Că eu nu las telefonul din mână decât în caz de ceva. Și cum stăteam eu la rând să-mi iau niște floricele, simțeam cum îmi pipăi buzunarul blugilor să văd ce-mi face telefonul. Și nu era. Deci nu știu ce făcea. Și asta nu m-a deranjat deloc. Pentru că oricum nu aveam nevoie de el, urma să înceapă filmul. Și așa am ajuns la concluzia că verificatul telefonului la mine e un gest de reflex. Exact ca ăla în care îmi aprind o țigară atunci când sună telefonul.

Și uite așa gestul meu de reflex mă face să îmi verific telefonul ( notificări de facebook, de mail, de whatsapp, de instagram, de linkedin) câteodată când mănânc, când beau cafeaua dimineața, când ies în oraș, când merg în vizită, când sunt în vacanță. Și bineînțeles că reflexul meu mă duce la scroll, scroll, scroll și după 15 minute mă aud exclamând “nu e nimic interesant aici”. După care revin. Nu vorbesc aici de citit știri, articole de interes, informare etc. Vorbesc strict de scroll din ăla de pierdut timpul. Pe care da, îl pierd. În loc să fac altceva mai bun cu timpul ăla, în loc să aloc mai mult timp și atenție persoanei din fața mea, în loc să stau de vorbă, în loc să admir peisajul văzut din tren.

A fost funny dar nu prea, când două persoane m-au sunat să îmi spună că sunt inactivă de 16 ore și voiau să se asigure că sunt ok. Eram ok. Doar că aveam alte chestii mai interesante de făcut. Și, adevărul e, că am nevoie să înțeleg că trebuie să mai las telefonul din mână când am altceva mai bun de făcut și ar trebui să-mi îndrept atenția către oamenii cu care sunt în momentul ăla.

Nu știu despre voi dar eu m-am săturat de întrebarea “unde ieșim în seara asta să stăm pe telefon?”. E din ce în ce mai trist. Vorbim atât de mult pe mesaje între noi, iar când ne vedem stăm pe telefon în loc să stăm de vorbă. Stăm și răspundem zecilor de comentarii și nu răspundem prezent oamenilor de lângă noi.

Cred că o să fac din asta o rezoluție pentru noul an. Pentru că mi se pare simplă și eficientă. Și aducătoare de satisfacție. Timpul pentru telefon există și va exista. Iar timpul pentru oamenii de lângă mine îl voi face să existe. Mai mult şi mai bine. Fără telefon. Să știți că nu o să-mi iasă din prima. Așa că, dacă suntem pe undeva și mă apucă statul pe telefon, dau aici pe scris că puteți să îmi dați una peste mână și să mă certați. Promit solemn să îmi iau ochii din telefon și să fiu prezentă în prezent.

Și, pentru că tot veni vorba de treaba ăsta, vă las mai jos două campanii calde-calde (decembrie 2016) care sunt fix pe sufletul meu în momentul ăsta. Vă rog să le vedeți și ascultați bine. Și apoi să-mi spuneți voi în ce stadiu de dependență sunteți cu telefonul?

Huawei. Be present!

Nike. Time is precious.

 

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *