Fără titlu. Ceva cu vin şi Paris, oricum.

Screen shot 2012-04-23 at 10.21.16 PM

Beibi ce-ai zice să ne mutăm la Paris?

Ce-ți veni, drăcie? De unde ideile astea?

Nu știu. Așa mi-a venit acum. Fix acum. Poate că m-am săturat de calcule și planificări, de hârtii cu liste, de pași mici de urmat încetul cu încetul. Poate am nevoie de o nebunie. Nu știu, ceva drăcesc, fără nicio logică, ceva frumos. Riscant dar frumos. Ca și cum am lua-o de la capăt.

Drăcie, dar noi nu avem ce să luăm de la capăt, nu avem de ce și de cine să fugim.

Nu e vorba de asta.

Atunci?

Nu știu.

Iar ai una din stările alea ale tale?

Da. Dar nu e una din stările alea. De fapt este. Dar e altfel. Se simte altfel. E un fel de déjà-vu legat de viitor. Nu, nu mă corecta. Nu e premoniție. E déjà-vu. Sună frumos. Sună romantic. Sună parizian. Vezi? Hai să fim romantici la Paris, vrei? Aici nu mai avem nimic de făcut. Asta simt. Simt că am făcut totul aici și mai sus nu avem cum să urcăm, nu mai avem ce să descoperim, nu mai avem cum să ne descoperim.

Mai drăcie, iar te-ai plictisit?

Nu, măi. Nu e plictiseală. E…..nu știu; e altceva. Altul e cuvântul dar nu-l găsesc. Zi-l tu, că tu te pricepi la cuvinte.

Hmmmm…..sătul, săturat, scârbit, lehămeţit , lehămetuit, sastisit, enervat, agasat, supărat. Poftim! Ți-am dat tot dex-ul. Better?

Nu mă, nu. Mi-ai dat cuvinte urâte. Și fix asta încercam să îți spun. Nu e plictiseală din aia nașpa și urâtă. E altceva. Se simte altcumva. E cu fluturași, mă. Înțelegi? Ca atunci când m-am îndrăgostit de tine și aveam o gașcă de fluturași în stomac. Cam așa e și acum. Am un fel de gașcă de fluturași care vrea să evadeze din stomacul meu; dar sunt legată cumva de ei, cu niște pânze de paianjen….aaaaaaaa, mai știi când am găsit poza aia pe net cu frica de păianjeni?

Nu. Care?

Aia mă beibi în care era poza lui Johnny Depp și scria “ studiile au dovedit că dacă ți-e frică de păianjeni, cel mai probabil îi vei găsi în dormitor”.

Hahaha. Da. Și tu ai zis că ți-e frică de mine.

Ăhă. Auzi? Stai că am luat-o pe arătură. Ca de obicei. Așa. Unde eram? La fluturași. Da, mă. Deci fix așa sunt. Vreau să facem ceva. Să start over. În altă parte. Aici chiar am făcut tot ce puteam face. E ca și cum am începe o altă viață. Una nouă și la fel de frumoasă. Dar cu totul nou. E ca și cum am renova. Hai, vrei să renovăm viața asta a noastră, la Paris? Nu m-am plictisit. Simt nevoia de o schimbare. De o renovare. De reînnoirea garderobei. De niște rochii roșii cu buline albe. Și poate o beretă. Hai că aș arată drăguț. Ce zici? Vrei un croissant?  Fii atent. Hai să îți spun cum facem. De fapt îți spun cum o să fie și vedem după aia cum facem. Bine?

Apartamentul ăla de pe Champs de Mars este atât de alb, de pur și de luminos încât o să ne încarce cu lumina și fericire mai ceva decât ne încărcăm noi, unul pe celălalt. Și este atât de mareee, atât de mare, încât o să putem valsa dintr-o cameră în alta  și o să te pun să mă înveți să merg cu bicicleta pe hol, asta ca să nu mergem afară și să mă fac de râs în văzul lumii și clar o să cad și o să mă enevez în caz că o să-mi julesc vreun genunchi și tu o să-mi cânți ca de obicei “because you’re gorgeousssss” și eu o să-ți răspund cu “you’re just too good to be trueeeee”.

Să vezi cum e livingul. Nici nu știu dacă sunt în stare să redau în cuvinte ceea ce văd în momentul ăsta. În primul rând e mare, e lung, e dreptunghiular asa…şi alb; ți-am zis că e cu mult alb. Și are parchet din ăla vechi, vintage. Știu, o să spui că mie nu îmi plac lucrurile vechi, vintage sau déjà purtate. Dar ăsta e altfel. E cozy. E cumva “acasă”. Și e un maroniu din ăla învechit și dispus aşa…aşa ca săgețile. Și are trei bârne dispuse pe mijloc; tot albe; împart cumva livingul în două. Peretele ăla din capul dreptunghiului e bibliotecă; e tot albă; încrustată în perete și e cumva făcută din două părți pentru că în mijloc e șemineul. Știi cât de mișto e? E cumva romantic aşa…nu doar din cauză că ăsta e rolul lui; cu asta se ocupă un șemineu; cu romanticismele; ci și datorită culorilor. E cu alb și puțin roz și puțin auriu și cu ceva pastel. Și lucrătura…vai cum e. Doamne câtă migală a fost pe omul ăla care l-a făcut. Câtă imaginație și câtă răbdare. Păi dacă aveam eu atâta răbdare câtă a avut el, cuceream lumea până acum.

Aşa…si biblioteca aia e mare, e dublă, e împărțită în două și e până sus, până în tavan și acolo o să ne ducem toate cărțile. Doamne, beibi câte cărți avem. Cred că doar toată colecția ta de National Geographic din ’70 până acum are zeci de kile. Haha…acum mă gândeam. O să ne coste ceva transportul. Lasă că vedem noi. Ne lăsăm de fumat și strângem bani de transportat cărți. Aşa…şi în fața șemineului o să fie două canapele și trei fotolii din alea lungi. Sau nu știu. Poate vor fi diferite; nu vreau totul la dungă că după aia îmi da senzația de spital…sau castel…sau palat din ăla în care nu te simți ca acasă că n-ai voie să dai nicio firmitură pe jos. Hahaha….mai ții minte gluma cu palatul? Deh…tinerii din ziua de azi. Numai la palate se gândesc. Ehe…pe vremea noastră…bine….a ta, că eu sunt mai tânără, ha!

Băi și canapelele astea or să fie din alea super pufoase și mari, din alea în care poți să te arunci și să te scufunzi și să te pierzi; și o să avem multe păturici din alea pufoase și șoșoni mulți. Văzusem canapeaua aia mare la Kika cu vreo douăzeci de perne; vai ce pufoșenie; dar era gri  nu prea se potrivește;  vreau să fie ceva bej/crem; oricum mă gândesc că găsim canapele mișto  la Paris, nu? Sigur găsim. Am găsit noi ploaie în Sahara. Cum naiba să nu găsim canapele pufoase şi crem la Paris? Nu ştiu ce o să facem cu fotoliile. Pe de o parte mă gândeam la din alea singulare cu spătar înalt dar cu marginile pufoase că noi suntem amețiți şi ne lovim de toate colţurile, tu cu mâinile şi eu cu picioarele. Mno…zice lumea apoi că suntem violenți. În principiu vor fi cele mai cozy şi pufoase fotolii, dar cu picioare de lemn, sculptate frumos, cum e jilțul ăla al tău din birou. Şi poate uni, au cu ceva dungi…nu ştiu…mă gândesc; trebuie să avem şi puţină culoare. Da, așa facem, luăm din astea şi dacă vreau un șezlong din ăla pe care să mă lungesc ori îl punem în altă parte ori luăm din alea simple pentru balcon. Vedem… aşa…aaaa  multe perne pe canapele; multe, multe perne  multe, multe păturici.

Nu știu exact cum facem cu masa. Că pe de o parte aș fi zis o masă din aia mare că deh…stii că avem de pus toate prostiile…lumânari, cărți, pahare cu vin, croissante, plăcinte; era să zic și țigări dar am zis că ne lăsăm de fumat până atunci, nu? Sau nu? Hai că vedem…nu mai facem planuri din astea mici că nu suntem buni la dus la îndeplinire. Pe de altă parte dacă punem masă din asta mare ne rămâne puțin loc de stat în fața șemineului. Aaaaa era să uit. Ne trebuie o blăniță din aia pufoasă pe jos. Cum avem acasă dar mai mare. Că pe asta ar trebui să avem loc amândoi dacă vrei să ….hai că mă duc în altă poveste și uit de renovare.

Și vor mai fi niște veioze prin diverse colțuri ale încăperii. Că e gândit foarte mișto și simplu și romantic. Nu știu cine l-a proiectat dar parcă l-am făcut eu într-o viață anterioară. Chiar…ar trebui să mă interesez naibii și eu de arhitect, mai trăiește, nu mai traieste…whatever. Ce voiam să spun e că e nu are aplice (era culmea să aibă șemineu și aplice; haha era chiar penal și kitchos) și nu, nu are nici candelabru. Și e perfect. O să avem doar lumina șemineului, a lumânărilor, a veiozelor dispersate pe ici și colo.

De partea cealaltă a barnelor albe, pe partea dreaptă a încăperii o să fie un fel de băruleț. Dar nu din ăla pompos, o să fie aşa…ca un fel de masă sau comodă sau o chestie cu picioare lungi (mai știi, cum mă alintai pe atunci, icoană cu picioare lungi? – bună melodia) și în ics și tot aşa…un maroniu din ăla vintage…nu știu din ce lemn că nu mă pricep. Și acolo o să avem chestii de băut și o să ne ajungă toată viața în caz că mai lăsăm și noi vinul și trecem pe altceva. Sau or să expire, sau îi servim pe musafiri dacă nu expiră. Și o să faci tu coktailuri. Martini cu măsline pentru tine, sau gin Hendricks cu castraveți, şi Long Island pentru mine și pentru fete (haha mai știi când m-am amețit eu din primul Long Island și au scos fetele glume din alea de genul “Beibi – Long Island, Long Island – Beibi, nice to meet you” sau “nu neapărat un island dar măcar un Long Island”?) sau alte chestii…nu ştiu…tu ești masterchef-ul aici; eu în cel mai bun caz mă pot duce să iau o carte cu rețete de coktailuri.

Doamneeee mi-am greșit meseria; trebuia să mă fac….există cumpărător de meserie? Asta trebuia să mă fac. Cumpărător. Mamă ce tare ar fi fost. Păi băi, eu pot să cumpăr orice. Doamneeee…chiar pot să cumpăr orice. Și acum îmi aduc aminte când am început. Cred că eram prin clasa a noua sau a zecea și se deschisese un magazin în spatele blocului cu tot felul de chestii de gagici, dar din astea…smacuri…băi și toată alocația mea se ducea acolo; și începusem eu să îmi cumpăr șampon și balsam de la L’Oreal; pana mea….ai mei îmi dădeau câte 1 leu să beau o cola la o terasă și eu dădeam dracu știe cât pe din astea și crème de zi și de noapte și fond de ten și dracu mai știe ce….aaaa și demachiant și loțiune tonică. Hahaha cum eram măi…mă dădeam cu toate alea pe față de la cinșpe-șaișpe ani, eram o trusă cosmetică în mișcare; ce bine că mi-a trecut. Aaaa….și purtam tricouri din alea negre deaupra buricului….Doamne ce vremuri….bine…aveam și abdomen de cinșpe-saipe ani și creier mai puțin. De fapt nu neapărat mai puțin cât mai adaptat pentru acele vremuri. În plus băieții vor să vadă cât mai multă piele și machiaj. Nu?

Ce ziceam? Aaaaa….de sufragerie, da. Îți spuneam că sufrageria e lungă, dreptunghiulară și pe mijloc delimitată cu bârne albe. Practic dacă sunt trei bârne pe mijloc, poți să îți dai seama că o împărțim în trei.  Aşa…de la a doua bârnă avem așa – în mijloc dar mai spre partea cu geamul e pianul. Ce te uiți așa la mine? Știi foarte bine că de doi ani mă tot gândesc la lecții de pian. Că doar am făcut pian când eram mai tânără și mai mică de înălțime. Dar deh…ce să știe copilul prost atunci. Și așa cred că acum, în afară de “melc, melc, codobelc” nu mai știu nimic. Și oricum și tu ai zis la un moment dat că ți-ar plăcea să înveți. Crezi că am uitat? N-am uitat mă, țărane, că eu te ascult când vorbești, nu ca tine…eu te ascult serios și bag la cap că deh….mai devreme sau mai târziu am de gând să folosesc informația împotriva ta, împotriva voinței tale, în ajutorul tău, sau în vreo surpriză…vedem pe moment. Nu ca tine…incep și eu să vorbesc serios și tu ești în lumea ta, în ideile tale, visător prin nu știu ce moșie cu vie din Toscana sau începi să mă îngâni sau să mă pupi sau să mă dezbraci. Băi, eu chiar te ascult.

Așa și în dreapta pianului mai e o canapea. Pufoasă și cu multe perne; încă nu știu ce culoare o să fie dar ți-am zis că o să avem multe canapele. Ce te uiți așa la mine? Aaaa…da, Beibi, o să le încercăm pe toate. Haha nu acum măiiii, lasă-mă să îți zic de sufragerie. Vezi ??? Ți-am zis că nu mă asculți? Ești ca în bancul ăla, dar nu ți-l mai spun că iar ne prinde patru dimineața. Mai pui și tu niște vin din ăla nașpa? Și poate data viitoare nu mai facem experimente că e a treia sticlă de vin dubios și nu-mi place. Eu ți-am mai zis că nu trebuie să fie scump ca să fie bun dar cu cine să mă înțeleg. Măi! Mă asculți sau iar vorbesc singură? Ce faci acolo? Aaaa ….impresiile despre vin în agenda cunoscătorului. Dă-mi să văd ce ai scris.

Date : 23.10.2001

Name of wine : Faustino V, 2005, Roja

Aromă, bouquet : Destul de legat dar spre bordo, acid, metalic, acrișor

General notes : Iubita mea, drăcia de ea, a spus că este cel mai vin prost din lume, după care s-a corectat și a spus că este cel mai prost vin din lume. Draga de ea….

Vaiiiiii ce dulce ești mă beibi. Nu ca vinul ăsta prost pe care îl bem acum; dar na…in lipsă de altceva, mai pui te rog niște vin? Și îmi aprinzi te rog o țigară? Măcar acum să fumăm că după aia ne lăsăm să strângem bani pentru transportul cărților.

Așa. Unde eram? La pian, da. O să fie preventiv acolo că poate, poate, dacă îl vedem zilnic, chiar o să mergem să luăm niște lecții. Ce, ai impresia că pentru mine e că mersul pe bicicletă? Băi, cine a zis asta, nu a luat în considerare că sunt oameni excepționali ca mine….pardon, excepții ca mine care nu mai știu nici să meargă pe bicicletă. Doamne cât mai am de făcut în viața asta. Pe bune, nu mă pricep la atatea…

Așa, pe partea asta cu bârna a doua cam atât. După care, în ultima parte, între a doua și a treia bârnă o să fie masa aia mare și pătrată, din lemn din ăla mișto, închis la culoare, nu știu cum îi zice și opt scaune albe cu spătar înalt. Pufoase, normal, ți se pare că fundul meu ăsta mic poate să stea pe altceva? Aaaa….am uitat să îți spun că fix în partea asta, deasupra mesei este un candelabru drăguț. E singurul din sufragerie că deh…nu putem să mâncăm pe întuneric. Chiar e super drăguț și finuț și are formă de cireș din ăla înflorit, cum sunt minunățiile alea din China doar că pus cu capul în jos. Ce vrei? N-am cum să îți explic altfel dar înțelegi tu și oricum știi cum arată cireșii din China.

Așa, acum hai să îți spun chestia fără de care nu conta nimic în sufrageria asta. Da și tuuu, normal, fără tine nu m-aș muta la Paris dar voiam să îți spun altceva. Geamurile măi!! Geamurile!! Geamurile sunt din alea mari, din alea mari cum ne plac nouă și cu draperii crem ; sunt două geamuri mari acolo la bibliotecă, șemineu și canapele, unul mare fix în dreptul pianului și unul mare acolo unde începe masa mare deliminată de a treia bârnă. Aaaaa….ca o paranteză, vezi că pe masa aia vor fi flori în permanență. Albe. Nu știu dacă lalele albe și frezii și tuberoze sau un ghiveci cu cea mai mare și mai albă orhidee din lume. Încă nu știu, ne gândim. Aşa… și în capătul ăsta unde se termină masa sunt ușile care dau spre terasă. Uși din alea albe, de sus până jos, cum sunt la casele alea de vacanţă făcute doar din lemn, da așa sunt. Aşa… terasa nu e foarte lată, să știi. Adică nu e din aia lată cum visam eu să punem șezlong și să stăm la plajă. Dar este mai mult ca perfectă pentru o măsuță din aia din fier forjat cu scaune asortate unde să ne bem cafeaua dimineața. Și se potrivesc cu finisajul pentru că e din fier forjat și asta. Și ține pe toată latura sufrageriei. Bine….nu știu cât de important e pentru tine că terasa are vedere la Turnul Eiffel.

Hahahaha, ce te uiti asa la mine? Jur ca nu mint. Ce credeai ca incep cu asta? Beibi, ştii doar că pastrez ce-i mai bun pentru sfârşit. Eu şi cu preschimbarea apei în vin. Daaaaa, deci terasa are vedere la Tour Eiffel şi la toate clădirile alea vechi şi simandicoase şi impozante. Jur, parcă e din alt film. Iţi dai seama cum o să stăm noi acolo in fiecare dimineaţă, cu soarele in ochişori şi o să bem cafea şi o să mâncăm croissante şi dulceaţă de cirese amare şi dulceaţă de lapte cu migdale? Bine…asta doar de romantism aşa şi de dolce far niente pentru că mie după aia o să mi se facă foame şi o să te pun să faci minunaţii din alea de bărcuţe la cuptor că ştii doar că eu nu pot să trăiesc fără mâncare.

Ce să-ți mai zic? Hai să-ți zic de bucătărie. Că tot e unul din locurile noastre preferate, chit că mi-au cam amorțit picioarele și fundul, dar zău că nu mă mișc de aici până nu termin de povestit și să nu te aud că ți-e somn că mă duc și pun de cafea.

Aşa… bucătăria e pătrată. Cum intri în față e un perete care e jumate geam, că doar știi că nu pot să trăiesc fără lumină și acolo e blat din ăla și foarte multe dulapuri sub blat că Doamneee….câte oale avem și știi că le vreau aranjate pe căprarii, oale pentru felul întâi, oale pentru felul doi, wok-uri pentru diverse, farfuriile de detoate, borcănașele cu mirodenii de prin toate țările și lumile (auzi, astea expiră, că pana mea, unele le avem de cam multicel). Pe peretele din dreapta e partea aia cu chiuvetă, plită, cuptor și chestii din astea iar pe peretele din stânga e o masă din aia înaltă cu vreo trei-patru scaune de bar; eee… nu știu dacă chiar patru că n-aș vrea să aglomerăm spațiul că știi că mă apucă spumele când mă împiedic de chestii.

Ce spumă mai? Am zis spume. Nu, nu facem nicio baie cu spumă și nici cu spume, ți-am zis că nu mă mișc de aici până nu termin de zis ce am de zis. Mai pune un pahar de vin din ăsta cel mai vin prost din lume și ascultă-mă.

Aşa… cred că da, cred că trei scaune până la urmă și un coș cu multe fructe pe masă că vreau să le văd eu în ochii mei. Că pe bune mă oftic maxim când mă trezesc cu vreo poftă de ceva și le găsesc stricate în frigider măi beibi. Auzi, nu există niște frigidere cu uși transparente ca să văd și eu ce avem acolo fără să mai deschid ușa? Hahahaha…chiar, bună asta, ai dreptate, există, se numesc combine frigorifice. Hai că ești funny. Ce bine că ești! Și pe peretele ăla cu masă o să fie un tapet din ăla siropos cum îmi place mie pe care o să scrie siropoşenii de genul “in casă asta iubim, mâncăm…pana mea , ce-o mai scrie pe el”. În română sau în franceză? Nu ştiu…hai că vedem. Aşa… și mai e frigiderul tot pe peretele asta. Vezi că e din ăla mare, cu două uși. Ce vrei? Am și eu o obsesie. Haha, bine, am mai multe dar nu vorbim despre ele acum.

Auzi, zi și tu ceva că te văd gânditor maxim.

 “Ti-am zis vreodată cât urăsc că îți lași agrafele de păr seara, pe măsuța din sufragerie? Și câteodată geanta pe canapea? De ce trebuie să lași geanta pe canapea? Gențile ar trebui să aibă un loc al lor!!”

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *