Circle of Love. Despărţirea în filmul românesc.

16976458_1490231721010212_236325131_n

Aseară am fost la premiera “Circle of love” – un film românesc despre despărțiri. De ce am vrut să il văd? Pentru că am auzit că are o altfel de punere în scenă.

Ideea de bază tratează într-adevăr minunata parte a despărţirilor, sub formă de interviu. Deci întrebări. Buun, doar că filmul are cam 15% replici. Și restul? Restul e “cântat“. Nu, nu e musical. Nu aș rezista să văd un musical. E cântat în felul ăsta : un band cântă live pe scenă. Cântă piese Depeche Mode, timp în care, pe ecran se derulează filmul. Însă fără replici. Rulează versurile melodiilor. Ca în poza de mai sus.

Mi-a plăcut treaba asta. Cam 60 de minute a fost film+ muzică și vreo 15 minute film+replici. De ce mi-a plăcut? Pentru că în momentele în care vezi imagini din film pe fast forward, versurile melodiilor de la Depeche, special alese pentru secvențele respective și auzi band-ul cântând, practic îți creezi propriul film. Și îți poți pune, nu numai imaginația la contribuție, ci și amintirile în joc. Pentru că ai fost și tu acolo la un moment dat. Filmul a trecut cumva prin toate etapele “de după” – despărțire, negare, negociere, furie, excese, acceptare, speranță.

Partea cu replicile a fost slăbuță din punctul meu de vedere. Eu nu am văzut patos la actori. Sau cel puțin nu avem aceeași definiție a patosului. Păi, din câte știu eu, despărțirile ( alea care contează) sunt cu patos, cu feeling, cu nervi, cu bocete, cu alergat după celălalt. Dar, după cum spuneam, partea cu replici a fost cam 15% din film.

La secvențele cu excese, uitându-mă la personajul care se făcea pulbere prin baruri, înconjurat de o gloată de femei, mi-am adus aminte de articolul ĂSTA de acum câțiva ani, când un amic ce avea blog, m-a întrebat cum facem noi, fetele, după despărțire. Aşa că i-am spus că vreau şi varianta lor.

La partea de speranță a apărut un personaj nou care spunea așa “ două persoane care se iubesc pot trece peste orice dacă își doresc”. Lugu –lugu, iubire, chestii motivaționale, în timp ce în spatele meu se aude un “ ce a fumat nene, asta?” Sincer, cred că fumase ce fumez și eu pentru că, oricât de clișeistic ar suna, eu asta cred. Da, chiar cred că oamenii care se iubesc și își care își doresc, pot rezolva orice împreună. Unii trec și peste infidelitate dar na…cine sunt eu să îi judec?

Problema este că suntem în 2017. Și în 2017 înlocuim ușor. Pentru că femei și bărbaţi se găsesc pe toate drumurile (și la propriu și la figurat). Nu toată lumea să făcută să repare ceva, cum nu toată lumea e făcută să muncească pentru bunăstarea unei relații, cum nu toată lumea e făcută să iubească, cum nu toată lumea e făcută să fie fidelă ş.a.m.d. Și cred că dacă tot înlocuim pe cineva, ar fi perfect să îl înlocuim cu altcineva mai bun.

Este, bineînțeles, alegerea fiecăruia, că doar suntem o nație de tineri frumoși și liberi. Și trăim în democrație. Și e mai simplu și mai distractiv și poate puțin telenovelistic să nu-ți dai interesul, să pui condiții, să pui orgolii și încăpățânare la bătaie, să fii superficial și prefăcut, sau să ai o părere atât de proastă despre tine încât să nu poți fi tu însăți/însuți într-o relație. Acum nah…unii iau liftul când ies de la metrou, iar alții urcă scările. Din fericire suntem cu toții diferiți.

O singură replică mi-a atras atenția în film. Și cred că acolo a fost punctul pe i. Ea spune “imi doresc un bărbat care să mă iubească așa cum sunt și pe care să îl iubesc așa cum vreau”. Păi vezi, pisi? E frumos așa? Ce spune asa despre tine?

În încheiere, aș vrea să îmi spună cineva dacă o să apuc vreodată ziua (sau seara) în care “tinerii frumoşi” vor avea bun simț să-și dea pe silent telefoanele când merg la film sau la teatru și dacă vreodată își vor strânge popcornul căzut/ trântit/ aruncat pe jos, lângă sticlele cu suc.

aaaaa….da. şi nişte Depeche. că merge.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *