Caut femei care să ştie să tacă din gură.

unii oameni cgiar nu stiu sa taca

Din categoria never say never, se pare că am ajuns în momentul ăla al vieţii mele în care îmi doresc să am câteva relaţii cu femei. Staţi aşa, nu vă impacientaţi că de data asta nu e ceea ce pare.

Aş vrea să am nişte relaţii mişto şi de lungă durată cu câteva categorii de femei – o cosmeticiană, o mani&pedichiuristă, o maseuză. Şi cum toţi avem piticii noştri, aş vrea ca ele să se princeapă să îşi facă treaba şi, destul de important pentru mine, să nu mă ţină de vorbă. Bine, dacă şi-ar face treaba impecabil, aş putea să trec şi peste vorbăraie, că nu sunt chiar sociopată.

De abia ce am văzut o postare pe facebook în care cineva scria că i-a dat şoferului Uber, 5 stele, pentru că nu a vorbit. Cu toţii avem momentele noastre – de stres, de oboseală, de ciufuţenie, de nervi, de uatevăr, în care chiar nu simţim nevoia să pălăvrăgim. Poate că vrem şi noi, câteodată, sau de mai multe ori, să stăm cu gândurile noastre.

Poate fix ăla e momentul meu din zi în care îmi închid telefonul şi fac o pauză de la lume. Sau poate m-a părăsit iubitul, sau poate am picat un examen, sau poate mi-am rupt o unghie. Câteodată ar fi tare frumos ca oamenii ăştia care încearcă o conversaţie, să te observe puţin. Şi dacă le răspunzi monosilabic, să nu mai insiste. Eu, spre exemplu, am continuat de foarte multe conversaţia monosilabic, pentru că mie mi-e ruşine să îi spui cuiva “really, chiar n-am chef de vorbă”.

De ce mi s-a pus pe ei? Pentru că ieri, după ce am stat cu ochii în laptop de mi s-au făcut cât cepele, mi-am dat telefonul pe silent şi am fost o oră la salon să mă, mă scuzaţi, epilez. Că încă nu s-a inventat naibii bagheta aia magică ce poate să rezolve simplu, toate torturile astea de pe lume (torturi cu accent pe U). Şi pentru că nu am găsit loc în timpul meu liber, la salonul meu, am apelat la salonul meu de rezervă (şi de fiecare dată zic că nu mă mai duc acolo).

Tipa de acolo are mereu chef de vorbă. Prima dată am vorbit cu ea. Între timp, am văzut că vorbitul ei înseamnă fix aceleaşi întrebări, over and over again, de parcă are o listă care trebuie bifată cu toată lumea. Eu, monosilabică.

De ce spun că dacă ar fi super profi şi atentă la nevoile mele aş trece peste partea cu vorbăraia? Pentru că, call me crazy, pe mine mă apucă spumele atunci când, pe banii mei, am următorul gen de discuţie:

Eu: e cam fierbinte ceara. Mă frige. Ea: eeee, nu e adevărat. Nu te frige. 

Eu: auuu!!! Ea: ce s-a întâmplat, te doare? Eu: tocmai mi-ai dat sângele cu forfecuţa. Normal că mă doare! Credeai că mă gâdilă?

Eu: ştii, ca să nu mai pui straturi la infinit, ar trebui să tragi în sens invers, că altfel pui chestia aia fierbinte degeaba. Ea: da, probabil că aşa ar trebui, dar nu prea văd unde. Dacă vezi, tu, să-mi spui.

Da, recunosc, mă apucă spumele la chestiile astea. Tu, care eşti de partea cealaltă a corpului meu, nu mă poţi contrazice dacă pe mine mă frige, pe mine mă doare, sau vezi că mi-ai tăiat degetul mic (sper să nu ajungem acolo).

Unde mai pui că tipa de ieri, la care mergeam cam a 5a oară anul ăsta, în timp ce mă epila, mă scuzaţi, inghinal, a început să îmi cânte. Aha. Cânta. Şi stătea cumva, destul de aproape de…mine! Vorba aia “nu ştiu alţii cum sunt” dar eu nu mă simţeam chiar confortabil. Moment care mi-a adus aminte de o altă situaţie din categoria “life has a funny way”.

Şi anume, eu toată viaţa am ţinut sus şi tare că niciodată, dar niciodată, dar niciodată, nu voi merge la ginecolog bărbat. Da, da, ştiu, şi sor’mea care lucrează în domeniul ăsta îmi spune că bărbaţii sunt mai competenţi decât femeile pe specializarea asta. Dar eu nu şi nu. Am găsit-o pe doamna doctor, o păstrez pe doamna doctor. Aşa că, după nişte ani, karma a zis “o învăţ eu să nu mai spună că nu”.

Şi mi-am făcut eu atunci programare, la o lună jumate după telefon că deh… nu ne coincide mereu programul. M-am prezentat la datorie, am intrat în cabinet la ora stabilită şi au început să îmi tremure picioarele. Era un domn doctor. Bine, ce-i drept, 1.90, in his 40s şi ceva funny. Eu în continuare la uşă. Ştiam că nu greşisem cabinetul, că doar mergeam regulat.

“Doamna doctor a avut o urgenţă şi eu îi ţin locul acum. Intraţi.” Aaaaa… păi nu ştiu dacă vreau să intru, lăsaţi că vin altă dată. “Doamna doctor e fully booked pentru următoarele 2 luni. Intraţi şi faceţi-vă comodă.” Păi tocmai asta nu aş vrea. În fine. V-am zis că domnu’ doctor era funny, nu? Atât de funny încât, în timp ce eu eram foarte “(in)comodă”, cocoţată şi expusă acolo în văzul lui, îmi spunea bancuri şi mă ţinea de vorbă. Asta în timp ce mă consulta. Îndeaproape. Iar eu nu ştiam cum să număr oi, să se termine consultul şi să mă îmbrac.

De aia zic. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am momentele mele în care chiar nu îmi place să stau de vorbă. Unde mai pui că, în timp ce mă îmbrăcam, domnu’ doctor îmi spune “Rezultatele peste o săptămână. Dar la cum am observat eu situaţia, lucrurile arată bine”. Am ieşit de acolo fix ca road runner ăla din desenele animate. Poate exagerez eu, poate nu, aia e. În apărarea mea, să ştiţi că am făcut conversaţie cu doctori de la alte specializări când aveam haine pe mine :)))

Îmi aduc aminte inclusiv că, acum mulţi ani, mergeam la o cosmeticiană care, mi-a spus la un moment dat a început să joace nu ştiu ce joc în realitatea virtuală şi s-a îndrăgostit de un tip în joc şi simte că îl înşeală pe bărbatul ei. Deci, din nou, de ce vrei să vorbim despre asta?
Serios, îmi doresc prea mult? Puţină linişte la manichiură, pedichiură, epilat şi masaj?

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *