Cum e să fii fată

Cum să încep? Cum să încep? Din punctul meu de vedere totul a început ca o joacă, cu o propunere primită de la Editura Univers. Nu ştiam exact ce să spun, iar eu când nu ştiu ce să spun, spun DA. Pe scurt, acum aproape două anotimpuri, am fost întrebată dacă aş vrea să scriu despre cum este să fiu fată. După ce i-am stresat pe oameni cu întrebările “eu?” “de ce eu?” “cum de aţi ajuns la mine?” “păi, ştiţi, restul fetelor au scris deja câteva cărţi iar eu scriu doar pe blog..” “totuşi, de ce eu?” am acceptat şi am scris. Şi am scris, recunosc, şi de bine şi de “rău”. Bine… când spun “rău” mă refer la faptul că mi-am pus pe foaie, la propriu, în văzul lumii, nişte nervi, nişte frustrări, nişte temeri şi nişte neajunsuri. Dar am scris şi de bine, cu poveste, fantezie, culori, soare şi vis.

Săptămâna trecută am primit cartea. Seară am devorat-o. Mi-a luat puţin mai mult de trei ore, pentru că eu citesc încet. Aş putea citi mai repede, dar în cazul ăsta, aş simţit că nu fac dreptate fiecărui cuvânt. De când am primit cartea, nu mi-am dorit decât să mă închid în bucătărie, să stau picior peste picior, cu o ţigară şi un pahar de vin şi  să citesc ce au scris celelalte fete. Pentru că suntem nouă fete care au scris, dar nici una nu a ştiut până acum ce a scris cealaltă.

Şi, mare mi-a fost uimirea să văd că, la câteva luni după ce a început toată joaca asta despre cum e să fii fată, să descopăr cum e să citeşti toată cartea asta cap-coadă. Pe lângă faptul că poveştile se leagă cumva între ele, cred că această carte m-a legat de fiecare dintre fete.

În primul rând pentru că este o carte mult prea personală şi sinceră. Pentru că, aşa cum am descoperit pe parcurs, toate ne-am pus acolo câte un gând, o amintire, o trăire de care nimeni nu ştia. Cartea asta este o carte că dă din casă. Şi dă din casa direct, sincer, abrupt, trist, funny, optimist, cu zâmbet pe buze sau cu piele de găină.

Cumva mi se pare că este o carte adresată bărbaţilor. Este o pătrundere în mintea fetelor care au pus în scris peste 200 de pagini, ca să dea mură în gura bărbaţilor. Pe de altă parte, cartea asta este pentru mine, fata. Pentru că am văzut că poate nu sunt nebună, sau egoistă, sau că exagerez, sau că îmi fac griji şi probleme din cine ştie ce, sau că a trebuit să mă lupt cu multe şi încă nu am terminat. Pentru că suntem mai multe. Cu bune şi cu rele. Pentru că ce mi se pare mie uşor, alteia i se pare greu. Şi invers. Pentru că este o carte în care nouă femei îşi scriu grijile, fricile, angoasele, bucuriile, fanteziile, dorinţele, tocmai să tu să poţi vedea că eşti una dintre ele, că suntem la fel, oricât de altfel am vrea să părem (mai puţin doamna Oprea şi cele că ea), pentru că te îndeamnă la introspecţie, pentru că e ok să nu fii perfectă.

Cartea asta este despre iubire condiţionată şi iubire necondiţionată. Cu mama, cu tata, cu copiii, cu soţul. Cartea asta este despre tine, despre putinţă şi neputinţă, despre fantezie şi lacrimi, despre căderi şi reuşite, despre ciocolată şi parcarea laterală.

Cartea asta este despre femei. Aşa complexe, cum ne place să credem şi cum vă place să credeţi. Cu toate că noi credem că asta e o calitate, iar voi, bărbaţii, poate credeţi că asta este un defect.
P.s. 1 – mi se pare că după am citit-o, le cunosc mai sincer pe fete decât le-am cunoscut face-to-face sau virtual.
P.s. 2 – probabil până la sfârşitul săptămânii cartea va fi distribuită în librării. Dar cel mai sigur, o găsiţi aici, pe site-ul editurii.
P.s. 3 – cei de la editură vor să facă, în fix 10 zile, o lansare drăguţă. Dacă veniţi, să nu faceţi mişto de la mine, că eu până acum n-am fost decât la lansările altora :)))