Pentru că m-a întrebat destul de multă lume şi am stat să răspund fiecăruia, am zis că mai bine las aici să fie scris, care e treaba cu Glo, noul dispozitiv de fumat de la BAT şi cu ce este el diferit faţă de IQOS de la Phillip Morris.
Înainte să mă apuc, trebuie să spun că visez de ceva timp cum mă las eu de fumat. Doar visez, pentru că, recunoc, nu am atâta ambiţie momentan încât să nu mai trag niciun fum. Totuşi, ca să o iau uşor, vreau să spun că deja am o lună de când am trecut de la ţigări normale la “chestiile” astea încălzite (asta dacă nu punem la socoteală 2 zile în perioada zilei mele de naştere, în care am scăpat la ţigări normale). Partea bună este că, până acum, am înjumătăţit cantitatea şi, sinceră să fiu, ţigările nomale au un gust oribil acum.
Bun, să revenim să detaliile nesănătoase şi care dăunează grav sănătăţii pentru că nu este promovare, mai ales că v-aţi prins că sunt branduri concurente.
- Ambele dispozitive funcţionează pe sistemul tutun încălzit şi nu ars, astfel încât se degajează mai puţine substanţe (fără gudron)
- Nu există scrum. Deci dacă ai terminat de fumat, eşti afară şi nu ai unde să arunci chiştocul (pentru că nu aruncăm pe jos, da?!), îl poţi pune frumos într-un şerveţel şi băgă în buzunar. Partea bună e, totuşi, că nu mai e nevoie să ieşi să fumezi afară.
- Fumul şi mirosul – nu vă imaginaţi acum că nu există nici fum şi nici miros, ba chiar pluteşte levănţică lângă tine. Au şi “ţigările” astea încălzite mirosul lor. Acum, după o lună în care nu am fumat ţigări normale şi am fumat doar din astea încălzite pot spune că – nu prea mai suport fumul ăla mare din bucătărie, mă ustură ochii, nasul şi nu pot să respir ok, aşa că încerc să stau cât mai puţin în fum de ţigară; că heats-urile de la IQOS au un miros destul de dubios la început (cumnatul meu nefumător zice că miros a şosete), că neostiks-urile de la GLO miros mai frumos (varianta de lămâie, chiar miroase a lămâie), iar al meu zice că în maşină se simte mai mult când fumam GLO decât IQOS. Eu nu-mi dau seama.
Până aici, n-avem nicio diferenţiere, pentru că folosesc aceeaşi idee de tutun încălzit. Ca şi diferenţe avem aşa.
- Dimensiunile. IQOS are stiloul acela slim în care introduce heats-ul. Dar, după ce fumezi trebuie să pui stiloul la loc în dispozitiv pentru reîncărcare. GLO are doar dispozitivul în care bagi neostiks-ul şi atât.
- Timpul de fumat. IQOS – după fiecare heats fumat, stiloul trebuie încărcat în dispozitiv (3-5 minute, nu am cronometrat niciodată). La GLO nu ai timp de aşteptare între ţigări pentru că neostiks-ul intră direct în dispozitivul încărcat, aşa că poţi fuma liniştit neostiks după neostiks.
- Dimensiunea pachetelor de ţigări. Heats-urile sunt mai compacte, ocupă mai puţin spaţiu iar Neostiks-urile sunt puţin mai mici decât nişte ţigări slim.
- Ambele companii au scos câte 3 feluri de arome
IQOS – Amber (mai tari), Yellow (mai slabe), Turqoise (mentolate)
GLO – Blue (normale), Yellow (de lămâie), Green (mentolate)
Deci, în principiu, singurele diferenţe sunt de mărime şi de timpul de încărcare.
P.s. tocmai am descoperit că pe site-urile lor sunt preţurile mai mici decât la mega. Link GLO şi link IQOS.
Cu plăcere;)
Buna! Care ti se par mai tari (ca au concentratia de nicotina mai ridicata)?
Si care au aroma mai pronuntata de tutun? 🙂
Iqos-ul galben se aproapie mai milt de tutunul obijnuit , dar nu se compara
salutare. mi se pare ca heats-urile portocalii de la iqos sunt cele mai tari. eu am ramas pe cele galbene pentru ca sunt mai slabe.
Mersi de informate!
Cu drag. Toate cele de la Iqos mi se par mai tari decât cele de la Glo (inclusiv cele mentolate. Iti cam îngheață gâtul de la ele :))
:)))
doar desfaceti niste heets turquoise sa vedeti ce are inauntru, este o bucata de plastic cu ceva poliester pe mijloc care se incinge si se intareste ,practic inhalezi particule de plastic
Daca te uiti la cantitatea de tutun , toate cele 3 pachete au aceeasi cantitate de tutun 6.1
Daca e sa ma intrebati pe mine , va recomand glo in locul iqos-ului din 2 movite simple !
1. Iqos are tutunul invelit in folie de aluminiu , glo are foar foaie normala ca si o tigara normala
2. Iqos are un filtru de plastic care se topeste partial in timpul fumatului , glo are un filtru de carton gol la interior
Pe de alta parte , fumatorul inrait care totusi recurge la aceasra alternativa de tigara glo/iqos , va fi mai atras de iqos deoarece este mai tare decat glo .
Tigarile in timpul fumatului , de la ambele aparate emana un miros asemanator . O parere subiectiva ( fiind fumatoare de glo dupa ce am descoperit plasticul din iqos ) este ca heets-uri portocalii miros horror in comaparatie cu neosticurile sau chiar si in comparatie cu cele galbene sau cele cu mentol !
e bine de stiut. multam tare de informatie. nu prea m-am documentat atat de amanuntit legat de foliile “tigarilor”. si da, am observat ca heats-urile miros super aiurea fata de neosticks-uri.
Ce ai vazut tu in heets nu e plastic, e un polimer obtinut din porumb. In spatele IQOS sunt 13 ani de cercetari ale oamenilor de stiinta, deci stiau ce fac. Plus ca mai “marii” companiei folosesc IQOS de ani de zile. Ar fi folosit daca ar fi stiut ca produsul lor e daunator?
Pun pariu ca Anna este angajata PMI :)))
Clar:))
Serios? Las un studiu aici pentru toata lumea, dacă voi credeți că formaldehida cianhidrină e bună atunci continuați să fumați heets. Tip: nu, e o subtanță toxică și cancerigenă. Rămân la neosticks până mă las de tot.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29535257
Acel plastic este amidon de porumb si este mult mai ok decat un carton , iar acea folie de aluminiu , nu permite ‘tigarii’ sa arda de aceea e ‘tutun incalzit’
Aluminiul e pt izolatie, sa nu se topeasca plasticul holder-ului.
Asta voiam și eu să spun. Am făcut puțin research iar plasticul este un acid polilactic. A mai observat cineva că ultimele 2-3 fumuri din heets au un gust oribil? Ăla e filtrul topit care elimină un gaz, iar studiile nu sunt concludente. Eu am renunțat la iqos și am trecut pe glo pentru că-mi dadea niște dureri înfiorătoare de cap (sunt foarte sensibilă la chimicale, știu) și nu puteam da vină decât pe asta, că altfel sunt fumătoare înrăită de un pachet pe zi, deci nu prea au cum să îmi apară mie dureri de cap de la nicotină în sine. Cred ca ar fi foarte important să incluzi asta în articol la diferențe, că nu toată lumea se va uita în comentarii după mai multe informații.
Ft bine de stiut, mersi!!
Nu este adevărat, mi se pare mult mai ok glo , de 3 zile fumez si sa stii ca e super ok.. Am incercat si de la iqos pentru ca de acelea fumează prietena mea dar sincer mi se par foarte proaste la gust si plus de asta stau sa bag dispozitivul la încărcat dupa fiecare heat’s si crede-mă că fumam aproape 2 pachete pe zi înainte. Dar acum imi ajung Neostiks-urile aproape 2 zile
Deci stai sa înțeleg, înainte dumai 2 pachete, deci erai fumătoare înrăita,binenteles obișnuită uneori sa sudei 2-3. Te deranjează la Iqos ca nu puteai face asta, dar Glo care îți permite fumezi mai puțin… Suna a jalnica reclama.
Am vazut intr-un tutorial pe youtube ca filtrul de la neosticks ramane galben dupa fumat. Asa e sau era prost filmat clipul? La iqos pe de alta parte ramane alb.
https://youtu.be/P3c98mnS7lw
Cred că era lumina proastă la filmare. Filtrul rămâne alb. Doar țigara se ingălbenește pentru că se încălzește din exterior. La iqos și țigara rămâne albă pentru că ei au sistem de încălzire din interior.
Mersi mult!! Asta era “the last piece of information” de care aveam nevoie sa ma decid. O sa optez pt glo :))
Cu plăcere . Făcusem și o poză dar nu pot să o urc de pe telefon :))))
No problem. Te cred pe cuvant :))
La glo tigra ard e aceași treabă că cea convențională .Doar că dai bani pe dispozitiv .Poți incerca și îți dai seama singura
Buna. Care din cele 2 se apropie mai mult de aroma de tutun a unei țigări normale?
Kent 8 :))))
Fără supărare, după ce am fumat iqos am început să merg la baie mai des, ma refer la stropit :)) Dacă dorește cineva sa facă schimb de la Glo la Iqos, am eu ultimul dispozitiv nou !
Eu as vrea . Cum putem lua legatura?
Eu am prins o promoție la glo, am cumpărat 10 pachete Siam primit dispozitivul gratis, pot spune că după 3 zile chiar sunt mulțumit de el, intre timp am încercat și Iqos dar parca tot glo mi se pare că e mai bun
Ofer invitatie pentru achizitionarea dispozitivului iqos impreuna cu 7 pachete de Heets la pret redus (200 – 250 lei).
Astept mail catre colonelu1992@gmail.com pentru infomatii suplimentare.
Daca mai e valabila oferta, vreau sa-i fac o surpriza sotului meu, poate il conving sa se lasa de tigarile obisnuite.
Dacă dorești am eu un aparat nou-nout sigilat si mai am si 6 pachete de țigări. La un pret convenabil
Toate 5 feluri de heets au tutun 6,1. Deci nu sunt mai slabe sau mai tari, difera doar aromele!
Ma intreb si eu,oare daca le fumez normal are ceva? Inafara de faptul ca le termini repede cu cateva fumuri :))
:))))))) nu ai cum, pentru că nu se aprind.
am incercat eu cu neostiks urile de la glo! si se aprind!:)))) si chiar mi s au parut mai ok asa.inca incerc sa ma obisnuiesc cu glo, ma ustura in piept si tusesc.la iqos nu am avut probleme.eu as alege iqos
Hahahahaha. Mă faci curioasă să aprind și eu unul. :)))
Si ai incercat sa le aprinzi? glo am impresia ca au un fel de glicerina in ele …
Am fumat Iqos dar de fiecare data am probleme la stomac; gaze, disconfort. La glo e la fel? A mai experimentat cineva la Iqos aceleasi simptome?
Pe mine au început să mă doară puțin dinții de la iqos după 4 luni. De la glo n-am avut nimic.
Nu stiu cat de ok e aluminiul de la Iqos. Nu stiu de unde a scos Anna treaba asta ca acei specialisti fumeaza de ani de zile…in fine. Totusi, in timp acel aluminiu poate fi riscant. Fiecare alege cum vrea, tutunul oricum ar fi nu e sanatos dar aleg raul cel mai mic.
Ps: sunt foarte multumit de Glo, de 2 saptamani nu am mai fumat tigari normale desi uneori exista tentatia. Si da…sunt mai light decat iqos sau normale.
Iar facem reclama??
Fiți serioși, părinții și bunicii voștri au făcut mâncare ani de zile în oale de aluminiu care stăteau sub flacără, deci temperatura net superioara. Alimente împachetate în asemenea folii de aluminiu… Etc. Dar cum unii încă mai cred ca pământul e plat… Ce poți sa faci?? Te uiți și te mimunezi
Hei ! Salutare! Oare ce se întâmpla când le aprindem …. eu am aprins vreo doua și deja m am panicat pt ca am simțit un gust super ciudat la un moment dat…Ma înțepa in gat!!! A mai încercat cineva sa aprindă și a simțit la fel?
Am aprins eu de la glo. Provoaca tuse
Buna!
Am castigat un kit glo si 5 pachete de neostiks arome la alegere. Daca tot am castigat am zis sa incerc, sunt foarte ok pt mine, ca varianta la neostik am ramas la cel clasic, pachetul albastru dupa ce le-am incercat pe toate,asta poate si deoarece nu m-am omorat niciodata dupa tigarile cu arome. Am avut ocazia cu mult timp inainte sa incerc de la prieteni iqos, nu stiu ce fel de arome am probat insa nu m-a deranjat nici acest dispozitiv.
In concluzie tigara nomala dupa cele 5 pachete de glo fumate mi sa parut foarte rea la gust. Am ramas pe Glo.
Avantaje si dezavantaje au amandoua ideea e sa gasiti vatianta care vi se potriveste cel mai bine in functie de ce si cat anume fumati. Ideal ar fi sa le puteti incerca inainte sa faceti o investitie.
Avantaje si dezavantaje au amandoua dispozitivele din punctuk meu de vedere.
IQOS – mai subtire, mai comod, cand se stinge gata, dureaza pana poti aprinde o a doua tigara intre 2 si 3 minute.
GLO – mai mare, umpic incomod, insa dureaza doar cateva secunde se poti fuma urmatoarea tigara, nu se descarca repede, neostikurile se simt mai tari, dupa ce vibreaza la final se mai pot inca trage 2,3 fumuri. In unele localuri nu mi-au dat voie sa fumez inauntru pe motivul ca nu au vazut si auzit de acest dispozitiv pana in acel moment iar pachetul de neostikuri arata ca si tigarile slim normale doar ca umpic mai mici.
Fumez IQOS de 2 ani deja iar acum am incercat si GLO. Poate ajuta pe cineva :
-heetsurile au aceeasi tarie, doar aromele difera (mi-au spus asta mai multi vanzatori de IQOS). Datorita procesului de incalzire, cica ar fi mai tari ca tigarile obisnuite.
-neosticksurile au tarii diferite, scrie pe fiecare pachet in parte cata nicotina contin
-neosticksurile miros fain dar lasa un gust rau de care scap cu greu
Prefer IQOS datorita gustului si designului. Sunt mai apropiate de experienta çlasica’de fumat. GLO e ca o baterie externa si ma deranjeaza. Plus ca neostiksurile, desi mai aromate si mai parfumate, imi par foarte slabe si dupa ce fumez un neostiks, simt nevoia sa mai fumez ceva, parca nu imi ájunge’.
Da, și mie mi s-au părut mai slabe neostiksurile.
Eu nu o sa mai folosesc.
Am capatat tuse dupa 2 luni de folosire glo neosticks. Nu mai fumez.
Sault am in glo si 24 de pachete sigilate pe care as vrea sa le vand . Cineva interesat?
Salut! Eu
De unde pot lua acea oferta de 10 pachete de neosticks + glo cadou din cluj ? E tentant si am zis sa profit de ocazie, este cumva in Iulius Mall ? Daca da , unde anume ?
aveti idee daca pentru un fumator de tigari slim slabe de 0.1 exista ceva la glo sau iqos? nu as vrea sa fumez ceva f tare. Am fumat iqos si am facut un spasm cardiac pt ca era f tare pentru mine. In plus, cred ca fumam mai mult decat tigari obisnuite.
Corina, esti spun că tăria este la fel în fiecare țigară. Doar aroma diferă. Mie mi s-au părut cele mai slabe heats-urile galbene. Dar la 0.1 eu aș zice mai rău îți faci dacă treci pe electronice dar tari.
am luat glo,am fumat una in camera si se simte miros foarte puternic,pana la urma nu se poate fuma in casa.am luat teapa,am cumparat aparatul special sa fumez in casa,se pare ca il pot arunca.experienta foarte neplacuta si gust amar,miros oribil mai rau decat la tigarile clasice
Miros este la ambele. Doar că nu mai este fumul de la țigările normale.
Poate ai vrea sa il dai in loc sa il arunci! Eu testez iqos si as fi curioasa si de Glo! Daca esti interesat sa il dai convenabil…
Avantaje, dezavantaje. Dacă Glo este un singur dispozitiv, atunci când sta la încărcat nu îl poți folosi. Deci dacă te prinde undeva, ori fumezi ori îl încarci. Si scurtezi durata de viata a bateriei. Cu Iqos poți lăsa bateria la încărcat și fumezi în voie. Termini, bagi stiloul înapoi și el prima data încarcă stiloul și dupăia reia încărcarea bateriei. În plus cât te bucuri de un heets, se încarcă lejer bateria.
Eu cred ca e un avantaj destul de mare.
În schimb stiloul de Iqos are acea lamela ce întra în heets și de la multe folosiri și neatenție, se poate îndoi și rupe.
Nu mai credeți reclamele făcute de fiecare “utilizator” de Iqos sau Glo. Încercați ambele. IQOS oferă o perioada de testare de 21 de zile gratis…. Succes
GlO Hyper fumez de 3 săptămână bateria te tine 20 de țigări Neo deci e suficient…pentru cei care fumează 1 pachet pe zi iar daca nu timpul de încărcare durează în jur de 1 oră și ceva nu cred că moare nimeni după poți fuma iar un pachet gustul este mai ok am avut iqos 2.4 oribil câteva zile bun după 1 săptămână fumam miros ars … și aparatul a fost curățat nu îl aveam de 2 luni ..
Bună! Dorește cineva un aparat Glo? Țin sa menționez ca este nou nouț, numai ce l-am comandat și am fumat o singură țigară și mi se pare groaznic.
Bună, nu stiu de ce dar când trag din țigările iqos nu ma doare în piept dar din glo imediat cum.trag un fum simt ca mor ma innec
Am un glo folosit o data… il vand daca e cineva interesat. Am incercat si heets. Ambele sunt groaznice. Atat de groaznice ca ma las de fumat. Cine doreste sa imi scrie
Cine mă poate ajuta cu un aparat glo? Preț?
Mulțumesc
“Partea bună e, totuşi, că nu mai e nevoie să ieşi să fumezi afară”
Te-ai gandit vreo secunda si la oamenii din jur, la nefumatori, inainte sa afirmi asta? Daca vreunul dintre voi crede ca nu deranjeaza cu tigarile astea, traieste pe alta lume.
Sunt din ce in ce mai multi ca tine, la mall, in restaurante, oriunde sunt si copii etc. Unde nu este lege, cred ca ar trebui sa fie bun-simt si empatie. In Romania, acesta este inca un capitol la care picam testul cu brio.
Si ca sa facem un pic de lumina: corporatiile cancerigene BAT si PM au venit cu gaselnita de a-i face pe consumatorii lor sa fumeze peste tot. Puneti-va capul la contributie: daca poti fuma si inauntru, consumi mai mult decat o faceai inainte, pentru ca nu ai restrictii de nici un fel, nu trebuie sa pleci nicaieri, o poti face de cate ori doresti… cine castiga din asta? Retorica intrebarea…
Voi (fumatorii) sanatate cu siguranta nu castigati.