SRI şi social media.

Nu mai ţin minte exact când le-a înflorit departamentul de social media celor de la SRI, cred că acum vreo 2 ani, dar aş vrea din suflet să le transmit un sincer “Să trăiţi, nu face nimic, vă urmăresc (see what I did here) şi sunteţi foarte tari! Să aveţi grijă de omul de SM.”

Da, ştiu că sunt multe “companii” care fac social media foarte mişto dar mirarea şi bucuria în cazul de faţă vine tocmai pentru că o organizaţie de genul acesta a învăţat şi a avut curajul să se deschidă către public. E super out of the box ca un organism de genul SRI să vrea awareness dar tocmai datorită faptului că au ales să meargă sincer, direct, funny şi mai ales auto ironic profitând de toate glumele şi replicile apărute, tocmai datorită acestui lucru sunt acum mult mai aproape de oameni, mai simpatici, mai curajoşi şi mai, de ce nu, viralizaţi, în spaţiul în care ne întâlnim virtual.

N-am cum să nu aplaud deschiderea asta a lor faţă de public, pentru că foarte puţine companii înţeleg rostul unui social media done right. În continuare sunt destul de mulţi care merg pe campanii nesărate sau politically correct doar pentru că manualul de brand a fost făcut acum mii de ani, nu se apropie deloc de consumator, merg pe “să privească ce le dăm noi pentru că noi suntem X” şi, practic, nu comunică pentru public ci comunica pentru ei, intern. Da, ştiu că SRI nu are “consumatori” dar orişicât.

Este un super exemplu de social media done right. Şi sunt foarte puţine exemple la noi.
Sneak a peak!

 

4 replies
  1. Buycialis
    Buycialis says:

    Sfarsitul articolului mi-a dat fiori, de tristete dar nu numai. Poezie curata. Respect, d-le Maci! “in ciuda a ceea ce spune, nu va fi o parodie, ci expresia unei nevoi comune a oamenilor de a fi împreună, şi de a plânge sub steaguri, fără nici o teamă sau ruşine, pentru tot ceea ce n-a fost şi (o ştiu, chiar dacă nu o recunosc) nu va (mai fi) nicicând. Ceea ce vor spune gurile feţelor publice nu va avea nici o legătură cu plânsul celor mulţi. Iar cei mulţi vor îngâna cântecul gloriei trecute aşa cum ar drumul unui porumbel spre cer, căci trecutul acesta are mai curând consistenţa viselor şi a speranţelor lor deşarte. În realitatea pământului pe care trăiesc vor ajunge doar lacrimile lor, prea puţine pentru a face ca ceva să rodească. buy cialis

    Reply

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *