despre speakeri

Pentru că nu am făcut un scop în viață din a-mi duce blogul pe culmile awareness-ului, scriu când am ceva de spus, când vreau să-mi vărs năduful sau când am ceva educativ de împărtășit.

Cred că nu am mai scris pe blog de vreo trei luni, așa că ce m-a făcut să vreau să-mi vărs năduful într-un mod explicativ a fost o prezentare pe care am fost nevoită să o citesc astăzi. O prezentare de 84 de slide-uri, care putea fi structurată foarte clar cam în trei slide-uri.

Nu știu unde citisem, sau cine spusese că dacă nu poți explica ceva concret unui copil, nu știi despre ce vorbești. Să ne înțelegem. Nu am o problemă cu prezentările și nici cu numărul de slide-uri. Am o problemă cu cantitatea în detrimentul calității. Am o problemă cu vorba lungă, sărăcia omului. Și am o problemă cu oamenii care îți mănâncă timp fără să spună fix NIMIC. Pentru că ei nu înțeleg că unii poate chiar au ceva mai important și mai bun de făcut.

Am întâlnit asta și în relații personale și în relații profesionale. Și în ședințe, și la conferințe, și în prezentări scrise și în prezentări vorbite. E momentul ăla când te uiți la ceas și vezi că după o oră, două, trei nu ai învățat nimic, nu ai înțeles nimic, nu ai tras nicio concluzie și pleci întrebându-te ce a vrut să spună poetul.

Am fost eu într-o corporație la un moment dat unde CEO-ul ne punea weekly meeting o oră în calendar. Și stăteam trei ore. Pe ceas. Trei ore! Prima problemă aici ar fi că mie îmi dădea peste cap toată ziua, pentru că nu îmi puteam calcula timpul de lucru. Adică eu mi-l calculam, dar el mi-l dădea peste cap. Deci nu știam când să îmi pun alte call-uri, alte meeting-uri, plus că îmi lua din timpul efectiv de lucru și mă trezeam că tot eu stau peste program. A doua problemă era că în cele trei ore de ședință discutam aceleași lucruri, fără o strategie, fără un plan, fără to do-uri, fără nimic. Erau doar discuții fără nicio finalizare, de parcă unii oameni nu au prieteni în viață și simt nevoia să vorbească și ei cu cineva la infinit. Trei ore în care toată lumea era neproductivă!

Partea de prezentări cu speakeri în conferințe iar e foarte funny. Se vede foarte clar cine recită din cărți, cine a venit acolo doar ca să se vândă pentru cât de minunat este el ca personaj și nu i-a ridicat nimeni statuie încă, cine e acolo ca să dea o informație de interes, să educe, să învețe, să trainuiască. Problema e (din punctul meu de vedere) că sunt foarte mulți struți din ăștia. Eu le spun struți pentru că au impresia că dacă recită frumos poezia și bagă capul în pământ, restul lumii nu se prinde și rămâne impresionată, urmând să-l acopere cu un ropot de aplauze și flori aruncate pe scenă.

Știu că mi se spune că sunt pretențioasă. Și sunt. Și nu e nimic rău în asta. Înseamnă standarde. Și înseamnă calitate. Eu am un job de făcut, am niște obiective, am treabă! Am treabă să livrez niște rezultate, nu să îmi pierd timpul bifând conferințe la care simt că am venit degeaba. Și am un principiu care nu mă părăsește. “Când e de muncă e de muncă, când e de joacă e de joacă” – moștenit de la tata. Adică hai să ne facem treaba profi, să ne urmărim obiectivele, să vedem rezultatele, să facem naibii ce avem de făcut fără să pierdem timpul și apoi putem să ne lungim la povești și bere. Sau vin. Sau apă plată. Dar dacă eu mi-am rupt din timpul meu pentru a te asculta, ar fi de preferat și de bun simt, să livrezi ceea ce ai promis în afiș, că de aia mă aflu acolo. Și să livrezi în timp util. Niciodată nu mi-au plăcut oamenii care spun fix NIMIC în foarte multe cuvinte. Mi se pare o totală lipsă de respect față de timpul interlocutorului. Mai ales că aici vorbim de business, nu de o bârfă la cafea.

Partea simpatică în pandemia asta la conferințele online a fost că am putut să ies din ele în momentul în care mi-am dat seama că îmi pierd timpul. Sunt foarte mulți care fac conferințe doar de dragul de a bifa asta. Și sunt foarte puțini relevanți. Pe care să îi asculți și să ieși de acolo cu gândul că ai mai învățat ceva, sau ai înțeles ceva, sau te-a ajutat într-un fel sau altul informația primită.

Încă o chestie tristă pe care o fac strutii de care scriam mai sus, este că nu își adaptează prezentarea la audiență. Dacă ai o audiență formată din studenți/ entry elevel, etc., poate e ok să le reciți din cărți, pentru că sunt la început și trebuie să învețe. Dacă ai o audiență formată din specialiști sau oameni cu vechime în domeniul respectiv, poate ar fi bine să le dai ceva concret, practic și nu teoretic, ca să mai revină. Cărți și citate putem să citim și singuri. Just sayin.

Iar când faci o prezentare scrisă, fă-o naibii să înțeleagă omul ăla despre ce vorbești. Cum poți să spui fix NIMIC în nșpe mii de slide-uri? Introducere, cuprins și încheiere. Compunere de clasa a IVa. Spune ce faci, de ce faci, cum faci, cum mă ajută pe mine și cât mă costă. Mai simplu de atât nu se poate. Citatele motivaționale și poveștile nemuritoare pot sta pe Instagram lângă pozele domnișoarelor care s-au regăsit. Și dă-mi informații relevante. Mai ales dacă ceri buget. Pentru că nu ești singurul. Și au prioritate ăia care sunt conciși din simplu motiv că dacă lași impresia că nu știi despre ce vorbești, lași impresia și că nici nu știi ce faci. Also, business is business, nu e prietenie. Fiecare are niște lucruri de livrat la job, așa că hai să ne facem treaba. Că apoi iar ne plângem pe internet că vrem o țară ca afară, dar noi nu suntem în stare să ne dăm telefoanele pe silent la conferințe sau la teatru. Dar asta e altă discuție. Am scris despre ea AICI.

Concluzia e destul de simplă. Oamenii care au habar de ceea ce spun sunt conciși și au substanță. Ceilalți vor să te ducă pe după vișin pe modelul “dacă nu poți să-i cucerești, zăpăcește-i!”. În plus, nu vrei tu să muncești mai puțin și mai concis decât să pierzi potențialul client din plictiseală, doar pentru ție că îți place să te auzi? 

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *