peretele cu dedicatii

Ştiţi foarte bine că prin vară am început să spăl câteva rufe în public, că vasele s-a văzut clar că nu. Normal că ştiţi, că v-aţi hăhăit pe internet în timp ce mie îmi ieşeau fire albe acasă.

Nu ştiu cum au fost începuturile voastre, dar pe mine inculpatul m-a fraierit că pe el îl calmează să spele vasele dimineaţa înainte să plece la radio. Măi, şi acum vreo două luni, când eu aveam o perioadă mega aglomerată de nu-mi mai ajungea timpul nici să beau apă, am ajuns acasă într-o seară şi am găsit un maldăr de vase murdare. Şi fix atunci mi-am adus aminte de marea promisiune. Că la mine aşa merge treaba. Eu nu cred utopii din alea de filme, dar dacă îmi promiţi că speli vasele sau schimbi o priză, apăi eu te iau în serios! Şi te trag şi la răspundere.

Şi îl întreb eu pe Simionescu, cum se face că a cam uitat să spele vasele imediat după prima săptămână de promisiuni. Şi se uită el la mine, senin că o zambilică şi spune “Păi ţi-am spus că mă calmează spălatul vaselor, dar n-am fost nervos deloc de atunci”. Partea proastă (pentru mine) e că el bagă şi puppy eyes, senin aşa, de mai mult mă bufneşte râsul de răspunsurile lui şi uit că trebuie să mă iau de el. Ei, şi cu răspunsurile astea a ajuns el pârâtul în dosarul “vasele”.

Acum, pentru că nici voi nu sunteţi indiferenţi (mulţumiri şi aprecieri!) şi aţi început cu sugestii din astea de soluţii şi rezolvări, am zis că am putea să luăm în calcul ideea unei maşini de spălat vase. Problema era că aveam şi noi contra argumentele noastre. Hai, nu chiar contra argumente, dar aveam câteva întrebări care ne stăteau ca un pitic pe creier.

Prima problemă. Unde punem maşina? Că aveam bucătăria deja făcută. Şi oricum oamenii normali îşi iau maşina de spălat vase înainte să-şi facă bucătăria. Adevărul e ca şi atunci când ne-am mobilat apartamentele noastre de burlaci puteam să luăm în calcul varianta asta. Pentru că, recunosc, mi-a spus multă lume că e un lucru deja obligatoriu la casa omului. Dar am mers clar pe ideea că nu murdărim multe vase. Câte vase pot murdări doi oameni? Ei bine, multe! Mai ales dacă gătesc acasă. Sau au musafiri.

A doua problemă. Care e treaba aia cu curăţatul vaselor înainte de spălare? Păi de ce mai iau eu maşina de spălat vase dacă le curăţ înainte? Iar punem aspiratorul înainte să vină doamnă la curăţenie?

Mai erau nişte probleme mici de genul “câtă apă consumă?” şi “ce fac în momentele în care nu am destule vase de spălat? Bag doar câteva sau le las aiurea până se strâng mai multe?”. Asta cu consumul de apă a dispărut instantaneu când l-am prins pe Oli spălând O LINGURIŢĂ cu atâta apă, încât puteai să irigi o parte din deşertul Sahara. Am comentat şi atunci. Pentru că ştim că o femeie deşteaptă ştie când trebuie să tacă. Dar nu poate!

Cu research-ul n-a fost prea mare bătaie de cap pentru că ştiam exact care sunt problemele pe care le aveam şi care erau nevoile ce se cereau satisfăcute. Trebuia doar să găsesc soluţia. Nici cu brandul ales nu a fost prea mare bătaie de cap. Acum trei ani când am mobilat apartamentul “de burlacă” am făcut un ditamai research-ul şi am ales Beko pentru 90% dintre produse. Am fost mega mulţumită de toate electrocasnicele cumpărate şi, cum eu chiar rămân fidelă unui brand atâta timp cât îmi îndeplineşte nevoile, m-am apucat de scotocit pe platforma lor. Recunosc, am stat ceva pe site ca să mă uit la video-uri. Care, by the way, nu sunt numai informative, sunt şi super, super drăguţe. Că deh, ochiul critic e şi când vine vorba de publicitate.

Păi şi nu am găsit eu ceva frumos ca să îl salveze pe Oli de îndatoriri şi pe mine de vopsit fire albe prea des? Am găsit! Program Flexible HalfLoad™ – în caz că nu avem prea multe vase. Am găsit şi program Mini 30’’, fix ca la maşina de spălat rufe, adică spălat vase şi pahare nu foarte murdare, în timp rapid. Şi cel mai, dar cel mai, dar cel mai important pentru noi, am găsit un program intensiv care spală la 70 de grade. Pe scurt, dacă eşti lepră mică şi ai lăsat vasele să se strângă mai multe zile, le poţi băga aşa.

Iniţial am zis să mergem pe o maşină freestanding (sau independentă). Dar trăiască sor’mea şi cumnatul, care ni l-au dat pe băiatul care le-a făcut toată mobila din noua casă. A venit el şi a găsit variante de scos un sertar şi vreo două jolly, ca să intrăm şi noi în rândul lumii cu maşina de spălat vase incorporabilă. Dacă aveţi nevoie de băiat, îmi spuneţi, vi-l recomand cu cea mai mare încredere.

Iar legat de partea cu clătitul vaselor înainte sau curăţatul lor, am impresia că de undeva a plecat ideea asta şi s-a propagat. Sau poate or fi şi maşini cu funcţii mai puţine. Sau mai simple. Noi n-am clătit nimic înainte. Spun “noi” pentru că participă şi domnul de când cu maşina. Sper să îl ţină hărnicia.

Bine, nici n-am lăsat vreo jumătate de friptură în farfurie. Nu m-ar lăsa sufletul să fac asta. Asta cu curăţatul cred că e o chestie de bun simţ, aşa, ochiometric vorbind. Că, până la urmă, şi dacă ai spăla farfuria în chiuvetă tot arunci la coş resturile de mâncare.

Concluzia? Normal că aruncăm resturile de mâncare din farfurie, dar nu clătim neapărat şi farfuria. Cred că programul ăsta de spălat e ca situaţia cu găsitul unei doamne bune la curăţenie. Când o găseşti pe cea bună, nu mai trebuie să cureţi tu înainte să vină ea. Şi da, ne-am găsit şi doamnă la curăţenie super mişto. More time for uş!

Eu, recunosc, sunt destul de late adopter, dar înţeleg de vorbă bună, mai ales dacă un produs îmi rezolvă o problemă. În cazul de faţă, timpul! Că noi de abia acum am ajuns la concluzia că timpul este cel mai important. Pare că ne deşteptăm pe măsură ce îmbătrânim. Că n-am fi fost şi noi tineri şi deştepţi. Uof! Aşa că dacă mai aveţi idei bune, spuneţi. Ştiu că au fost câţiva care ne-au scris de al doilea salvator de vieţi, uscătorul de rufe. Dar acum chiar nu mai avem loc. Cred că trebuie să ne mutăm din nou. Poate la o casă.

P.S. acum că motivul “vasele” a dispărut de pe lista de ceartă în familie, poate îmi sugeraţi subiecte noi. Că doar nu-l las pe om liniştit în viaţa asta.

P.S. 2. Sper că aţi remarcat peretele negru cu mesaje. Care, by the way e făcut de mâna mea în prima lună de mutare. Am dat cu amorsă şi am alergat cu trafaletul vreo 10 mp de perete, doar ca să ne putem lăsa dedicaţii cu cretă colorată. Şi da, la dedicaţii intră şi to do list.

Are tata o vorbă de fiecare dată când vorbim la telefon:

El: şi? Ce ai mai făcut?
Eu: păi am lucrat, am văzut filme, am fost să vizitez nu ştiu ce, am fost la evenimentul X…
El: bun. Asta am văzut pe facebook. Acum zi-mi din alea pe care nu le postezi. Read more

Când eram în vacanţă, văzusem articolul ăsta la zoso (mi-a luat ceva să-l găsesc, mult mai scrie!) şi, cum eu am prostul obicei de a compara mere cu pere, am făcut din nou o asemuire “à la moi”. Read more

Iaca, dragii moşului, că veni Moş Nicolae şi mi-a lăsat în ghetuţe o agenţie de influenceri. Una nouă. Că “ie” mai multe. Acum, să nu fie cu supărare, eu n-am nimic nici cu agenţiile şi nici cu influencerii, că doar toţi din mediul ăsta mai facem câte un contract de promovare. Read more

Ieri am descoperit un vlogger nou. Îl cheamă Cristian Hostiuc şi este director editorial la Ziarul Financiar. Bine, nu l-am descoperit chiar ieri, că acum 10 ani lucram şi eu la ZF. Dar ieri am descoperit că face nişte vloguri foarte funny. Ce Mariciu? Ce Bromania? Cristian Hostiuc. Read more

Greşit. Eu sunt aici să fac ce îmi spune job description-ul!

După câteva luni de la angajare, mi-a spus să îi spun pe numele mic, pentru că mai sunt colege care îi spun aşa. I-am spus că nu pot face aşa ceva, pentru mine este directorul general, deci domnul X. Read more

În cazul în care atâta te duce capul, să pui întrebarea asta, părerea mea este că eşti almost a fucking retard, eşti aproape psihopat/ă, empatie zero, nu ai trecut tu sau cineva apropiat (mamă, fiică, soră) prin ceva de genul acesta şi nici nu ţi-aş dori, Read more

Când eram în liceu încercam să par mai “cool” decât eram de fapt. Aveam câteva colege care erau combinate cu băieţi mai mari, care aveau maşina şi mergeau la club la Bucureşti. Ştiu că îmi povesteau că merg în Dumars şi alte cluburi cu denumiri de care chiar nu îmi mai aduc aminte. Mă întrebau dacă am fost, pentru că sunt nişte cluburi foarte mişto. Read more

Sâmbătă seara, în avalanşa din Retezat, au murit doi copii. Unul de 13 şi altul de 12 ani. Întâmplarea nefericită, dar plină de comentarii (pentru că şi dacă erau doi copii anonimi, era la fel de nefericită) face că, cei doi să fi fost campioni europeni/ mondiali la alpinism. Read more

Este pentru prima oară cănd îmi dau cu părerea, în scris, pe internet. Am şi eu blog, numai că al meu este cu poveşti despre călătorii. N-am vrut să fac cum face toată lumea. Am vrut să fiu autentică şi să nu mă apuc să-mi dau cu părerea despre oameni şi cum sunt ei, cum trăiesc şi, mai ales, despre cum greşesc. Dar, vai, căt de departe sunt de asta! Read more