Posts

“Secretul tău” şi una din luptele mele.

vunk

“Secretul tău” este o poveste despre pierdere și regăsire, despre căutare și despre lupta cu cei din jurul tău, pentru ce este în interiorul tău. Este o poveste despre suflete, ca niște oceane și comorile sau pericolele care sunt ascunse în ele. O poveste despre lumea de acum, o lume în care oamenii nu vorbesc între ei, ci despre ei. O lume în care oamenii nu văd, ci se văd doar pe ei. O lume în care se strigă recorduri, dar nu se depășesc limite proprii, o lume în care se minte încă de la “adevărul este că…”, spune Cornel ILIE, liderul trupei Vunk.

Cuvintele lui Cornel Ilie vin la fix după ce, în ultimele câteva săptămâni tot discutam cu câţiva prieteni despre noi cei de acum versus noi, de acum 5-10 ani. Şi uite aşa am ajuns să mai facem câte o introspecţie şi să ne amintim cum eram, cum gândeam, ce făceam şi cum am evoluat, maturizat, experimentat, învăţat.

Stăteam să mă gândesc la Andra de acum 5 ani şi la ce lupte am mai dat, eu cu mine, în timpul ăsta. Cred că cea mai grea luptă din anii ăştia a fost a mea cu orgoliul propriu. Sună atât de ciudat şi totuşi pot să vorbesc atât de uşor despre asta, acum. În timp ce acum 5 ani eram atât de încăpăţânată, atât de orgolioasă, atât de “eu cred că am dreptate, eu ştiu mai bine, eu vreau aşa sau nu vreau deloc”.

Ştiţi persoanele alea care au impresia că toată lumea ar trebui să se învârtă în jurul lor şi dacă nu se întâmplă îşi iau jucăriile şi pleacă? Ştiţi persoanele alea care au impresia că le ştiu pe toate, ca ideile lor sunt cele mai bune şi dacă cineva nu este de acord închid orice fel de discuţie? Ştiţi persoanele alea care nu vor să se adapteze niciunei situaţii? Ştiţi persoanele alea care merg pe principiul “ori ca mine, ori deloc”? Ştiţi persoanele alea care preferă să aibe dreptate, chiar dacă nu au, care preferă să se certe în loc să facă debate constructiv şi care preferă să rămână singure decât să accepte că există păreri diferie şi oameni diferiţi? Ei bine… aia eram eu până acum 5 ani.

În ultimele câteva săptămâni am stat să mă uit puţin în urmă şi mi-am dat seama cât de mult mă oboseam singură. Mi-am dat seama cât de incăpăţânată şi închisă în propriile păreri eram. Mi-am dat seama că la un moment dat ajungem să înţelegem exact ce înseamnă “eu sunt mai mare şi am trecut prin ce ai trecut tu”. Mi-am dat seama de o grămadă de lucruri, the hard way, bineînţeles. Mi-am dat seama atunci când s-au întâmplat nişte lucruri care efectiv au târât cu mine pe jos şi m-au făcut să văd cum e şi de partea cealaltă. Pentru că, aia e… aşa ne place unora să învăţăm. The hard way.

O să detaliez treburile astea altă dată. Că acum e vineri şi ar trebui să ne bucurăm de weekend. V-am spus povestea asta pentru că pe 25 mai, la Sala Polivalentă, trupa Vunk pune în scenă unul dintre cele mai grandioase show-uri ale unui artist român, “Secretul tău”. O poveste inspirată din lumea lui Jules Verne, o scenă într-un submarin pe fundul unui ocean, creaturi din alte lumi, costume sofisticate, coregrafii inedite şi, pentru prima dată, un rol principal feminin, Raluka.

Şi dacă vă plac poveştile, aş vrea să vă trimit eu la povestea lor. Am 5 invitaţii duble pe care vreau să vi le dau. Tot ce trebuie să faceţi este să lăsaţi un comentariu mai jos în care, cu sinceritate, să îmi spuneţi care a fost cea mai grea luptă pe care aţi dat-o voi cu voi şi ce aţi învăţat din asta. Poate mă ajută şi pe mine, poate îi ajută şi pe alţii.

Concertul este pe 25 mai, iar pe 23 mai, după amiază, o să aleg 5 poveşti de la care am ceva de învăţat. Nu uitaţi să lăsaţi adresa corectă de mail ca să vă pot anunţa.

Weekend de poveste să aveţi!

Poveste despre el si ea

Poveste despre el si ea

Mi-a vorbit prima oară despre ea. Trei ore. Trei ore în care nu mi-am luat ochii de la ochii lui. Îmi vorbea cu ochii și îmi povestea din suflet. Și fără cuvinte, doar cu privirea îmi transmitea dragoste și ură, liniște și nebunie, dorință și regret, așteptări și renunțări.

Am tăcut și l-am ascultat. Încercam să înțeleg ce avea femeia aia care a reușit să îl răvășească în halul asta. Îl știam pe el că pe un Adonis .Ca orice bărbat , avea nevoie de admirația lor, a femeilor. Și pentru că era totuși foarte diferit de majoritatea bărbaților și voia din ce în ce mai mult, nu se rezuma doar la admirație. Avea nevoie să creeze dependență. Avea nevoie să se impună, să fie dorit până la implorat, să domine. Era genul de bărbat care îți pune o piedică pe scări doar ca să îl rogi să te ajute să te ridici. Și ele erau fericite pentru că primeau mâna lui întinsă ca pe un cadou, fără să știe că de fapt el se hrănea cu asta.

Se hrănea cu femei și cu sentimentele lor. Și erau multe pentru că nu reușea să obțină toată emoția de care avea nevoie de la una singură. Colecționa trupuri, priviri, lacrimi, zâmbete, urlete, povești de viață, cicatrici și toate până târziu în noapte. Pentru că odată hrănit, ele trebuiau să plece. Înainte de cafeaua de dimineață. Atunci era momentul lui. Atunci își făcea inventarul. Atunci își dădea masca jos și redevenea copilul pe care îl știam.Și, ca un vampir, știa cât trebuie să ia de la fiecare că să rămână în viață. Nu le golea de tot pentru că avea nevoie de hrană în continuare. Erau multe, frumoase, tinere sau nu, inocente sau din contră. Toate se întorceau de câte ori aveau ocazia doar ca să-l mai vadă, să îl simtă, să îl fericească , să știe că o parte din ele îl trezesc la viață pe EL.

În weekend stăteam cu el la povești. Eram singura care îl cunoștea așa cum este el. Eram singura care îl vedea mai clar decât voia el să admită. Eram singura care l-a văzut neîncrezător, neputincios, sincer, râzând și plângând. Rar zâmbea, dar atunci când o făcea era alt om. Eram singura care știa că are sentimente.

Eram singura care îl ruga, spre binele lui și al victimelor sale, să își facă curățenie. În casă și în suflet. Era debusolat din cauza ei. Nu a putut să-mi spună nici măcar cum o cheamă. Dar nu conta nici cum o cheamă, nici vârsta ei și nici trecutul ei. Era singura care i-a arătat că poate simți ceva. Era singura care l-a făcut să simtă cât toate la un loc. Lucru greu de recunoscut pentru unul că el. Era singura care a băut o cafea dimineața în patul lui, cu draperiile deschide. Era singura care i-a văzut chipul dimineața. Era singura lângă care a dormit sau mai degrabă a stat treaz pentru a o privi cum zâmbește în somn. Era singura căreia i-a spus să plece și să nu se mai întoarcă pentru ca l-a văzut fără mască. Și a plecat plângând. Fără să știe de ce, fără să pună întrebări. A plecat rușinată crezând că a fost una dintre multele, fără să știe de fapt că a fost singura dintre cele multe.

Și acum masca îl deranja. Îi era din ce în ce mai bine fără mască și din ce în ce mai rău. Îl deranja, îi provoca mâncărimi și ar fi vrut  o dea jos. Dar o purtase  timp încât nu se recunoaștea fără ea. Când nu știi ce simți și nu vrei  recunoști, când îți e dor până la durere, când ești cu gândurile vraiște și nu vrei  tragi draperiile să îți intre o rază de soare, când vei avea curaj să te accepți fără masca venețiană, recunoaște-ți ție însuți. Dacă ți-ai făcut curățenie în casă și ești în continuare îngropat în gânduri și în pat sub multe perne, înseamnă că ți-e dor. Nu ești defect așa cum ți-ar plăcea să crezi și nici bolnav. Nu nevoie de vindecare, ai nevoie de revedere. Caut-o pe ea și te vei regăsi pe tine. Nu te întoarce la jucăriile tale doar pentru că e mai simplu.

Nici până acum nu a putut să îmi spună ce avea ea dar mi-am dat seama ce a reusit să facă ea într-o singură noapte. A reusit să îl facă să plangă. Să îi fure o lacrimă, două, una albă și una neagră, una de fericire și una de durere, de neputință, de emoție, de agonie și de extaz. El nu plânsese niciodată pentru că era barbat. Și bărbații nu plâng. Acum avea un nod în gât de care voia sa scape. Nodul era ea. Pentru că nu îi place să fie vulnerabil, pentru că este prea bun la falsificat sentimente, pentru că se cunoaște atât de bine și atât de rău încât știe că ea nu l-ar iubi fără mască.

Foto: Laura Makabresku