Posts

peretele cu dedicatii

Ştiţi foarte bine că prin vară am început să spăl câteva rufe în public, că vasele s-a văzut clar că nu. Normal că ştiţi, că v-aţi hăhăit pe internet în timp ce mie îmi ieşeau fire albe acasă.

Nu ştiu cum au fost începuturile voastre, dar pe mine inculpatul m-a fraierit că pe el îl calmează să spele vasele dimineaţa înainte să plece la radio. Măi, şi acum vreo două luni, când eu aveam o perioadă mega aglomerată de nu-mi mai ajungea timpul nici să beau apă, am ajuns acasă într-o seară şi am găsit un maldăr de vase murdare. Şi fix atunci mi-am adus aminte de marea promisiune. Că la mine aşa merge treaba. Eu nu cred utopii din alea de filme, dar dacă îmi promiţi că speli vasele sau schimbi o priză, apăi eu te iau în serios! Şi te trag şi la răspundere.

Şi îl întreb eu pe Simionescu, cum se face că a cam uitat să spele vasele imediat după prima săptămână de promisiuni. Şi se uită el la mine, senin că o zambilică şi spune “Păi ţi-am spus că mă calmează spălatul vaselor, dar n-am fost nervos deloc de atunci”. Partea proastă (pentru mine) e că el bagă şi puppy eyes, senin aşa, de mai mult mă bufneşte râsul de răspunsurile lui şi uit că trebuie să mă iau de el. Ei, şi cu răspunsurile astea a ajuns el pârâtul în dosarul “vasele”.

Acum, pentru că nici voi nu sunteţi indiferenţi (mulţumiri şi aprecieri!) şi aţi început cu sugestii din astea de soluţii şi rezolvări, am zis că am putea să luăm în calcul ideea unei maşini de spălat vase. Problema era că aveam şi noi contra argumentele noastre. Hai, nu chiar contra argumente, dar aveam câteva întrebări care ne stăteau ca un pitic pe creier.

Prima problemă. Unde punem maşina? Că aveam bucătăria deja făcută. Şi oricum oamenii normali îşi iau maşina de spălat vase înainte să-şi facă bucătăria. Adevărul e ca şi atunci când ne-am mobilat apartamentele noastre de burlaci puteam să luăm în calcul varianta asta. Pentru că, recunosc, mi-a spus multă lume că e un lucru deja obligatoriu la casa omului. Dar am mers clar pe ideea că nu murdărim multe vase. Câte vase pot murdări doi oameni? Ei bine, multe! Mai ales dacă gătesc acasă. Sau au musafiri.

A doua problemă. Care e treaba aia cu curăţatul vaselor înainte de spălare? Păi de ce mai iau eu maşina de spălat vase dacă le curăţ înainte? Iar punem aspiratorul înainte să vină doamnă la curăţenie?

Mai erau nişte probleme mici de genul “câtă apă consumă?” şi “ce fac în momentele în care nu am destule vase de spălat? Bag doar câteva sau le las aiurea până se strâng mai multe?”. Asta cu consumul de apă a dispărut instantaneu când l-am prins pe Oli spălând O LINGURIŢĂ cu atâta apă, încât puteai să irigi o parte din deşertul Sahara. Am comentat şi atunci. Pentru că ştim că o femeie deşteaptă ştie când trebuie să tacă. Dar nu poate!

Cu research-ul n-a fost prea mare bătaie de cap pentru că ştiam exact care sunt problemele pe care le aveam şi care erau nevoile ce se cereau satisfăcute. Trebuia doar să găsesc soluţia. Nici cu brandul ales nu a fost prea mare bătaie de cap. Acum trei ani când am mobilat apartamentul “de burlacă” am făcut un ditamai research-ul şi am ales Beko pentru 90% dintre produse. Am fost mega mulţumită de toate electrocasnicele cumpărate şi, cum eu chiar rămân fidelă unui brand atâta timp cât îmi îndeplineşte nevoile, m-am apucat de scotocit pe platforma lor. Recunosc, am stat ceva pe site ca să mă uit la video-uri. Care, by the way, nu sunt numai informative, sunt şi super, super drăguţe. Că deh, ochiul critic e şi când vine vorba de publicitate.

Păi şi nu am găsit eu ceva frumos ca să îl salveze pe Oli de îndatoriri şi pe mine de vopsit fire albe prea des? Am găsit! Program Flexible HalfLoad™ – în caz că nu avem prea multe vase. Am găsit şi program Mini 30’’, fix ca la maşina de spălat rufe, adică spălat vase şi pahare nu foarte murdare, în timp rapid. Şi cel mai, dar cel mai, dar cel mai important pentru noi, am găsit un program intensiv care spală la 70 de grade. Pe scurt, dacă eşti lepră mică şi ai lăsat vasele să se strângă mai multe zile, le poţi băga aşa.

Iniţial am zis să mergem pe o maşină freestanding (sau independentă). Dar trăiască sor’mea şi cumnatul, care ni l-au dat pe băiatul care le-a făcut toată mobila din noua casă. A venit el şi a găsit variante de scos un sertar şi vreo două jolly, ca să intrăm şi noi în rândul lumii cu maşina de spălat vase incorporabilă. Dacă aveţi nevoie de băiat, îmi spuneţi, vi-l recomand cu cea mai mare încredere.

Iar legat de partea cu clătitul vaselor înainte sau curăţatul lor, am impresia că de undeva a plecat ideea asta şi s-a propagat. Sau poate or fi şi maşini cu funcţii mai puţine. Sau mai simple. Noi n-am clătit nimic înainte. Spun “noi” pentru că participă şi domnul de când cu maşina. Sper să îl ţină hărnicia.

Bine, nici n-am lăsat vreo jumătate de friptură în farfurie. Nu m-ar lăsa sufletul să fac asta. Asta cu curăţatul cred că e o chestie de bun simţ, aşa, ochiometric vorbind. Că, până la urmă, şi dacă ai spăla farfuria în chiuvetă tot arunci la coş resturile de mâncare.

Concluzia? Normal că aruncăm resturile de mâncare din farfurie, dar nu clătim neapărat şi farfuria. Cred că programul ăsta de spălat e ca situaţia cu găsitul unei doamne bune la curăţenie. Când o găseşti pe cea bună, nu mai trebuie să cureţi tu înainte să vină ea. Şi da, ne-am găsit şi doamnă la curăţenie super mişto. More time for uş!

Eu, recunosc, sunt destul de late adopter, dar înţeleg de vorbă bună, mai ales dacă un produs îmi rezolvă o problemă. În cazul de faţă, timpul! Că noi de abia acum am ajuns la concluzia că timpul este cel mai important. Pare că ne deşteptăm pe măsură ce îmbătrânim. Că n-am fi fost şi noi tineri şi deştepţi. Uof! Aşa că dacă mai aveţi idei bune, spuneţi. Ştiu că au fost câţiva care ne-au scris de al doilea salvator de vieţi, uscătorul de rufe. Dar acum chiar nu mai avem loc. Cred că trebuie să ne mutăm din nou. Poate la o casă.

P.S. acum că motivul “vasele” a dispărut de pe lista de ceartă în familie, poate îmi sugeraţi subiecte noi. Că doar nu-l las pe om liniştit în viaţa asta.

P.S. 2. Sper că aţi remarcat peretele negru cu mesaje. Care, by the way e făcut de mâna mea în prima lună de mutare. Am dat cu amorsă şi am alergat cu trafaletul vreo 10 mp de perete, doar ca să ne putem lăsa dedicaţii cu cretă colorată. Şi da, la dedicaţii intră şi to do list.

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu pot și nici nu vreau să iubesc necondiționat. Da. Așa e. Recunosc. Nu vreau să iubesc necondiționat. Chiar am stat să mă gândesc puțintel la treaba asta. Am o părere destul de bună despre mine și despre cei apropiați mie și îmi place să cred că nu suntem foarte proști. Read more

După ce am scris “Câteodată renunțăm prea ușor” mi-au sărit mai mulți prieteni în cap. Că nu sunt de acord, că nu poți să încerci la infinit, că unii au pierdut ani din viață încercând.

Le-am spus că nu era despre asta. Era despre altceva. Dar știu la ce se referă. Și le-am promis și reversul. Read more

Zilele astea mi-am facut curat prin foldere uitate ale laptopului. Cateodata e bine sa deschizi “cufere” vechi.

Nu stii peste ce minunatii dai. Eu am gasit o discutie libera intre mine si o minunatie de copil de 6 ani, fetita unei prietene.

Read more

O sa incep direct. Fara intro de data asta. Avem nevoie de confirmari pe toate planurile. Read more

Recunosc, n-am venit eu cu ideea acestui text. Mi s-a propus. Iar eu am acceptat. Teoretic trebuia sa plece de la cazul Marilyn Monroe, pentru ca vezi Doamne a murit singura si nefericita.

Doar ca nu i-am citit biografia astfel incat sa-mi pot da cu parerea, asa ca raman la cazurile cunoscute Read more

21 de grame, cam atat se spune ca are sufletul. Au facut unii niste studii (si nu, nu erau cercetatorii britanici) si au aflat ca atunci cand mori esti mai usor cu 21 de grame. De aici si deductia.

Stau si ma intreb daca fiecare suflet cantareste la fel. Read more

Nu stiu cum sa incep articolul. Stiu doar ca azi in masina imi canta Nirvana – Come as you are, si gandul mi-a zburat imediat la o continuare. Una destul de neplacuta, dar reala.

Mi-am dus gandurile la inceputuri. La fiecare inceput. Totul era perfect, Read more

Mi-a vorbit prima oară despre ea. Trei ore. Trei ore în care nu mi-am luat ochii de la ochii lui. Îmi vorbea cu ochii și îmi povestea din suflet. Și fără cuvinte, doar cu privirea îmi transmitea dragoste și ură, liniște și nebunie, dorință și regret, așteptări și renunțări.

Am tăcut și l-am ascultat. Încercam să înțeleg ce avea femeia aia care a reușit să îl răvășească în halul asta. Îl știam pe el că pe un Adonis .Ca orice bărbat , avea nevoie de admirația lor, a femeilor. Și pentru că era totuși foarte diferit de majoritatea bărbaților și voia din ce în ce mai mult, nu se rezuma doar la admirație. Avea nevoie să creeze dependență. Avea nevoie să se impună, să fie dorit până la implorat, să domine. Era genul de bărbat care îți pune o piedică pe scări doar ca să îl rogi să te ajute să te ridici. Și ele erau fericite pentru că primeau mâna lui întinsă ca pe un cadou, fără să știe că de fapt el se hrănea cu asta.

Se hrănea cu femei și cu sentimentele lor. Și erau multe pentru că nu reușea să obțină toată emoția de care avea nevoie de la una singură. Colecționa trupuri, priviri, lacrimi, zâmbete, urlete, povești de viață, cicatrici și toate până târziu în noapte. Pentru că odată hrănit, ele trebuiau să plece. Înainte de cafeaua de dimineață. Atunci era momentul lui. Atunci își făcea inventarul. Atunci își dădea masca jos și redevenea copilul pe care îl știam.Și, ca un vampir, știa cât trebuie să ia de la fiecare că să rămână în viață. Nu le golea de tot pentru că avea nevoie de hrană în continuare. Erau multe, frumoase, tinere sau nu, inocente sau din contră. Toate se întorceau de câte ori aveau ocazia doar ca să-l mai vadă, să îl simtă, să îl fericească , să știe că o parte din ele îl trezesc la viață pe EL.

În weekend stăteam cu el la povești. Eram singura care îl cunoștea așa cum este el. Eram singura care îl vedea mai clar decât voia el să admită. Eram singura care l-a văzut neîncrezător, neputincios, sincer, râzând și plângând. Rar zâmbea, dar atunci când o făcea era alt om. Eram singura care știa că are sentimente.

Eram singura care îl ruga, spre binele lui și al victimelor sale, să își facă curățenie. În casă și în suflet. Era debusolat din cauza ei. Nu a putut să-mi spună nici măcar cum o cheamă. Dar nu conta nici cum o cheamă, nici vârsta ei și nici trecutul ei. Era singura care i-a arătat că poate simți ceva. Era singura care l-a făcut să simtă cât toate la un loc. Lucru greu de recunoscut pentru unul că el. Era singura care a băut o cafea dimineața în patul lui, cu draperiile deschide. Era singura care i-a văzut chipul dimineața. Era singura lângă care a dormit sau mai degrabă a stat treaz pentru a o privi cum zâmbește în somn. Era singura căreia i-a spus să plece și să nu se mai întoarcă pentru ca l-a văzut fără mască. Și a plecat plângând. Fără să știe de ce, fără să pună întrebări. A plecat rușinată crezând că a fost una dintre multele, fără să știe de fapt că a fost singura dintre cele multe.

Și acum masca îl deranja. Îi era din ce în ce mai bine fără mască și din ce în ce mai rău. Îl deranja, îi provoca mâncărimi și ar fi vrut  o dea jos. Dar o purtase  timp încât nu se recunoaștea fără ea. Când nu știi ce simți și nu vrei  recunoști, când îți e dor până la durere, când ești cu gândurile vraiște și nu vrei  tragi draperiile să îți intre o rază de soare, când vei avea curaj să te accepți fără masca venețiană, recunoaște-ți ție însuți. Dacă ți-ai făcut curățenie în casă și ești în continuare îngropat în gânduri și în pat sub multe perne, înseamnă că ți-e dor. Nu ești defect așa cum ți-ar plăcea să crezi și nici bolnav. Nu nevoie de vindecare, ai nevoie de revedere. Caut-o pe ea și te vei regăsi pe tine. Nu te întoarce la jucăriile tale doar pentru că e mai simplu.

Nici până acum nu a putut să îmi spună ce avea ea dar mi-am dat seama ce a reusit să facă ea într-o singură noapte. A reusit să îl facă să plangă. Să îi fure o lacrimă, două, una albă și una neagră, una de fericire și una de durere, de neputință, de emoție, de agonie și de extaz. El nu plânsese niciodată pentru că era barbat. Și bărbații nu plâng. Acum avea un nod în gât de care voia sa scape. Nodul era ea. Pentru că nu îi place să fie vulnerabil, pentru că este prea bun la falsificat sentimente, pentru că se cunoaște atât de bine și atât de rău încât știe că ea nu l-ar iubi fără mască.

Foto: Laura Makabresku

Dintotdeauna am avut o problemă cu generalizările și cu băgatul tuturor în aceeași oală. Si știu și de când a început. Din liceu când taica’meu îmi dădea exemple de genul Read more