N-am mai scris de ceva timp un post nervos. Dar din când în când, e cazul. Nu-mi place să arăt cu degetul spre oameni, însă unii chiar trebuiesc trebuie arătați, catalogați, apoi închiși și tratați. Chimic.

Zilele astea, s-a mai gândit un dement  băiat să își dea cu părerea. Depre ceva la care se pricep mulți bărbați, că deh, dacă nu de dăm cu părerea despre tot pe facebook, nu existăm, nu strângem like-uri, nu facem audiență, nu ieșim din anonimat, mai ales dacă nu avem cu ce altceva. Și uite cum cretinul băiatul vine cu o idee pentru femeile în prag de viol. Da, de VIOL.

Deci? Ce trebuie să faci dacă ești în prag de viol și e iminentă treaba? Ei bine…. Să începi să gemi, să îl mângâi și să spui “mmmm, ce-mi place” ca să detensionezi situația că oricum nu ai ce să faci. Eu zic să plusăm, de ce să ne limităm la atât? Eventual să îi spui și că îl iubești și că vrei o relație serioasă, că nu faci sex de la prima întâlnire și să mai aștepte puțin. Sau dacă nu vrea să mai amâne violul, măcar să îți spună la ce nume de copil s-a gândit, ca să nu aveți neînțelegeri pe tema asta.

Băi oamenilor!!? Când s-a ajuns în halul ăsta? Băi, trăim în 2017. Avem toată tehnlogia din lume, toate informațiile, tot accesul la cultură, la cărți, la știri, la știrile de la ora 5!! Cum măi să fii liber și să poți să gândești și să scrii așa ceva? Cum sunt liberi ăștia să exprime idei de genul ăsta? Serios, acum. Pe dementul ăsta nu-l ia nimeni la bani mărunți? La o examinare pshilogică? La o discuție despre instigarea la viol? Ăsta nici măcar nu mai e caz de amendă plus bătaie. Ăsta e caz de neuro. Pentru că omul ăsta o să voteze, pentru că omul ăsta o să se înmulțească, pentru că omul ăsta o să își educe copiii cu gândirea asta de “lasă tată, că poate geme”.

Nu știu cum apar oamenii ăștia, ce îi face să gândească așa, dar nu cred că ar trebui să fie în libertate. Este fix ca în cazul de acum un an, doi, cu taximetristul care a dus-o pe tipa aia în câmp, în loc să o ducă acasă. Că de aia e taxi! Și apoi s-au mai rezit câțiva pshihopati să întrebe de ce venea ea noaptea de la club, de ce băuse, de ce avea fustă ? Și bineînțeles că ea era de vina. Că bărbații sunt animale feroce şi pline de instinct, nu?

Băi, voi sunteți cretini?! De când NU înseamnă DA?? De când nu ai voie să bei ceva, să mergi la club și să porți fustă fără teama de a mai ajunge acasă? Unde trăiți, mă? În junglă?

Nu înseamnă NU. Întotdeauna. Faptul că ai un organ, nu îți dă niciun drept. Scuza că ai băut nu îți dă niciun drept. Istoria tragerii din maimuțe, nu îți dă niciun drept. Nici să fii țăran, nici să fii libidinos, nici să fii insistent, nici să tragi de cineva, nici să fii vulgar, nici să fii violator, nici să fii criminal. Dacă ai probleme cu capul, te duci și te tratezi. Sau se sesizează cineva și te duce și te tratează/ castrează/ închide undeva.

Uite așa stau pe facebook  ( băiatul se pare că are și blog, de unde a șters ultimele postări instigatoare – noroc că google indexează bine) și își dau cu părerea toți pshihopatii, viitori violatori, viitori pedofili, viitori criminali. Pentru că au și ei o părere. Și pentru că au public care acceptă și le citesc părerile. Și văd că e foarte permisă și în creștere treaba asta. Că apoi să își ceară scuze pe facebook. Cam așa:

Astăzi am avut ocazia prima dată să văd cum e să intri în gura lumii. O doamnă a copiat pe wall-ul ei o postare de a mea în care îmi puneam întrebări despre ce ar fi optim pentru o femeie să facă atunci când este pusă în fața situației de a fi violată și acum primesc mesaje din tot felul de părți că sunt un animal, că le e scârbă, etc.În primul rând vreau să îmi cer scuze față de femeile care au fost violate. Exprimarea mea a fost nefericită. Ele nu au absolut nicio vină. Eram la un mall, scriam pe telefon, e mai greu să găsești exprimarea potrivită atunci când scrii pe telefon pentru că e mai greu să ștergi și atunci poate lași un cuvânt chiar dacă știi că nu e cel mai potrivit. Cei care mă citesc aici de ceva timp știu modul rațional în care abordez eu problemele. Departe de mine gândul de a le învinovăți pe femei într-o astfel de situație. După cum se poate vedea în postare, accentul este pus pe nebunul care face un astfel de gest abominabil

Nu, băiatule. Tu nu trebuie să îți ceri scuze pentru că ai postat asta când erai la mall și scriai de pe telefon. Tu trebuie să îți ceri scuze pentru că exiști și pentru că ești în stare să gândești aceste lucruri. Pentru că scuzele nu sunt bune decât atunci când calci pe picior pe cineva sau spargi un pahar. Scuzele nu rezolvă instigarea la viol, scuzele nu rezolvă o agresivitate, scuzele nu rezolvă violența în familie, scuzele nu rezolvă pedofilia, scuzele nu rezolvă chestii grave.

Știu că sunt plină de nervi în momentul ăsta, dar, băiete, eu nu îți doresc decât să treci prin lucrurile despre care îți dai cu părerea cretină. Auzi, ai și tu o mamă acasă? O soră? Poate la un moment dat o fiică ( cu toate că sper din suflet să nu te înmulțești). Le-ai spus părerile tale? Ai învățat-o pe maica-ta să geamă în caz că o violează vreun vecin beat în scara blocului? Sau în parc când vine de la piață cu mâncare să îți hrănească gura aia spurcată? Știi ce-ți doresc eu ție? Te-ai prins. Că doar ești deștept și manager la propria ta firmă.

Căutați băi oamenilor ajutor specializat! Că problema nu te afectează doar pe tine. Problema ta afectează oamenii din jurul tău! Și celorlalți le doresc din suflet ca, în momentul în care au pshihopati în jurul lor, să se distanțeze cât mai mult. Dacă nu pot să îi ajute, să fugă cât mai departe. Că așa e pe facebook și în viața reală. Râdem, glumim și ne dăm cu părerea despre orice, doar că niște lucruri se trag din probleme cu capul. Și atunci nu mai e de joacă.

 

 

10 replies
  1. Gennie
    Gennie says:

    Teoretic vorbind, nu ar fi exclus sa aiba dreptate. Practic, instinctul bate ratiunea si sunt curioasa daca l-ar prinde si pe el un malac la colt de strada si ar vrea sa-l violeze, ce ar face? Sunt convinsa ca s-ar da cu vaselina, macar sa nu-i rupa fundul 😉

    Reply
  2. Gennie
    Gennie says:

    Dar el nici macar nu intelege ce este gresit in afirmatia facuta. Si daca ar fi el in situatia unul viol, s-ar zbate si el ca orice femeie hotarata sa isi protejeze ovulul. Sunt convinsa ca nu i-a spune atacatorului ca ii place.

    Reply
  3. Emil Calinescu
    Emil Calinescu says:

    O intrebare corecta pusa mai sus: daca pe el l-ar prinde un homosexual obsedat, care ar vrea sa-l violeze, ar reactiona la fel? In fond, pericolul e iminent, nu? De ce vorbeste despre femei, despre “ceilalt”, ma rog, celelalte? De ce nu vorbeste in nume propriu.

    Iar ce a zis el, ca scria pe telefon, e o scuza imbecila. Functioneaza doar daca ai postarea plina de greseli de typo. Da, scrii in graba, nu ai vazut ca a pus telefonul i in loc de u. Dar ideea e aceeasi, telefonul nu scrie singur o idee care NU e a ta.

    Reply
  4. Rozalia
    Rozalia says:

    Nu imi place inversunarea cu care scrieti.
    Trebuie, nu trebuiesc. Este un verb impersonal.
    Despre asta si in favoarea acestui comportament au fost si cateva filmulete pe Discovery. Cred ca omul are in mare parte dreptate, dar s-a exprimat cam abrupt. Ori pentru ca se crede, ori pentru ca e naiv.

    Reply
    • andra.nistor
      andra.nistor says:

      am modificat. multumesc. iar legat de inversunare, recunosc, o am. scriu cu inversunare despre anumite subiecte si situatii. mai ales daca m-au afectat pe mine sau oameni dragi. de aceea. si o voi face in continuare.

      Reply

Trackbacks & Pingbacks

  1. […] Aaaa…şi poate doriţi să recitiţi textul ăsta din luna martie. Despre cum un pshihopat libidinos cu blog, învăţa femeile cum să geamă în caz de viol, că poate scapă mai repede. AICI. […]

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply to Belle d”Imagination Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *