andra nistor

Spoiler alert – Oamenii! 

Lucrez de 18 ani, dintre care 15 ani în industrie. Am lucrat pentru publisher, pentru agenție și pentru client. Am făcut vânzări, project management, buying, planning, pitch-uri, am scris caiete de sarcini, marketing, strategie. Am rămas la strategie pentru că îmi place, pentru că am creierul structurat în felul acesta și pentru că i fucking rock at my job! 

Trecând prin toate departamentele și prin toate variantele de lucru am învățat să fiu undeva la mijloc. Să înțeleg de ce face fiecare în parte ce face, dar mai ales să înțeleg cum și de ce trebuie ca lucrurile să se întâmple într-un anumit fel. 

Am gura mare și nu mi-e frică să spun lucrurilor pe nume. Direct și argumentat. Jumătate din cei care mă cunosc, au lucrat sau lucrează cu mine nu sunt fericiți cu asta. Dar o iau ca pe un compliment. De ce? Pentru că maxim 10% din industria asta (și am cunoscut o grămadă de oameni în ăștia 18 ani prin prisma joburilor avute) au cojones, get things done și, no offense, au coloană vertebrală. Serios, mai repede găsesc programare la unghii (și am programările făcute cu o lună înainte) decât să găsesc oameni cu etică, bun simț și fair play. Dar și când ii găsesc, țin cu dinții de ei, îi plătesc bine, le dau bugete și îi laud în public și în privat. 

Scriam mai sus că am trecut prin multe departamente și multe tabere. Și am lucrat cu tot felul de oameni, de la mici la mari (în funcție). O să scriu public ce mai spun câteodată in privat. Sunt vreo 10-12 ani de când mi-am făcut un obicei din a testa oamenii cu care lucrez. În diferite feluri. Cei care au rămas în continuare în viața personală și profesională sunt oamenii ăia care trebuie. Puțini, dar buni. Și prefer să fie mai puțini decât mulți și degeaba.

Sunt în continuare un om optimisto-realist, câteodată naiv, care încă mai speră că putem face lucrurile să meargă dacă vrem. Dar prea puțini vor. 

Zic de multe ori că nu mă mai șochează nimic și pac! Mai apare ceva nou care mă lasă perplexă. Pentru că firea oamenilor e din ce în ce mai oribilă. E atât de plin de fake it til you make it, încât cei despre care scriu în textul ăsta nici măcar nu mai vor să make it. De aia e plin de fake-uri. Că merge și așa. E plin de fake-uri de genți, de oameni de agenție, de oameni de marketing, de tot felul de boss-uleți la ei acasă, de organizatori de evenimente, de bloggeri, de influesări, de produse și servicii. Cu cât încearcă cineva să se vândă mai bine, mai pompos, mai impozant și să foloseacă expresii din cărți, cu aia e mai fake.

E plini de struți din ăștia care au impresia că dacă au băgat puțin capul în pământ nu se prinde nimeni și merge și așa in continuare. În principiu merge așa in continuare doar pentru cei care se aseamănă, că ei se adună. Mi se pare șocant că în piața asta atât de vizibilă și expusă, oamenii ăștia au impresia că nimeni nu vorbește cu nimeni. Spoiler alert – se vorbește. Se află. De comentat comentează doar ăștia 10% cu cojones și cu coloană vertebrală. Restul se târăsc și se fură unii pe alții, dar merg pe silent pentru că banii furați sunt ai companiilor/brandurilor pentru care lucrează, nu ai lor. Că portofelul propriu doare. Bugetul brandului nu. Că e în excel. Vorba lui bff – iei și tu un balon, iau și eu o înghețată și toată lumea e fericită. 

Vorbeam zilele astea cu oamenii cu cojones despre amibe. Și ne-a picat fisa. Știți de ce sunt puțini cu coloană vertebrală? Pentru că sunt mega buni pe treaba lor, pentru că își fac treaba impecabil și nu poate fi contestată, mai ales când livrează rezultate, pentru că nu îi are nimeni cu nimic la mână (nici nu știți ce libertate îți dă treaba asta!), pentru că nu mint, pentru că nu lugu lugu cu incompetenți. Că atunci când ai și creier, și rezultate, poți spune lucrurilor pe nume, fără să îți fie frică că te taie vreo agenție de la o lansare de filme sau vreun restaurant, că îți permiți și singur să îți plătești un bilet la film și o masă în oraș. That simple! 

Îmi spunea cineva din “industrie” acum trei ani că o să-mi pară rău că nu am lucrat cu ei și că n-am vrut să fiu sponsor la ceva evenimente. Ia uite cum au trecut trei ani și încă nu mi-a părut rău. Era cât pe ce să mă emoționez!

Știu că nu ar trebui să mă șocheze toate porcăriile care se fac, dar nu am cum să nu mă întreb de ce se întâmplă asta din ce în ce mai mult. Singurul răspuns pe care l-am găsit e că e plină lumea de incompetenți cu foame de bani, care dacă n-ar minți și n-ar fraieri neștiutorii, ar muri de foame. 

Sunt atâția divi și dive cu followeri care n-au de-o ciorbă, dar le place cu living the good life de îmi vine să vomit. Mă întreba cineva dacă pot să îi pun o pilă la Marriott să mănânce și să scrie despre asta că a văzut că eu mănânc de multe ori acolo. S-a șocat puțin când i-am spus că eu îmi plătesc fripturile la steakhouse, nu mă duc să cer mâncare moka! Băi, dar nu vreți voi să vă duceți la muncă, nu la întins mâna? Că mai avem nevoie și de zidari, zugravi sau zilieri, nu trebuie să fie toată lumea pe influensăreală! Sau poate învățăm să nu mai vrem ce nu ne permitem! Că nici eu nu m-am dus la ăia care vând yachturi să le zic să scriu despre ei.

Sunt atâția triști care scriu de rău de branduri, doar ca să vină marketingul și să le dea ceva moka. Sunt atâția care mint în cifre de parcă, in pana mea, nu se află la o simplă căutare sau o discuție la cafea! Sau ați uitat că toată lumea vorbește cu toată lumea? Sunt atâția care se laudă cu tonele de followeri și de reach și impresii și nu sunt în stare să convertească pe o campanie. Sunt atâția care încearcă să stoarcă bani de la clienți (am pățit) prin tot felul de povești utopice, de parcă suntem toți proști și nu ne prindem. Ca apoi să talk shit dacă nu l-ai băgat în campanie, sau nu i-ai dat un leu din buget. De câte ori mi-am auzit vorbe că sunt rea și afurisită, de la ăștia au fost. Da pisoi, vorbele circulă, că toată lumea se știe cu toată lumea. Și de obicei când sunteți tăiați de la campanii este (și) pentru că s-au auzit vorbele alea. Dacă vreți să vă spun un secret, să știți că există o variantă să fiți în plan. E simplu. Nu mai vorbiți danpulea, nu mai mințiți, nu mai furați și puneți mâna și munciți pe bune! Că la întins mâna e aglomerație mare. 

Stau de câțiva ani și mă minunez cum oameni care au mințit în cifre, au furat bani umflând facturile și au livrat sub nivelul mării se întorc cu propuneri. Și vorba aia, după ce ți-am zis toate astea în față tu te întorci să-mi mai ceri bani sau colaborări? Cum, Gogu? Cât tupeu să ai? Sau cât de proastă mă crezi? 

E atât de plin de pupici la evenimente între oameni care se bârfesc pe la spate, de m-am bucurat maxim de distanțarea socială adusă de pandemie. 

Îmi ziceau mai mulți că gata, am intrat și eu pe lista nelegiuiților și că adio campanii pe blog. Well, it’s ok. I have a full time job din care îmi fac toate poftele. Iar brandurile care nu sunt pe mișmașuri vor aprecia întotdeauna sinceritatea și transparența. Mai ales că am o comunitate (mică, dar deșteaptă) care fix asta apreciază. Corectitudinea! 

Mă întreba Daniela in podcastul ei (dacă nu l-ați văzut e aici) dacă avem șanse să prindem vestul din urmă. Și acum râd. Cu cine să-l prindem? Cu ăștia care merg și așa? Cu ăștia care “prinde clientul și fraierește-l că o șansă ai? Cu ăștia care schimbă cifrele în Photoshop? Cu ăștia care zic că ceva costă de trei ori mai mult decât prețul normal de parcă eu n-am net să verific? Cu ăștia care” câștig și eu, câștigă și spitalul”? 

Eu nu mai sper la o lume mai bună. Nici la o industrie mai bună. Sper doar să fiu în stare să-mi fac treaba în continuare cu conștiința curată, pentru că, surpriză, merge și așa și de partea cealaltă a baricadei! Sper doar doar ca oamenii din industrie care aleg să mintă, să fure, să umfle cifre și să stoarcă bugete să înțeleagă că dacă ei aleg să facă lucrurile pe genunchi, noi avem dreptul să spunem lucrurilor pe nume. Sper doar să nu mai aud “nu mai scrie că te-am furat/înșelat /mințit”. Dacă ți-am cumpărat produsul sau serviciul pe banii mei, sau m-ai fraierit la buget NU ai dreptul să-mi spui sau să mă rogi să tac. Dar poți să înveți să nu mai faci kkturi. Ce zici? 

Nu mă interesează să fiu prietenă cu toată lumea. Mă interesează să fiu prietenă cu oamenii cu care împart aceleași valori. Și țineți minte. Când ești corect și-ți faci treaba pe bune, nu te are nimeni la mână cu nimic. Și nu trebuie să pleci capul! 

Photo by Joshua Earle on Unsplash

 

 

 

10 replies
  1. Adina
    Adina says:

    Fix pe principiile astea ne-am construit și noi biznisul. Cu lucruri făcute pentru client, așa cum am dori să facem pentru noi, cu prețuri corecte, nu în funcție de ce sediu, mașină sau ceas are clientul. De multe ori s-a întâmplat să vină alții peste client și să le ofere avioane. După care clientul s-a întors la noi. Și ce să vezi? Clientul ne-a recomandat altora. Nu am făcut rabat nici la calitatea angajaților. Am rulat personal de ne apucase disperarea. Acum, după 10 ani, avem un colectiv de 22 de colegi cu care facem treabă. Ei sunt cei care ne spun dacă un angajat nou este ce trebuie sau nu. E al naibilui de greu. Dar și frumos. Cu toate grijile, cu toate weekendurile în fața laptopului, cu momentele în care se duce planul pe care l-ai făcut căci apar priorități mai prioritare, cu momentele în care nu te poți multiplica și nici teleporta. Dar am crescut organic, frumos. De la zero. Când eram amândoi șomeri. Însă satisfacțiile sunt pe măsură și asta ne face să mergem mai departe. Dar și copiii noștri care ni s-au alăturat și care se implică cu tot sufletul.

    Reply
  2. Stefan
    Stefan says:

    E trist să citesc confirmarea că nu s-a schimbat nimic de când am plecat din nou din țară. Da, oamenii sunt problema și motivul pentru care nu sunt șanse să se schimbe nimic major. Schimbările sunt minuscule și nu vor fi niciodată suficiente. Există o problemă majoră de educație. Educație în sens general nu școală generală sau liceu. Mentalitate. Însă se poate și mai rău. În momentul ăsta sunt în Columbia și revăd România anilor 90

    Reply

Trackbacks & Pingbacks

  1. […] a fost cu publicitatea…  Lucrez de 19 ani în București și am văzut că, în ultimul timp, se admiră și se […]

  2. […] păcate nici eu nu mai cred că domeniul se va curăța de la sine prea curând, sunt multe chestii în neregulă în publicitatea online. Dar cum zicea și Andra, e o pâine de mâncat pe internet și pentru oamenii corecți, cu […]

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published.