Nu, nu e click bait. Chiar mi-au dat lacrimile.
Contex. Încerc să ajung la toate evenimentele, lansările și activarile pe care le fac cei de la Porsche. Asta pentru că brandul Porsche face evenimente și activări foarte diferite. Nu doar mișto. Ci diferite. Ai mereu tot felul de lucruri noi, de asocieri, de experiențe, punere în scenă, insights care nu sunt pe toate drumurile. Ca să nu mai zic oameni pe alese, oameni mișto, de viață, de râs, de stat la povești. De cele mai multe ori îmi iese, dar au fost și momente în care am ratat experiențe la care am rămas cu gândul pentru că… eram la birou cu o grămadă de treabă.
Ei bine, weekendul acesta am fost cu ei într-un press trip la Cluj pentru că de trei ani sunt parteneri Transylvania Open. O asociere absolut superbă și elegantă. Într-o piață în care majoritatea brandurilor (nu mă refer la auto, ci la branduri in general) vor să șocheze prin tot felul de colaborări și asocieri, prin comunicare agresivă sau tot felul de înfloriri super bombastice, Porsche a făcut ceva atât de elegant încât doar cei care știu că less is more pot aprecia. Pentru că atunci când vorbim de calitate începem să renunțăm la cantitate.
De ce spun că totul a fost elegant? Pentru că din punct de vedere al brandingului totul a fost subtil. Asta dacă scoatem din calcul că valoarea caravanei de mașini cu care ne-am plimbat ajungea probabil la vreo 2.5 mil euro (după calculele mele). Un Porsche parcat la intrarea hotelului unde am fost cazați (noi, partenerii, jucătoarele, staff-ul), un colț de presă în lobby, câteva mingi de tenis pe ici colo, o siglă mică pe terenul de tenis.
Ce a fost în același timp subtil, nesubtil și elegant a fost caravana de Porsche Taycan Turbo și Turbo S, mașinile oficiale ale Transylvania Open care ne-au așteptat la aterizare și pe care Porsche le-a pus la dispoziție pentru jucătoare și staff. După cum spuneau și șoferii care ne-au preluat, “după 12 zile încă întoarce lumea capul când traversăm orașul” . Pentru că nu ai cum să rămâi pasiv când o coloană de 10-12 Taycan-uri branduite cu Transylvania Open trece pe lângă tine.
Ne-am trezit sâmbătă dimineața, am luat micul dejun împreună și când am ieșit pe terasă la cafea am văzut mașinile. Erau parcate în coloană în spatele hotelului. Ne așteptau să punem mâna pe ele și să ne bucure sufletul, pipota și fluturii din stomac. Mi se pare că Taycan îți dă senzațiile astea și dacă ești în interior și dacă ești lângă el și doar stai să îl admiri. Pentru că bijuterie pe roți este puțin spus.
Ne-am găsit coechipier și ne-am ales mașinile. Abia apoi am aflat că avem ocazia să mergem cu fiecare în parte. Pentru că am avut un traseu minunat, vremea a ținut cu noi (25 de grade în octombrie) și la fiecare popas schimbam mașinile între noi. Pe dealuri, pe serpentine, cu soarele în ochi și cu două mâini pe volan în curbele periculoase. Așa a circulat ieri coloana de Taycan-uri prin Transilvania. O coloană de 10 Taycan-uri și alte de două modele “de asistență” plimbându-se șerpuind pe dealuri, in liniște, pentru că erau electrice.
Să mai spun că datorită lor am ajuns în backstage-ul turneului de tenis? Să ai ocazia să stai la povești cu cei de la organizarea Transylvania Open despre logistică și licențe, despre munca din spate, despre cum să creezi echipe care să se sincronizeze brici, să ajungi pe teren și să vezi live antrenamente, săli și vestiare, locul de relaxare al fetelor (le-au pus inclusiv gazon natural în interior pentru o experiență senzorială), să vezi trofee și locurile de interviuri la cald. Mi se pare ceva fascinant!
De ce am zis că mi-au dat lacrimile? Nu pentru că am condus cea mai puternică mașină din viața mea (720 CP), chiar dacă am avut un nod în gât cât am fost la volanul monstrului care trebuia strunit.
Ci pentru că ieșisem cu colegul de echipă în fața hotelului să luăm niște aer și să mai stăm la povești și atunci m-a lovit. Cum Doamne iartă-mă am ajuns eu, o fată de la Ploiești care a mâncat doar mâncare de cartofi pe durata facultății ca să strângă bani de școală, cursuri și abonament RATB să fie aici? Cum am ajuns eu să fiu așteptată la aeroport de o coloană de Taycan-uri care să mă ducă la hotel unde mă așteaptă un badge VIP pentru un turneu de tenis? Cum am ajuns eu să cunosc atâția oameni mișto, să stăm la povești, să bem un spumant și să ne povestim viețile și experiențele? Cum am ajuns din atâtea neajunsuri să trăiesc experiențe de genul ăsta? Și să întâlnesc oameni atât de buni, modești, încercați și ei, care să te ia în brațe, să te motiveze și să-ți spună că you can do anything?
Așa că da, mi-au dat lacrimile. Nu pentru că am strunit 720 CP. Ci de bucurie și recunoștință pentru toți oamenii ăștia pe care îi cunosc și fac lumea să se învârtă frumos, elegant și împreună. Și rămân buni, săritori, modești și sinceri. Și nu sunt mulți pe lumea asta așa că îmi crește sufletul de bucurie când îi găsesc. Încă nu cred că merit toate lucrurile bune care mi se întâmplă, chiar dacă ei spun că da. Sper să ajung să cred și eu într-o zi. Până atunci, grateful for everything!
Mai am poze și clipuri de urcat. Dacă vreți să vedeți filmări din interior, le strâng într-un highlight pe Insta. Aici.
