Șatenă, 1.80, vând tractor. Glumesc. Nu vând nimic. Bine…nu vând nimic în afară de spațiu publicitar, dar pentru asta discutăm separat și serios.

Să revenim. Dacă nu mă cunoști, dar vrei să-ți faci o părere, îți spun.

Vorbesc mult pentru că lucrez în comunicare. Sau lucrez în comunicare pentru că vorbesc mult. Și asta cu zâmbetul pe bune, pe buze. Dacă nu mă vezi cu zâmbetul pe bune pe buze, nici n-o să mă auzi stând la taclale. Am argumente pentru orice și în 97% din cazuri am dreptate. Asta pentru că atunci când știu că n-am dreptate sau nu stăpanesc subiectul, n-o să încerc să demonstrez contrariul.

Am în jurul meu oameni extraordinari, aleși cu grijă. Oameni diferiți de mine sau oameni la fel ca mine, de la care în permanență am ceva de învățat. Oameni care, în una, două, trei privințe, sunt mai inteligenți ca mine, mai funny, mai interesanți, mai romantici, mai serioși, mai tranșanți, mai extrovertiți, mai organizați, mai așezați, mai neașezați, mai răi sau mai buni. Și asta pentru că eu merg pe principiul “dacă ești cel mai deștept om din încăpere, ar fi bine să părăsești camera”.

Îmi place să învăț. Orice. Dacă aș putea ști orice despre orice, probabil aș fi cea mai fericită. Sau nu. Că mi-ar crește pretențiile pe care le am de la restul și deja am probleme cu treaba asta. Sunt genul de persoană care se plictisește repede. Am nevoie de provocări, am nevoie de lucruri noi și interesante, nu pot să stau și să mă “prostesc” și am nevoie de îmbunătățiri “proprii și personale” (cum zicea profa de română din liceu).

Iubesc filmele psihologice și istorice și recunosc, am nevoie și de siropoșenii mișto din când în când. Aș sta să citesc de dimineața până seara (dar nu se poate) cărți pe hârtie, dar de 2 ani le mai trișez cu un kindle (mulțumesc foștilor mei colegi pentru că m-au adus în era noastră). Ascult muzică și cânt în mașină (maxim cu un martor live dar, indirect, cu restul participanților la trafic). Aș mânca orice pe lumea asta dacă mi-ar fi adus la “botul calului” iar prietenele mă urăsc pentru că nu reușesc să mă îngraș deloc. Din când în când, în funcție de timp și de pofte, mai scap în bucătărie și impresionez audiența cu quelque chose-uri.

Îmi place vinul, seara, lângă o poveste frumoasă și șampania dimineața, la micul dejun, în weekend-uri speciale, în curte, la soare. Iubesc soarele. Rău de tot. Atât de rău, încât îmi vine să plâng când vin gradele cu minus și se înserează în mijlocul zilei. Sunt născută iarna, dar m-aș muta ieri pe o insulă cu soare și nuci de cocos.

Aș vrea să văd lumea. Pe toată. Cu bune și cu rele. Pentru că orice loc pe care l-am vizitat, m-a transformat puțin câte puțin.

Iubesc să stau desculță prin iarbă, mirosul florilor și culorile apusului (răsărituri prind foarte rar), îmi place cafeaua lungită pe jumătate de zi în weekend, îmi plac poveștile, mai ales acelea care te fac să râzi cu lacrimi, îmi plac zâmbetele oamenilor pe care îi iubesc, îmi place apelativul “iubito”, îmi plac ochii lui Frank (cea mai frumoasă și dementă potaie din lume), îmi place misterul dar și lucrurile personale, îmi place primăvara când învie totul, îmi plac oamenii sinceri, direcți, glumeți și sarcastici, oamenii care se schimbă în bine și încurajările.

Și îmi place mirosul de cafea Lavazza dimineața.