Am avut niște discuții simpatice legate de bani în perioada asta. Pe lângă asta am văzut în continuare lume care a citit mult Osho și a postat despre cum banii nu aduc fericirea, nu sunt importanți, cum de altfel nu contează lucrurile materiale în viață. Dearși, v-ați regăsit greșit, serios!
Dacă îmi permiteți, aș vrea să spun un sincer cut the bullshit! Că pe cuvânt dacă nu i-aș lăsa pe stimabili să stea cinci luni cu minimul pe economie să vadă cum e. Pentru că da, toți regăsiții care au meditat cinci minute într-o seară și au citit două cărți de dezvoltare personală au luat-o pe cărarea spirituală care, se știe, nu necesită bani. Că avionul până la ashram l-a plătit Sfântul Duh. Și nici n-am am văzut pe vreunul meditând sub podul Basarab ci în bungalow-uri cu piscină privată (varianta pe buget) sau infinity pool (varianata pe lux).
Well, umila mea părere de om care nu l-a citit pe Osho și care muncește cu carte de muncă de la 18 ani este că…ați ghicit. Banii contează! Mai ales dacă muncești pentru ei!
Îmi aduc aminte când aveam 800 lei chiria și 1000 lei salariul. Well, conta că nu mai aveam bani de mâncare. Și am avut noroc că mi-a dat mama (dracu știe cum reușesc părinții să își susțină și copiii când nici pe ei nu-i dau banii afară din casă). Și nu m-a lăsat să mor de foame până am reușit să mă susțîn singură. Bine, a se lua în calcul că nu am început povestea de când am venit în Bucureșți și m-am angajat part time pe 200 lei în 2004. Săru-mâna, mama! Să-ți dea Dumnezeu sănătate!
Contează și dacă vrei să ai o educație, să faci o școală sau mai multe. Pentru că da, sistemul gratuit de învățământ nu e gratis. Nici nu mai țin minte câți bani trebuia să dăm la fondul clasei, pe rechizite, pe senvișuri, pe cărțile din facultate. Dacă mai găseai și din ăia care te obligau să le cumperi cărțile, altfel nu intrai în examen, era absolut mirific. Asta fără să aduc aminte că în liceu începusem și eu să ies și mă duceam de trei ori pe lună să le cer alor mei un leu (da, 1 leu) să beau o Cola la terasă. Bine, aia era deja luxury că mai erau și fete care așteptau să se dea câte unu la ele și să le cumpere un cico.
Contează și dacă vrei să iei autobuzul, metroul, trenul ca să ajungi dintr-o parte în cealaltă a orașului. Din primul salariu (cel de 200 de lei de mai sus) știu că mi-am luat abonament la metrou, la RATB și am mâncat de câteva ori la MC. Și aia a fost. Stăteam în Drumul Taberei și lucram la Unirii. Aveam ceva de mers.
Contează dacă vrei să ai un acoperiș deasupra capului, dacă plătești o întreținere, lumină, căldură, utilități în general. Contează dacă vrei să ai apă caldă. Contează dacă vrei să mănânci o ciorbă. Contează și când îți cumperi un săpun/șampon/deodorant ca să fii curat. Contează să ai cu ce te îmbrăca. Vara. Și iarna. Ca să nu îți degere picioarele.
Contează dacă vrei să faci un copil că îți trebuie bani de analize, de naștere, de doctori, de pampers, de lapte praf dacă e cazul, de creme și de orice altceva are nevoie copilul ăla să supraviețuiască.
Și aici am vorbit doar de banii necesari supraviețuirii. Că dacă mă apuc să vorbesc despre haine de calitate sau de firmă, o casă, o mașină, un hobby, o vacanță sau mai multe, un ieșit la la restaurant, o floare, un parfum, cosmetice sau mers la manichiură, un telefon bun, televizor, sistem audio sau orice ține de tehnologie, inclusiv orice curs de specializare ne speriem, naibii, de cât de importanți sunt banii.
Ca să fie mai ușor de înțeles și pentru cei/cele care sunt de părere că banii și lucrurile materiale nu contează, m-am gândit să fac o înșiruire cu câteva momente în viață când a fost nevoie de bani – la nașterea mea, la toată mâncarea din ultimii 37 de ani, la creșă, grădiniță, liceu, facultate, master plus toate celelalte cursuri de specializare pe care le-am făcut până în ziua de azi, la toate hainele pe care mi le-au cumpărat ai mei până la 18 ani și eu după aia, la mașină, la rca, casco, benzină, revizii, de câte ori mi-am făcut unghiile, pensat, vopsit sau mers la salon; la plata chiriei sau a ratei actuale, la patul în care dorm, laptopul pe care scriu, telefonul de pe care vorbesc și restul mobilei din casă; la fiecare taxi, avion sau vacanță avută, la cadourile pe care le-am făcut oamenilor dragi sau florile pe care le-am cumpărat, la legăturile de verdeață din piață, la filmul de la mall și la punga de floricele, la coldrexurile luate la fiecare răceală, la analizele anuale, la dentist (doamne, dumnezeule, că dacă n-ar conta banii de la dentist ar fi pace în lume), la globurile din brad. Și bradul. La facturile de cablu, internet, gaze, lumină. Și cred că mai sunt câteva ocazii în care banii au fost necesari. Și vor mai fi ocazii până murim. By the way, cică și înmormântarea costă, domnule! Dar sper că s-a înțeles ideea.
Treaba mega interesantă e că nu am văzut vreun om al străzii să spună că banii nu contează. Cred că nici Țiriac nu a zis vreodată asta. Nu. Am văzut numai dudui regăsite care pozează călare pe un palmier în timp ce pregătesc citatul motivațional prin care prostul de rând să vadă cât de regăsite sunt ele, zen și împăcate cu divinitatea. Toți cei care au muncit din greu pentru banii pe care i-au făcut știu că banii contează!
Și, că să mi se întărească și mai mult ideea că banii “nu” contează în viață, fix după ce am terminat de scris textul ăsta mi-a apărut o postare pe facebook ce m-a făcut să cred și în soartă, și în karmă, și în divinitate și în toate la un loc. O tipă avea o postare în care spunea că vrea să facă un fundraising ca să își plătească niște datorii. În postare scria că este foarte stresată de gândul datoriilor și asta o împiedică să muncească. Tot în postare comenta și cum că oamenii sunt posedați de bani în loc să fie posedați de Dumnezeu și că oamenii sunt niște demoni care muncesc pentru bani în loc să muncească de plăcere. Repet. În timp ce cerea oamenilor bani. Superb sau cum?
Photo by Sharon McCutcheon on Unsplash
Andra, de fapt intrebarile vizavi de bani sunt un pic altele. Ma rezum doar la 2 dintre ele:
1. Daca ai primi MAINE o mostenire de 1 milion de euro (suma ipotetica, poate fi 5 milioane, poate fi 500.000), ai mai munci? Cunosc persoane care au o tona de bani si care muncesc. Fie din placerea de a munci (e relativ cat de buna este acea placere), fie din dorinta de a avea SI mai multi bani.
2. Atunci cand ai de ales intre un job stresant si f bine platit si unul deloc stresant prost platit, ce alegi? Cunosc persoane care prefera sa munceasca pe 2500 de lei pt ca au program lejer si pt ca PSIHIC vor sa fie ok. Nu inseamna ca nu muncesc, nu inseamna ca neaga importanta banilor. Insa considera, pe buna dreptate, ca-s chestii MAI IMPORTANTE decat banii.
Nu, nu sunt fan Osho ori alte motivationale, dar din punctul meu de vedere banii nu ar trebui sa fie PRINCIPALUL obiectiv. Niciodata.
Zicand asta, iti dai seama care-s raspunsurile MELE la intrebarile de mai sus.
Imi permiteti sa va raspund eu? Situatiile dvs. se aplica unor oameni care deja stiu si au exersat bunastarea. Nu Osho. Adica celor care nu au adormit pe burta goala, numarand orele si zilele pana la urmatorii bani.
Banii nu mai devin asa importanti cand supravietuirea nu mai depinde de ei. Chiar si atunci insa, unii nu uita noptile dormite pe burta goala.
Depinde din ce punct al piramidei lui Maslow privesti banii. Direct sau invers proportional.
Emil, inteleg despre ce vorbesti si am sa-ti raspund la intrebari. Da, as munci, pentru ca i love my job si pentru ca nu mi-as dori sa mi se atrofieze creierul stand degeaba a prost si paguba. Intrebarea a doua este foarte extremista. Depinde de foarte multe lucruri – poate ala care munceste in stres pentru salariu mai mare are familia bolnava si trebuie sa o intretina. Nu e totul alb negru si nu asa se pune problema. Eu cand am intrat in media munceam ca un sclav pe doi lei, cate 10 ore pe zi, doar sa-mi acopar chiria. Munceam ca sa am un acoperis deasupra capului. Nu sa fiu zen hipstereala. Asa ca vezi tu, ca sa poti alege intre cele doua variante trebuie sa iti permiti LUXUL de a alege. Si asta nu se intampla decat daca ai bani si toate celelalte nevoi ti-au fost satisfacute (exact asa cum spune si Iobagul). Last but not least, stiu ca ne-am dus intr-o alta directia, dar articolul era despre alta categorie de oameni.
Eu am cam făcut curățenie prin liste, ca să scap de oamenii duplicitari. Dar am văzut și eu că e o modă cu fundraising-urile astea, dați-mi voi bani că mie îmi e cam lene să îi fac, sau nu i-aș cheltui pe ai mei.
La mine e mai simplu. Imi dau oamenii astia direct unfriend. :))))) Incerc sa las niste diversitate pe aici (bine, cat pot si eu sa tolerez) ca sa mai am habar de oamenii existenti in afara bulei.
Deci sa înțeleg din dezbaterile voastre că contează