Fumatul poate să ucidă. La fel și un anevrism!

Ieri eram în research-uri și zic să sun o amică să mă lumineze, că v-am zis că nu mă pricep la tot. Și îi zic “honey, stai în telefon să ies la o tigară”. Ea, nefumătoare, zice “știi ce? pe mine nici măcar nu mă deranjează țigările ălora. mă deranjează copiii ”. Și pac! M-a lovit. Nici n-am întrebat-o la ce se referă pentru că tare mă gândesc că aveam amadouă, aceeași imagine în cap.

Să exemplific. Acum două zile am ieșit cu niște oameni la un restaurant ca să, vorba aia, talk biznis. Toate bune și frumoase, mai o cafea, mai o discuție, mai o știre din țara asta mare și frumoasă. Pauză. Țigară. Afară. Ploaie. Frigut. Că deh…e cu legea antifumat. Asta e. Dacă-i musai, cu plăcere. Pentru că așa e frumos. Să scoți fumătorii în frig și ploaie, pe alizeu și pe tornadă, pe viscol, pe cutremur, pe tot. Să pedepsim fumătorii, zic. ‘rați ai naibii de poluatori că sunteți mai rău ca Porțile de Fier I și II. Cum mă să meritați voi un separeu? Cum să facem zone pentru fumători și nefumători? Doamne ferește! Noi ne gândim la sănătatea voastră și a urmașilor, urmașilor voștri. Că vă poluam în orașe și vă dăm apă infestată, carne cancerigenă și fructe cu strat de 2 cm de pesticid pe ele, nu discutăm aici. Discutăm de faptul că ne afumați, ne poluati și vă stricați și plămânii, proștilor! Că poate nu știați că dăunează grav sănătății!

Așa, să revenim. Și cam la juma’ de oră ieșeam să pufăim câte una. Și la un moment dat, când ne-am întors la măsuța noastră, era să facem cale-ntoarsă că ne-am gândit că am greșit intrarea. O puzderie de copii gălăgioși se alergau prin restaurant. Și alergau ei așa frumos și țipau și urlau și parcă aveai impresia că îți electrocutează cineva creierașii.

Nu înțelegeți greșit. N-am nimic cu copiii. Iubesc copiii. Pe ai altora, că eu am alte treburi momentan. Ne jucăm, râdem, glumim, ne dăm pe tobogan și în leagăn, citim povești și spunem poezii, ne alergăm pe role sau bicicletă și vara sărim în piscină. Am fost la “Spargatorul de nuci” pentru copii, într-o sală de teatru plină 70% cu little people din ăștia sub 10 ani care râdeau și strigau și a fost mai liniște ca seara aia din restaurant.

Pentru că, ce să vezi? Dacă tot limităm, separăm, catalogăm și punem restricții, nu facem și noi asta pe mai multe categorii? Cum sunt barurile/cluburile/concertele – aici e cu manele, aici e cu simfonică, aici e cu jazz și aici e cu rock. Adică știi nene unde te duci și ce o să fie. Acum când te duci la restaurant știi că vei ieși de acolo mirosind a cocolino și nu a fum de țigară. În schimb eu, nu știu dacă voi ieși sau nu cu creierii pe bigudiuri de la urlete de copii. Pentru că am plecat la restaurant, nu la grădiniță. Nu vreau să stivesc corola de minuni a lumii dar cu mine ce aveți? Cu mine și cu mulți alții care vin să mănânce în tihnă, să facă un biznis, să scrie un text cu o salată în față într-un restaurant nepoluat de fumători, dar poluat fonic de copii urlători. E strigător la cer! Dar stai, fix așa fac și ei.

O să mă repet. Oricum o să-mi sară toate mamele din lume în cap, dar o să mă repet. Nu am nimic cu copiii. Vrei să-l iei la restaurant? Ia-l. Vrei să-l iei în club și să-l ții până la 2 dimineața? Ia-l. Vrei să-l aduci la piscină la vară? Adu-l. Vrei să-l aduci la concert la Paraziții? Adu-l. Ia-l peste tot. Dar nu uita că ești într-un loc public. Știu că “așa sunt copiii” dar poate trebuie să te gândești că ești totuși într-un loc puuuu-bliiiiccc. Adică public din ăla în care nu avem voie să fumăm. Fumăm la noi acasă. Nu avem voie să facem sex. Facem sex la noi acasă. Nu avem voie (ca adulți) să urlăm și să zbierăm că ne dau aștia afară. Public din ăla în care înveți copilul să nu urle, zbiere, alerge printre mese. Să urle, zbiere, alerge printre mese la tine acasă. Că nici eu nu scrumez în ciorba ta și nici nu vin cu câinele la restaurant și-l pun să facă pipi pe piciorul tău și nici să stea să iți latre o oră în ureche. Că mă gândesc că te-ar putea deranja. Dar tu nu. Tu nu gândești mai departe de tine. Ai luat expresia în brațe cu “așa sunt copiii”si asta e. Noi să fim sănătoși (că doar fumăm mai puțin acum). Nu tu educație, nu tu bun simț, nu tu nimic. Aaaa, îți zbiară ăsta mic în ureche? Așa sunt copiii. Tocmai și-a vărsat sucul pe tine? Așa sunt copiii. A vomitat pe blugii tăi tot ce i-am dat mai devreme să mănânce? Așa sunt copiii. Tocmai a vărsat un pahar de apă pe laptopul tău? Așa sunt copiii. În cazul ăsta, e super!

Da, așa sunt copiii ai căror părinți sunt tot așa. Că Doamne ferește să nu îngrădim libertatea și efervescența copilului. Dacă vrea să fumeze la 10 ani îl lăsăm să decidă singur. Dacă  vrea să urle,zbiere și să arunce cu cartofi de la balcon în capul trecătorilor îl lăsăm, că e și el mic și simpatic. Dacă vrea să spargă farfurii și  pahare în restaurant pentru că nu îi place ciorbița îl lăsăm că plătim noi farfuriile sparte. Și eu care venisem pentru pâine, nu pentru circ. Circul, fiecare la el acasă. Bine…cu nesimtenia unora dintre părinți nu prea ai ce face. Că probabil așa au invățat acasă. Și nu știu altceva decât să transmită mai departe. Știi ce e nasol? Că e mai simplu sa crești copii buni decât să repari adulți stricați.

Și pentru că nesimțirea e boală grea, aș propune ca fiecare loc să aibă scris undeva:

• Acceptăm fumători (dar nu cred că o să mai fie cazul, că ne dau ăștia amendă + bătaie)
• Acceptăm animale de companie
• Acceptăm copii

Ca la televizor. Nerecomandat sub 12 ani, sub 15 ani, sub 18 ani. Să știm o treabă. Să ne facem o idee. Să mănânc și eu o ciorbă in liniște că n-am apucat să gătesc aseară. Să stau și eu să mă pup cu al meu in liniște. Fără să ne dezbrăcăm și să scoatem sunete ce poate te-ar deranja la fel cum mă deranjează pe mine urletele copilului tău după 10 ore de muncă. Eu zic că sunt o persoană super rațională. Și cu bun simț. Nici nu le-am zis nimic parinților în restaurant în seara aia, nici nu le-am pus piedică ălora mici, nici nu i-am speriat cu fantome și alte chestii cum am văzut prin filme.