Nu știu dacă sunt singura care a remarcat că se cam strică treaba prin Europa. Bine, cam peste tot, dar acum tocmai de m-am întors din Germania, acest etalon de superbitate al oamenilor.
Am venit de la Köln, unde merg în fiecare an la Prowein, târgul de vinuri. E important de specificat că merg în fiecare an, tocmai pentru că am văzut foarte multe „schimbari” la fiecare plecare. Surprizele de data asta au fost:
Greva Lufthansa. Aici trebuie să recunosc că efectiv am avut un noroc chior. Nu miop. Chior de-a dreptul. Săptămâna trecută Lufthansa a făcut grevă joi și vineri. Deci anulări peste anulări, nervi, reprogramarea zborului care pe unde a mai găsit. Zic că am avut noroc chior pentru că greva s-a terminat sâmbătă la 5 dimineața, iar eu am avut avionul la 6. Oricum am stat cu emoții pentru că ciuciu comunicare, pe ăștia de la Amex ii durea la bască, aplicația Lufthansa nu mergea, pe site-ul aeroportului din Frankfurt nu scria decât „nu veniți că e închis”.
Ca să facă treaba treabă au făcut și grevă la trenuri. Acolo iar nu aveam prea multe informații că de ce am avea nevoie? Știam că este, nu știa nici dracu cât durează. Iar noroc chior că atunci când am aterizat se terminaseră toate grevele. M-am dus direct la Dom să aprind o lumânare. Am scăpat de data asta, spre deosebire de anul trecut când au făcut grevă la tot transportul public. Sau acum doi ani la Paris când am prins grevă la benzinării unde erau cozi pe km întregi pentru că se raționalizase benzina. Sau anul trecut când am făcut 20 de ore (în zbor, nu pe jos) până la Barcelona. Vă zic, Europa e pe un drum dubios.
Așa, bună dimineața din nou de la cafeluța de acasă, Doamne ce bucurie! Nu de alta, dar după două zile de pauză, Lufthansa iar a anunțat grevă. Cum să spun eu, ți-e tot dragul să mergi și să îți faci treaba. Asa că oamenii au mai ajunțat câteva zile de grevă, câte o zi pe fiecare aeroport mare. Iar am avut noroc chior și ieri, în ziua plecării mele, greva a plecat de pe Frankfurt si s-a mutat pe Munich. Doamne ajută că mai aprind o lumânare. De data asta acasă, parfumată.
Apropo de digitalizare, întoarcerea acasă și treburile nemțești. Miercuri zic să-mi iau bilet de tren spre aeroport. Și pentru că suntem in era tehnologiei mi-am luat bilet (bine, impropriu spus „luat”) prin aplicația lor DB. Un fel de CFR dar cu trenuri care prind 280km/h. Dar ce să vezi, au luat doar banii și ciuciu bilet. Mai aveam o oră jumate până la tren. Tipa de la recepție zice că durează puțin să nu mă panichez. Eh, si după acest puțin de jumătate de oră, zic fmm serviciile nemțești și îmi mișc fizicul la gară. Old style. Pentru că nu merge cu modernul. Unde la gară am mai stat încă 35 de minute la coadă ca să-mi iau bilet fizic. Între timp (adică după o oră) mi’a anulat și aplicația biletul că atât s-a putut. Acum aștept cu interes să imi deblocheze și banii (în 10 zile) că pe banca mea minunată o doare în popou și a zis să aștept că ei nu fac nimic. Asta ca să nu mai zic că punctualitatea nemțească nu mai e punctuală de câțiva ani.
Ce am mai remarcat prin cea mai dezvoltată țară? Multă poliție inarmată în gară precum și cort de verificat gențile pentru intrarea in Dom. Nu a existat în niciun an până acum.
Și, ceva ce m-a șocat și mi-a dat de gândit – foarte mulți oameni ai străzii. Și când zic foarte mulți mă refer la unu/doi la fiecare 300 de metri. Pe toate străzile. Pe cele aglomerate și pline de magazine, în centrul vechi, pe cele mai pustii, în gară, lângă hoteluri. Groaznic de mulți! Cu sacii după ei care le erau agoniseală. Am văzut vreo doi citind. Am văzut și oameni tineri, cam pe la 35-40 de ani cerșind, am văzut și bătrâni (acolo efectiv mi se rupe sufletul). De aia spuneam că e important de menționat că vin în fiecare an. Pentru că niciodată nu a fost în halul ăsta. Și îmi cam pun semne de întrebare pentru ce urmează după pandemie, război, inflație.
Photo by JESHOOTS.COM on Unsplash
Dacă întrebai unde trebuie (ahâm, ahâm), aflai pentru cât timp e anunțată greva.
Data viitoare încearcă să mai zbori și (de) pe alte aeroporturi din zonă. Vezi dacă ai OTP – Düsseldorf. E mai aproape, dai mai puțini bani la DB.
În altă ordine de cuvinte, în Germania cred că se simte cel mai nașpa declinul (economic?), pentru că cu cât ești mai sus, cu atat mai tare doare căderea.
Unii spun că abia acum se simt urmările guvernării Merkel, alții că „Verzii” actuali sunt de vină.
Oricum ar fi, e nasol.
Ciudat cu măsurile de siguranță de la Dom.
În octombrie-noiembrie trecut, când am fost eu, nu era nimic la verificare. Doar un preot care făcea semn bărbaților să își dea băscălia jos de pe cap la intrarea în biserică.
Cât despre homleși.. well ♂️
Despre oamenii cu agoniseala in strada: un argument pentru dezbaterile : „uite nemtii, americanii etcstau in chirie, sunt despetoti, nu blocheaza banii in caramizi”.
In rest, sa fie pace, ca om fi noi proprietari.
Perfect de acord
Stau pe lângă Frankfurt de 12 ani și în ultimii 4 n-am mai mers cu transportul în comun, dar în cei 8 de dinainte am strâns ceva experiențe. Unele incredibile pentru Germania, dar câteva chiar și pentru România, cum ar fi: tren care a ajuns cu o întârziere de 3 zile, de-i cazau pe pasageri prin săli de sport, cu apă, sandwich-uri și saci de dormit.
Sau tren care s-a rătăcit, a luat-o pe alt drum de fer, și-a lăsat pasagerii în orașul greșit și a fugit la nani.
Gară blocată (nu mai opreau trenurile în ea), de am coborât la mama naibii și am ajuns acasă dimineața, la 2, plecat de la 18:00, într-o călătorie teoretică de 11 minute. Care călătorie niciodată n-a durat mai puțin de 14.
Sens schimbat la metrou duminică dimineața, luat trenul din dreapta, care de obicei mergea la aeroport, ajuns 2 stații în direcția opusă, pierdut avion.
Pierdut alt avion, de la Dortmund, pentru că legături întârziate.
Mâncat mure de foame de la marginea căii ferate dintr-o haltă în câmp pentru că ascultat în căști și ne-auzit că trenul pe care îl luam de 5 ani (același număr, aceeași linie, aceeași oră) în ziua respectivă își schimbase direcția.
Extraordinara aplicație de la DB care te anunță când are trenul întârziere și de la ce linie poți să-l iei (pentru că s-a schimbat și ce scrie pe bilet nu mai e valabil) până când nu te mai anunță și dai din colț în colț între 5 linii cu ochii pe panourile electronice, alea albastre. Panouri care, într-o iarnă în care a nins cu ploaie înghețată, de s-a paralizat tot, arătau un mesaj de genul: „acest panou nu merge, vă rugăm să vă uitați la alea atârnate” – adică la alea clasice, tipărite pe hârtie.
Superba coregrafie pe care am pus-o în scenă într-o dup-amiază pe peron în Frankfurt Sued eu și cu încă vreo sută de oameni, când vocea din difuzoare ne-a pus să ne mutăm de la linia 1 la linia 3 de vreo 4 ori. Adică un tren venea la linia 1 și mergea spre Frankfurt, altul la linia 3 și mergea spre Hannau – în teorie. În practică s-a întâmplat ceva și ăla de la linia 1 a fost anunțat la linia 3 și invers. După care iar s-au schimbat între ele și apoi iar. Călătorii se buluceau de fiecare dată prin pasajul subteran, unii într-o parte, alții în cealaltă, de ajunsesem la un moment dat să ne cunoaștem între noi și să râdem unii de alții. Chiar am crezut că suntem la camera ascunsă atunci.
Dar am și momente frumoase. De exemplu, când mi-am uitat portofelul în ICE și mi l-au trimis acasă contra unei taxe de 13 euro, cu toate actele în el, mai puțin banii cash, vreo 20 de euro, pe care mi i-au luat și i-au depus într-un fond de donații pentru ceva copii sărmani. Și că, dacă îi vreau înapoi, să fac cerere 😉
Sau când am mers pe opulență la clasa I în ICE, fix în spatele șoferului, și, ca să mă fidelizeze, DB-ul s-a gândit să-mi dea cadou 3 ursuleți Gummibaer de la Haribo.
Sau, sau! Când a introdus mama Merkel ticket-ul ăla super-ieftin, de 9 euro pe toată Germania și am făcut tot așa, 3 ore în loc de 12 minute, pentru că erau trenurile și gările pline ochi de adolescenți beți, drogați, pi$ați și vomitați pe ei și unii pe alții când nu erau aproape dezbrăcați.