Nu știu dacă sunt singura care a remarcat că se cam strică treaba prin Europa. Bine, cam peste tot, dar acum tocmai de m-am întors din Germania, acest etalon de superbitate al oamenilor.
Am venit de la Köln, unde merg în fiecare an la Prowein, târgul de vinuri. E important de specificat că merg în fiecare an, tocmai pentru că am văzut foarte multe “schimbari” la fiecare plecare. Surprizele de data asta au fost:
Greva Lufthansa. Aici trebuie să recunosc că efectiv am avut un noroc chior. Nu miop. Chior de-a dreptul. Săptămâna trecută Lufthansa a făcut grevă joi și vineri. Deci anulări peste anulări, nervi, reprogramarea zborului care pe unde a mai găsit. Zic că am avut noroc chior pentru că greva s-a terminat sâmbătă la 5 dimineața, iar eu am avut avionul la 6. Oricum am stat cu emoții pentru că ciuciu comunicare, pe ăștia de la Amex ii durea la bască, aplicația Lufthansa nu mergea, pe site-ul aeroportului din Frankfurt nu scria decât “nu veniți că e închis”.
Ca să facă treaba treabă au făcut și grevă la trenuri. Acolo iar nu aveam prea multe informații că de ce am avea nevoie? Știam că este, nu știa nici dracu cât durează. Iar noroc chior că atunci când am aterizat se terminaseră toate grevele. M-am dus direct la Dom să aprind o lumânare. Am scăpat de data asta, spre deosebire de anul trecut când au făcut grevă la tot transportul public. Sau acum doi ani la Paris când am prins grevă la benzinării unde erau cozi pe km întregi pentru că se raționalizase benzina. Sau anul trecut când am făcut 20 de ore (în zbor, nu pe jos) până la Barcelona. Vă zic, Europa e pe un drum dubios.
Așa, bună dimineața din nou de la cafeluța de acasă, Doamne ce bucurie! Nu de alta, dar după două zile de pauză, Lufthansa iar a anunțat grevă. Cum să spun eu, ți-e tot dragul să mergi și să îți faci treaba. Asa că oamenii au mai ajunțat câteva zile de grevă, câte o zi pe fiecare aeroport mare. Iar am avut noroc chior și ieri, în ziua plecării mele, greva a plecat de pe Frankfurt si s-a mutat pe Munich. Doamne ajută că mai aprind o lumânare. De data asta acasă, parfumată.
Apropo de digitalizare, întoarcerea acasă și treburile nemțești. Miercuri zic să-mi iau bilet de tren spre aeroport. Și pentru că suntem in era tehnologiei mi-am luat bilet (bine, impropriu spus “luat”) prin aplicația lor DB. Un fel de CFR dar cu trenuri care prind 280km/h. Dar ce să vezi, au luat doar banii și ciuciu bilet. Mai aveam o oră jumate până la tren. Tipa de la recepție zice că durează puțin să nu mă panichez. Eh, si după acest puțin de jumătate de oră, zic fmm serviciile nemțești și îmi mișc fizicul la gară. Old style. Pentru că nu merge cu modernul. Unde la gară am mai stat încă 35 de minute la coadă ca să-mi iau bilet fizic. Între timp (adică după o oră) mi’a anulat și aplicația biletul că atât s-a putut. Acum aștept cu interes să imi deblocheze și banii (în 10 zile) că pe banca mea minunată o doare în popou și a zis să aștept că ei nu fac nimic. Asta ca să nu mai zic că punctualitatea nemțească nu mai e punctuală de câțiva ani.
Ce am mai remarcat prin cea mai dezvoltată țară? Multă poliție inarmată în gară precum și cort de verificat gențile pentru intrarea in Dom. Nu a existat în niciun an până acum.
Și, ceva ce m-a șocat și mi-a dat de gândit – foarte mulți oameni ai străzii. Și când zic foarte mulți mă refer la unu/doi la fiecare 300 de metri. Pe toate străzile. Pe cele aglomerate și pline de magazine, în centrul vechi, pe cele mai pustii, în gară, lângă hoteluri. Groaznic de mulți! Cu sacii după ei care le erau agoniseală. Am văzut vreo doi citind. Am văzut și oameni tineri, cam pe la 35-40 de ani cerșind, am văzut și bătrâni (acolo efectiv mi se rupe sufletul). De aia spuneam că e important de menționat că vin în fiecare an. Pentru că niciodată nu a fost în halul ăsta. Și îmi cam pun semne de întrebare pentru ce urmează după pandemie, război, inflație.
Photo by JESHOOTS.COM on Unsplash
