Tartuffe. Impostorul lui Molière este impostorul din ziua de azi.

Așa vorbește oricare aproape de al tău

Ce orbi îi vrea pe ceilalți după croiala lui

De-mi țin deschiși eu ochii, tu desfrânat îmi spui

La toanele deșarte de nu mă-nchin fierbinte

Eu nu respect credință și nici pe cele sfinte

Te du că nu mă spetii vorbind așa îmi șede 

Ce spun la mine-n suflet prea bine cerul vede

Nu ne-au robit aceia cu sclifoseli din voi

Pe lume falși pioși sunt cum sunt și falși eroi. 

Cum nu se vede unde de cinste sunt purtați, 

Cei ce fac zarvă, ei sunt eroi adevărați. 

Adevărați pioșii cei buni ce pildă sunt

Nu se tot strâmbă atâta în ce au ei mai sfânt. 

Ce? Nu faci osebire între fățărnicie

Și pioșenia bună ce nu-și cere simbrie?

Cu același glas pe unul și celălalt îi tratezi

Cinstind o mască vană precum un chip ce-l vezi

Punând sinceritatea pe-un taler cu minciuna

Crezând că ce-i părelnic cu dreptul e totuna

Și prețuind un spectru la fel ca pe-o făptură

Tu pui ban calp cu banul cel bun ca pe o măsură?

Ciudat croiți mai fură mulți dintre oameni, zău!

Nu se au nici in bine cu ce-i drept, nici in rău.

La ei înțelepciunea nu are largi hotare 

Oricărei firi fruntarii pun care mai de care

Cei mai măreț ei strică adeseori, căci foarte

Sunt dornici să se-ntreacă mergând și mai departe.

Pe scurt, știința mea e atâta cât să pună 

De-o parte adevărul și de alta orice minciună. 

Și cum nu văd să fie eroi așa slăviți

Pe cât sunt ei pioșii cei mai desăvârșiți 

Și nu-i nimic pe lume mai mândru, mai măreț

Precum fervoarea sfântă a unui zel de preț 

Dar nici nu știu vreun lucru ce să-mi stârnească greață 

Mai rău ca zelul searbăd ce-și pune altă față

Mai rău ca șarlatanii, pioșii de tarla

Grimase, sacrilegiu, ce știu a înșela 

Nerușinați se joacă, cu ce-i sacru, sfânt

În ochii altor oameni aicea pe pământ. 

M-a impresionat tare monologul lui Cleante (Alexandru Voicu) și am vrut neapărat să îl las aici pentru că ne-am intersectat și încă ne intersectăm cu oamenii descriși mai sus. Îi vedem prin anturaj, îi vedem în online, îi vedem în politică sau conducând biserici, îi vedem în oamenii pe care i-am ajutat la nevoie sau pe care i-am iubit la un moment dat.

Molière a scris asta în 1664 și oamenii ăștia există în continuare.

Așa cum scrie și în descrierea oficială, “Tartuffe sau Impostorul este considerată una dintre cele mai puternice şi controversate comedii de caracter din literatura mondială, scrisă cu scopul de a denunța fanatismul religios şi ipocrizia practicată de nobilii şi marii burghezi în secolul al XVII-lea.” Dar, așa cum spuneam mai devreme, pe toată durata spectacolului îți dai lejer seama că nu este doar despre secolul XVII. Este, probabil, despre fiecare secol în parte. Este despre natura umană. Ciclic. Pentru că nimeni nu învață nimic din istorie.

Mi-a plăcut ideea de teatru în teatru. Din ce am citit, Gelu Colceag o folosește pentru ca publicul să înțeleagă mai bine vremurile, gândirea, precum și momentele modificării piesei din cauza cenzurii. Însă, pe mine, ideea de teatru în teatru m-a proiectat direct în vremurile acelea vechi, în mijlocul oamenilor din piețele în care actorii făceau haz de vremuri prin actul artistic. 

Tot spectacolul este o adevărată bucurie. De la distribuție, la regie, la costume, la decor. Totul se îmbină atât de elegant, de la trecerile piesei originale la anumite părți sau cuvinte adaptate, de la decor la costume, de la câte un actor răsărind in mijlocul sălii, la gongul care anunță actul următor și la doamna care era acolo să le “sufle” replicile actorilor în caz că le uitau. Nu, nu glumesc. Teatru în teatru. 

Sincer, m-am dus să-l văd pe Vlad Logigan și Doamne, Dumnezeule! După ce l-am văzut luna trecută într-un rol de copil amărât, speriat, abandonat de părinți de mi s-a părut că am asistat la cel mai candid spectacol pe care l-am văzut vreodată (Domnul Ibrahim și Florinle din Coran), am văzut acum în fața ochilor un Joker psihopat, manipulator, cu un mare grad de nebunie în priviri. Am mai scris că Vlad Logigan este unul dintre cei patru actori descoperiți anul acesta care mi-au umplut sufletul de bucuria artei. O superbă transformare si de abia aștept să il vad și în alte roluri.

Dar Tartuffe nu este un spectacol în care să se remarce un actor principal. Pentru mine a fost un spectacol în care fiecare actor a avut un rol principal și fără de care nu ar fi existat un întreg de excepție. Tot jocul a fost cursiv si dinamic, iar actorii  nu numai ca au fost intr-o permanentă comunicare (am impresia ca piciorul rupt al mesei nu facea parte din regie, dar toata lumea s-a adaptat atat de subtil încât poate la fel de bine sa fi fost) ci și intr-o simbioză atat de bună, încât “echipă” e un cuvânt prea mic pentru a descrie chimia dintre ei. Monologul lui Cleante, ticăloșia lui Tartuffe, naivitatea prostească și dăunătoare a lui Orgon , râsul copilăresc al lui Mariane impreună cu orgoliul de îndrăgostit al lui Valere, jocul seducției si oftatul lui Emire, milităria lui Dorine, culoarea adusă de oamenii de la curte. 

Tartuffe al lui Gelu Coceag (la Teatrul Mic) este despre cei creduli care nu văd realitatea nici când îi lasă fără haine, despre impostori, despre oameni falși și manipulatori, despre cenzură sau libertate de exprimare. Este despre seductie si căsătorii aranjate, despre importanța bisericii și despre cum să rămâi în fundul gol când ești prea bun cu cei care nu merită. Este culoare, este bucurie, este zâmbet și este de văzut!

Traducere, adaptare, regie- Gelu Colceag. Décor – Stefan Caragiu. Costume – Liliana Cenean.

Cu – Mihaela Rădescu, Gabi Costin, Alina Petrică, Vlad Corbeanu, Oana Laura Gabriela, Rareș Florin Stoica, Alexandru Voicu, Vlad Logigan, Ana Bianca Popescu, Viorel Cojanu, Andrei Seușan, Ștefan Lupu/Marian Olteanu.

Fotografii oficiale de pe pagina Teatrului Mic,