Cars&Roads by Michelin. Austria rurală. Ep. 1

M-am întors de abia de o săptămână și deja îmi lipsește verdele și liniștea Austriei. Bine, îmi lipsește din momentul în care am pus roțile pe A1 la intrarea în București, dar asta este altă poveste în care nu ne băgăm ca să nu stricăm zen-ul.

Anul acesta turul auto m-a făcut să descopăr o Austrie pe care nu o cunoșteam. Austria mea era cea cu orașe frumoase, cu clădiri impozante, cu muzee, biblioteci ca în Frumoasa și Bestia, cu plimbări lungi pe străzi pline cu turiști și expoziții ascunse. Ei bine, acum am descoperit o Austrie care efectiv m-a făcut să îmi doresc să mă mut în pustiu, la o fermă cu teren mult și verde, pe malul unui lac, unde să cresc găini, rațe, iepuri și capre, poate și niște ponei. Și nu glumesc, colegii de tur au auzit toate planurile astea ale mele și m-au bombardat cu reel-uri cu… găini.

Dacă ești în căutare de zen, de pășuni de cel mai frumos și liniștitor verde, de băut cafeaua dimineața lângă lac, în sunetul păsărilor, de slow living cu mâncare bună și curată la un grad de perfecțiune îmbinată cu simplitate, află că așa se simte normalul pe acolo. Mi-a plăcut enorm normalul acesta. Parcă a fost o necesară și binemeritată spălare pe creier, un detox de exceluri și ședințe, o pace frumoasă și asurzitoare. Plimbare pe lac, stat pe șezlong în liniște și încărcat de verde și albastru, pozat lebede cu ouă, restaurante Michelin ascunse în sătuce care încă mai păstrează urme ale zidurilor romane, piscine infinite cu vedere la pădure sau saune despre care nu eram pregătită să aflu că se fac la nudul gol.

Dacă plănuiți o vacanță în Austria, aș spune să luați mașina. Ți-e mai mare dragul să conduci pe drumurile acelea libere, curate, șerpuite, întinse, care traversează munți, văi, sate și trec pe lângă văcuțe care pasc liniștite. Și dacă ai în plan asta, îți las mai jos câteva locuri descoperite luna asta care merită savurate.

Grundlsee. A fost locul din care nu prea am vrut să mai plec. Locul unde am scos șezlongul pe iarbă, m-am descălțat și am stat așa, cu tălpile lipite de pământ și iarbă și ochii lipiți de albastrul lacului, cu un termos de cafea lângă mine, în liniște. Noi am stat la MONDI Resort, unde te primesc și cu copiii, și cu cățeii, dar totuși ai parte de liniște, pace și ciripit de păsărele. Am stat cu ochii în Marea Styriei. Așa este supranumit lacul Grundlsee. Are o lungime de 5,7 km (deci o infinitate de albastru) și este înconjurat de masivul muntos Totes Gebirge (Munții Morți). Poți să traversezi lacul cu diverse ambarcațiuni, poți să faci drumeții prin pădure până la lacul Toplitzsee – unde se spune că naziștii au ascuns, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, comori în apele adânci, iar de acolo, dacă nu ți-a ajuns plimbarea, poți să iei o barcă de lemn și să traversezi lacul până ajungi la un altul, Kammersee.

Regiunea este faimoasă și pentru păstrăvul proaspăt pescuit din apele clare, pe care îl găsești cam peste tot. L-am încercat și eu și bine am făcut. Iar la Mondi (locul în care am stat) am mâncat și cel mai fraged șnițel ever, de vițel, bineînțeles. Dacă ești pasionat de outdoor, fotografie, drumeție, acolo este locul tău. Ai și un punct de belvedere de unde se poate vedea întâlnirea celor trei lacuri, 3-Seen-Blick. Mi-a plăcut mult eleganța sălbatică pe care am găsit-o acolo, liniștea, simplitatea din farfurie, pontoanele de pe malul lacului și oamenii ieșiți la pescuit, casele fără garduri cu terenuri întinse și iarbă la dungă, găluștele cu prune, păturicile romantice cu coșuri de picnic, soarele de munte și zăpada de pe vârfuri.

Cascada Krimml. Dacă vrei să o vezi, trebuie să ajungi la granița dintre Salzburg și Tirol, în Parcul Național Hohe Tauern. Cascada Krimml este cea mai înaltă cascadă din Austria și una dintre cele mai spectaculoase din Europa. Dacă Grundlsee oferă o liniște aristocratică și peisaje idilice, Krimml oferă dramatism, energie și un spectacol auditiv și vizual greu de egalat. Apa râului Krimmler Ache cade în trei trepte masive de la o înălțime totală de 380 de metri. La partea de jos a cascadei poți ajunge în 10-15 minute de la parcare. Dar dacă ai timp și chef de drumeții, există un traseu de 4 km până la marginea superioară a cascadei. Plus multe platforme suspendate pe drumul până acolo. Important e să ai și o pelerină la tine, sau măcar niște haine de schimb. O să vrei să stai aproape și să faci multe poze.

Am înțeles că guvernul landului Salzburg a recunoscut cascada ca fiind resursă curativă naturală (datorită impactului violent al apei de stânci, în aer se formează o concentrație uriașă de aerosoli ionizați negativ) și este recomandată persoanelor care suferă de astm, alergii sau probleme pulmonare. Noi eram cu program de testat mașini, dar dacă ajungi sus, în vârf, dai de un platou alpin înconjurat de ghețari. Cascada are cel mai mare debit de apă în lunile iunie și iulie, când zăpada și ghețarii de la altitudine se topesc sub soarele de vară. Volumul de apă crește de până la zece ori față de perioada iernii.

Lumea Cristalelor Swarovski. Dacă ai drum prin Innsbruck, să știi că ești aproape. 20-25 de minute cu shuttle bus. Noi, după cum știți, am avut mașini de testat, așa că am plecat 77 de km de la hotel să vedem „muzeul” acesta care numai muzeu nu este. Este, mai degrabă, o experiență imersivă glamuroasă, strălucitoare, dar și creativă și plină de istoria frumosului.

Fiecare cameră este creată cu un artist și are un anume specific. Avem camera cu oglinzi infinite, camera cu bradul de iarnă unde ninge, la propriu, încontinuu și sunt minus 10 grade, camera cu costume de la Hollywood, camera cu 55 de milioane de cristale unde lumina se schimbă în permanent, astfel încât nicio imagine nu se repetă niciodată. Swarovski colaborează aproape anual cu artiști pentru a reîmprospăta camerele, astfel încât, chiar dacă ai mai fost, este foarte probabil să dai de camere noi. Las mai jos două din camerele care m-au atins pe fiecare por. Nu doar pentru imagini, ci mai ales pentru povestea din spate.

Camera creată de japoneza Chiharu Shiota, pe care am ratat-o când am fost la Londra în martie. Artista folosește kilometri de fire de lână roșie pentru a simboliza legăturile umane, conexiunile pe care le facem de-a lungul vieții, interconectarea noastră, a tuturor, sângele, destinul. În toată pânza asta de păianjen roșie sunt integrate cristale negre Swarovski, care simbolizează amintirile sau momentele de claritate din viață. Pentru că da, toți oamenii pe care i-am întâlnit sau nu, iubit sau pierdut, care ne-au făcut să râdem sau să plângem, care ne-au iubit sau chinuit, ne-au adus astăzi în punctul în care suntem. Toți, împreună, construim un sistem nervos uriaș.

Camera Eden, creată de artiștii Fredrikson Stallard, este o pădure primordială creată din cristale. Printre cele mai mari cristale tăiate vreodată de Swarovski. Toată camera asta senzorială are un fundal sonor care imită bătăile inimii. Sugerează ideea că noi suntem pădurea, noi suntem natura, totul are o viață proprie și un ritm organic. Lumina nu este statică, ci pulsează în ritmul sunetului, astfel încât cristalele respiră și trăiesc prin noi. De fapt, pulsul este dat de fiecare om care a vizitat vreodată camera, pentru că în momentul în care ții un cristal în palmă, el îți înregistrează și stochează bătăile inimii. Și cu fiecare om care face asta, se înregistrează o bătaie nouă de inimă. Apoi se șterge cea mai veche. Și tot așa. Sunt mii de cristale acolo, deci sunt stocate mii de bătăi de inimă. Astfel, camera trăiește prin noi mereu.

Red Bull Ring. Pe lista mea e de câțiva ani o cursă de F1. Vedem când și pe ce circuit se va întâmpla. Până atunci, Cars&Roads de anul acesta m-a adus mai aproape. Înainte de Red Bull Ring, a existat Österreichring. Construit în 1969 pentru a înlocui circuitul improvizat pe aerodromul militar din Zeltweg, acesta a devenit rapid unul dintre cele mai rapide, periculoase și iubite circuite din lume. Circuitul avea 6 km și era faimos pentru starturile catastrofale, pentru că linia de start/sosire era extrem de îngustă și ducea la caramboluri. Motiv pentru care F1 a părăsit circuitul.

A venit apoi perioada A1 Ring, unde arhitectul Hermann Tilke a remodelat circuitul, l-a scurtat până la 4,3 km și a înlocuit virajele lungi și rapide. În 2004, circuitul a fost cumpărat de fondatorul Red Bull, Dietrich Mateschitz. În mai 2011, circuitul s-a redeschis oficial sub numele de Red Bull Ring. Formula 1 a revenit în 2014, urmată de MotoGP în 2016, circuitul devenind inima motorsportului austriac. Formula 1 va continua să concureze la Red Bull Ring cel puțin până în anul 2041 inclusiv.

Râdeam când am făcut turul și spuneam că știi că ai reușit în viață când vezi o cursă din Paddock Club. La Red Bull Ring este situat fix deasupra clădirii boxelor, așa că ai vedere direct la mecanicii care schimbă pneurile, la linia de start-sosire și la podiumul de premiere (unde ne-am urcat toți, că nu aveam cum să nu!). Partea bună e că am aflat (și văzut) că Red Bull Ring este unul dintre cele mai bune circuite pentru vizibilitate pentru spectatori, datorită reliefului care permite tribune înalte (față de circuitele clasice pe teren plat); acum că l-am scanat îndelung, am aflat și de unde pot să iau bilete pentru când o fi să bifez lista aceea de dorințe. Unde mai pui că din multe puncte poți vedea cam 50-70% din circuit. Pentru pasionați, cursa de anul acesta este pe 26-28 iunie.