S-au făcut cinci ani de când citesc Autocritica și trei de când m-au cooptat stimabilii în tururile auto la care particip cu atâta plăcere. Știu că au mai apărut oameni noi pe aici, așa că o să fac și o introducere. Că nu se știe cine ar putea avea nevoie.
La momentul la care m-am apucat să scriu textul acesta, încă nu se făcuse o săptămână de când ne-am întors din Cars&Roads Croatia by Michelin. Pentru cine nu știe proiectul, Cars&Roads este un tur auto care se întâmplă anual (primii trei ani a fost desfășurat prin țară, anul trecut în Grecia și anul acesta în Croația), este gândit la milimetru din punct de vedere logistic de către jurnaliștii de la Autocritica (bună, Mirceaaaa!) și nu este un simplu test drive. Pentru că test drive este atunci când iei o mașină nouă, o testezi și scrii despre capacitățile și capabilitățile ei. În Cars&Roads luăm cele mai noi SUV-uri hibride și le testăm timp de 10 zile, pe diverse variante de drumuri, în diverse situații, în diverse țări. În timpul ăsta descoperim locuri, experiențe, hoteluri, restaurante, colțuri de Rai care nu apar pe Google Maps sau pur și simplu puncte din lumea asta mare care merită să fie incluse pe lista de fugit de acasă într-o vacanță de care avem nevoie oricând.
Cum spuneam la început, pentru mine a fost al treilea an de Cars&Roads și tare mă bucur că m-au făcut parte din acest proiect. Sunt 14 oameni care scriu despre acest tur anual – parte jurnaliști auto, parte creatori de conținut din diverse domenii, mostly lifestyle, pentru că fiecare caută altceva la o mașină, apreciază altceva, scrie altfel sau are o altă atenție la detalii. La fel sunt și oamenii care caută să cumpere o mașină. Diferiți. Pentru unii contează consumul, pentru alții confortul, pentru alții puterea, sau cine știe… poate se vrea spațiu, frumusețe, trapă și toate sistemele tehnologice.
În turul de anul acesta am avut 7 SUV-uri hibride pe care le-am condus cu schimbul în fiecare zi. Astfel încât fiecare și-a făcut propria părere, și-a notat ideile, a scris pe blogul personal sau pe Autocritica. Nu o mai lungesc, că ați înțeles ideea. Las mai jos impresiile mele despre fiecare mașină condusă, în ordinea în care le-am primit.
Volkswagen Tayron
Așteptam să pun mâna pe Tayron de când am primit lista cu mașinile incluse. Este genul meu de SUV – mare, impunător, sobru, care impune respect, dar în același timp îți oferă și spațiu ca să îți iei cu tine familia și prietenii cu bagajele aferente. Portbagajul are 705 litri, dar ajunge până la 1915 litri dacă rabatezi bancheta din spate. Este mașina aceea de mers la drum lung în siguranță, din care te dai jos odihnit după 600 km.
Modelul pe care l-am avut în tur a fost un plug-in hybrid, 272 CP, cu un motor electric și o baterie de 19.7 kWh. L-am avut din prima zi, București – Szeged și am reușit să facem undeva la 90 de km pe electric, având bateria plină și să scoatem un consum de 5.6 L/100 km la finalul zilei.
Pentru că am avut mai mult de 700 km de parcurs, am condus cu schimbul și trebuie să spun că e la fel de bine să fii și pasager. Dacă nu și mai bine. Spațiul generos și scaunele cu masaj te fac să uiți că ești într-o mașină care are ceva de mers. Scaunele au 7 tipuri de masaj, cu 10 puncte de presiune, și vreau să menționez că este unul dintre cele mai bune sisteme de masaj pe care le-am întâlnit eu la o mașină condusă până acum. Nu știu ce au făcut oamenii ăia, dar să le dea Dumnezeu sănătate, că rolele acelea de masaj vin cu „bătaie” pe fiecare centru nervos din zona lombară. Tot pe partea de scaune, și nu înțeleg de ce mai mulți producători nu lucrează la treaba asta, aș vrea să menționez și adaptarea (probabil) pentru toate fizionomiile, pentru că au 14 setări de reglare. De aceea am spus la început că te dai jos odihnit după multe sute de kilometri.
Designul interior este simplu și la obiect, dar cu toată tehnologia de care ai nevoie. Este o mașină serioasă, cum îmi place mie să spun, fără brizbrizuri inutile. Mi-a plăcut mix-ul de touch și butoane. Bine, eu am zis mereu că nu sunt prietenă cu full touch și voi suspina mereu și după butoane. Deci încă ceva la plus pentru mine.
Siguranța este și ea în prim plan – cruise control adaptiv, asistență la schimbarea benzii, Lane Assist, frânare automată cu recunoașterea pietonilor și a bicicliștilor, Park Assist Plus, cameră pentru marșarier și Dynamic Road Sign Display.
Recunosc că nu m-am avântat în depășiri nebune, pentru că mașina are, totuși, 4.8m și 2 tone, dar nici nu cred că vrei la raliu dacă ai pus ochii pe modelul acesta. Tayron este o mașină așezată, solidă și impunătoare, care te duce în confort de limuzină cât vezi cu ochii. Este de cursă lungă, pentru oameni care nu vor să facă pe nebunii în trafic și vor să se bucure de drum cu un playlist bun și o mângâiere pe spate.
Volvo XC90
Știți trendurile astea de „old money style” care tot circulă pe internet? Ei bine, fix sentimentul acesta l-am avut când m-am urcat în Volvo XC90. Mi-am luat o pereche de pantaloni albi, o cămașă bleu de in și niște espadrile și m-am asortat perfect cu interiorul elegant cu piele bej și inserții grej.
În prima parte a zilei am fost pasager. Și a fost perfect și asta. Mi-am dat scaunul în spate, am dat drumul funcției de masaj și am început să mă uit cu atenție la interiorul mașinii. Ce să zic? Simt că am nevoie de o mașină cu un interior ca acesta în viața mea.
Stăteam în dreapta și priveam mașina. Și mi-a dat senzația aia de silent luxury, pentru că atunci când ajungi la un nivel de mulțumire cu tine nu mai vrei să țipi, să epatezi, să ieși în evidență prin împopoțonări. Dacă vrei modelul acesta de Volvo, e clar că îți place simplitatea aia cu linii elegante, unitare, cu tehnologia de care ai nevoie văzută discret în consolă, în opțiunile mașinii, în pielea scaunelor cu diferite tipuri de masaj și aerisire. Și trapa. Trapa care te învăluie într-o lumină caldă și te face să mergi sute de kilometri spre nicăieri anume doar pentru plăcerea condusului.
Volvo XC90 este o mașină pentru sufletul meu. Nu doar pentru că te obligă la eleganță, ci pentru că îmi dă ceea ce am nevoie – senzația de siguranță și stabilitate. Este o mașină robustă, închegată și foarte ușor de condus.
Nu m-aș arunca în slalomuri nebune cu acest gabarit (5 metri lungime și o masă de 2.4 tone), dar atunci când înțelegi că rostul ei este să îți ofere toată stabilitatea de care ai nevoie la drumuri lungi din care ieși mai odihnit, parcă vezi altfel lucrurile.
Știi că are forța de care ai nevoie prin cei 455 CP și știi că e o mașină care te ajută să fii responsabil inclusiv prin funcția Intelligent Speed Assist cu Adaptive Pedal Control. Mi-a plăcut maxim să folosesc pilotul automat pe autostrada spre Zagreb unde limitarea de viteză oscila între 90-120-130 km/h și accelerarea sau decelerarea se făceau la un simplu buton de parcă doar creșteam volumul muzicii. Stă bine pe direcție, astfel încât drumul părea mai mult decât lin, inclusiv la schimbarea benzilor pe cruise control. Și stă bine și pe suspensii, dacă nu am simțit nici trecerile la nivel cu calea ferată. Iar legat de consum, de la Szeged la Zagreb am reușit un 7.7 L/100 km în condițiile în care cam 65% din drum am avut autostradă.
Două minusuri am remarcat. Primul este că nu prea vede bine limitările de viteză (dar apoi am văzut că este o problem general). Al doilea mare minus e la mine. Că pare că mă tot îndrăgostesc de mașini care sar de 100k.
Modelul testat de noi este un plug-in hybrid, cu un motor termic de 2.0 și 2 motoare electrice care cumulează 455 CP.
Dacia Bigster
O să spun direct: și anul trecut m-a impresionat Dusterul, și anul acesta m-a impresionat Bigsterul. Pare că cei de la Dacia vor să ne impresioneze cu fiecare model nou.
Extraordinar de bine se conduce mastodontul. Și nu exagerez cu nimic când spun asta. Este o mașină mare și înaltă, 4.5 metri lungime și o gardă la sol de 22 cm, cu care am urcat dealuri, am mers pe teren accidentat, am alergat-o pe autostradă și am luat viraje strânse. Și n-am avut nicio strângere de inimă să fac toate astea.
Într-adevăr, pe la 130 km/h începe să se audă vântul, dar se ține absolut impecabil pe drum, oricare ar fi el. Nu o să vorbesc prea mult despre interior, pentru că este destul de basic, cu mult plastic dur, dar este, totuși, un SUV mare, full hybrid (HEV), cu două motoare electrice, pe care îl găsești la 30k. Poate se gândesc producătorii să pună și niște mânere de susținere ca să ne ținem ca lumea când îl alergăm pe coclauri. Și ar mai fi de apreciat niște scaune mai confortabile. Daaaaaar, are trapă acționată electric, iar poziția pe scaun îți oferă o vizibilitate foarte bună. Iar asta este prioritar.
All in all, consumul a fost de 5.8 L/100 km, am apreciat și cotiera cu interior frigorific și portbagajul mare. Dar important e că este o mașină închegată pe care poți să o conduci și cu un deget.
Ținând cont că are doar 155 CP, vă spun cu mâna pe inimă că se mișcă foarte bine. Cu siguranță au știut ei ce fac când au cuplat motorul de 1.8 benzină cu cele două motoare electrice și o baterie de 1.4 kWh. Bine, aceasta este mașina din tur, dar Bigster vine și în varianta benzină + GPL (de la 23k) sau mild hybrid (de la 24k).
Hyundai Santa Fe
Doamne, ce gangsta e mașina asta! Acesta a fost primul gând cu care m-am urcat în ea și ultimul cu care m-am dat jos. Iar între ele a trebuit să pun un playlist cu Snoop Dogg, Dr. Dre și Eminem. Dacă te uiți atent la mașină, vei înțelege de ce. Este fix mașina aia pe care ți-o imaginezi în videoclipurile hip hop, lângă care se strâng băieții seara.
A cincea generație Hyundai Santa Fe nu are cum să treacă neobservată. Și așteptam să pun mâna pe ea de când am văzut-o pe listă. Este imensă, solidă și impunătoare. Dar dacă vrei să te simți gangsta, trebuie musai să ai loc de parcare, pentru că are aproape 5 metri. 4.8, ca să fiu mai exactă, și puțin peste 2 tone.
Forma pătrățoasă a caroseriei nu o face doar să pară mare pe exterior, ci îți oferă și un spațiu la interior mai mult decât generos. Cu toate că „generos” e un understatement aici. Interiorul este atât de mare că am văzut lounge-uri mai mici în aeroport. Și am folosit intenționat cuvântul „lounge” pentru că interiorul deschis la culoare îți dă senzația unui open space. Scaunele sunt niște fotolii acționate electric ce te îmbrățișează și dacă ești șofer și dacă ești pasager. Desigur, gusturile la mașini sunt subiective și personale și este normal să fie așa. Iar designul exterior s-ar putea să nu fie pe placul multora, mai ales că spatele se termină brusc, ca elefantul.
Foarte bine închegat este și interiorul care păstrează perfect linia pătrățoasă a exteriorului. Este într-un fel minimalist, dar ai tot ce îți trebuie și mai mult. Chiar și un torpedou pentru sterilizare deasupra torpedoului normal. Bine, echiparea Luxury pe care o avem noi nu are opțiunea asta, dar poate dacă vrei Calligraphy… Până atunci poți folosi torpedoul de deasupra torpedoului ca spațiu de depozitare. Nu că nu ar avea suficiente.
Consola generoasă oferă un meniu complex cu modurile de condus, infotainment, climatizare și face un mix de comenzi analogice și tactile care, împreună cu interiorul deschis la culoare, completează perfect ideea unei mașini hip hop din anii 2000.
Bine, mașina este cât se poate de actuală, un plug-in hybrid de 1.6 litri combinat cu un motor electric ce ajung împreună la 252 CP și o baterie de 13 kWh sunt suficienți dacă știi ce să-i ceri de la ea.
Eu am condus-o de pe Istria până pe insula Rab, ceea ce înseamnă autostradă, drumuri naționale, serpentine și pe un pod imens. Da, este mare, solidă și închegată, însă dacă nu ești genul care să vrea să zboare prea jos, mașina se conduce foarte lin. Dacă ai nevoie să simți că nu te poate atinge nimic, dacă ai nevoie de o mașină de 5 locuri de dimensiunea uneia de 7, noul Santa Fe îți trebuie. Consum 6.2 L/100 km.
Renault Rafale
Frumoasă e mașina asta! Frumoasă tare! Iar albastrul ăsta mat îi crește și mai tare cota. Deja nu mi-o mai pot imagina într-o altă culoare. Mi-a venit rândul la Renault Rafale pe un drum absolut superb, șerpuitor, când am plecat de la insula Rab și ne-am întors pe continent cu destinația Lacurile Plitvice. Și când spun „superb” imaginați-vă un Transfăgărășan cu vedere la pădure în stânga și vedere la mare în dreapta, într-o continuă șerpuire și urcare, până am ajuns fix în mijlocul Parcului Național. Ți-e mai mare dragul să te unduiești cu ea pe așa drum, mai ales când scaunele cu susținere laterală te îmbrățișează și te țin strâns pe tot parcursul drumului.
Nici nu știu dacă are rost să vorbesc despre design, pentru că dacă vă uitați la pozele de mai jos înțelegeți tot. Are linii agresive, dar în același timp este fluid și perfect unduit. Este sculptat, este aerodinamic, este o mașină de la care nu îți poți lua ochii din orice parte ai privi-o.
Interiorul păstrează atmosfera cu care ne-a obișnuit Renault, însă parcă urcă cel puțin o treaptă. Bine, când ai gândit o culoare de genul albastru mat, bănuiesc că trebuie să ții treaba sus și la interior. Vorbim aici de Alcantara, de piele, de mochetă albastră pe podea, de inserții piano black, și de un material ce imită ardezia (sau poate este ardezie, nu știu exact, să ne spună producătorii). Ah, și plafonul panoramic mi s-a părut un touch foarte fancy – asta pentru că își schimbă opacitatea instantaneu, fără a fi nevoie de o trapă, dar în același timp îți luminează frumos „încăperea”.
Rafale beneficiază de sistemul 4Control, adică roțile din spate se învârt și ele, iar asta ajută foarte mult la viraje sau chiar la parcări. Datorită acestui lucru, s-ar putea să uiți că mașina are, totuși, 4.7 metri și 2 tone și să faci sensul giratoriu cu o ușurință la care nu te-ai aștepta.
Este, totuși, ceva ce nu-mi place. Dar aici e de la Renault, nu de la Rafale, pentru că am avut minusul acesta pentru toate modelele conduse de la ei. Stâlpul de la șofer este pus într-o poziție în care mie, personal, îmi obturează mult din vizibilitate în curbe strânse. Ah, și ar fi putut să pună măcar un 1.6. Nu că ar fi neapărată nevoie, dar cum să spui în aceeași propoziție motor de 1.2 litri și 300 CP? Modelul pe care l-am avut noi în tur a fost un plug-in hybrid de 1.2 litri cu două motoare electrice și un total de 300 CP.
Subaru Forester
De la primul tur în care am mers, recunosc că am început o relație calmă și înțelegătoare cu Subaru. Cred că a fost prima mașină pe care mi-am luat timp nu doar să o cunosc, ci și să o înțeleg. De cutia de viteze CVT vorbesc.
Am stabilit acum mulți ani că mie îmi plac mastodonții pe șosea, deci Subaru se încadrează lejer la capitolul mare, sobru, conservator. Și nu doar la exterior. Și interiorul este fix la fel. Bine, dacă mă lăsați eu mă duc cu gândul la un „lumberjack” din ăla bărbos, cu cămașă roșie în carouri, cum se duce el la pădure să taie un brad ca să-l împodobim în cabană. Cu Foresterul se duce, normal. Dar să revenim, că ne-au băgat ăștia numai prostii în cap cu filmele lor de Crăciun.
Și interiorul este la fel de „scurt și la obiect”. Iar pe mine nu mă deranjează absolut deloc. Nu cred că ar merge un interior de navă spațială pe Subaru. Este exact cum trebuie să fie.
Dacă Foresterul de acum 2 ani avea încă CD player (dacă nu mă credeți, citiți aici), acum s-au mai schimbat lucrurile. Avem un ecran central mare care preia multe din funcțiile la care aveam butoane. Avem și butoane, avem și touch care imită butoanele, avem cam tot ce trebuie, dar cu limită, seriozitate și sobrietate. Și nu ar fi Subaru dacă ar fi altfel.
Așa cum scriam la început, dacă îți place Subaru înseamnă că înțelegi mașina și știi că te pune să te calmezi și să te gândești la sensul vieții pe drum. Mașina e pe chill și slow living, deci să nu te pună naiba să te arunci în depășiri pe Valea Oltului. Că dacă voiau oamenii ăștia să facă o mașină rapidă, sigur o făceau. Dar nu de asta îți iei Subaru! Ți-l iei pentru că este o mașină robustă, care îți dă impresia că nu se rupe în nimic, pentru că trece peste denivelări, drumuri accidentate, dar și pe drumuri virajate și întinse cu vedere la mare, doar să vrei să admiri peisajul.
Modelul pe care l-am avut noi este un mild hybrid cu un motor termic de 2.0 litri plus unul electric, ce cumulează 136 CP. Este un SUV mare, de 4.7 metri și 1.7 tone pe care nu îl simți greoi și nici rigid. Îl simți doar ferm și închegat la drum, ceea ce îți dă o siguranță mentală de care ai nevoie pe drumurile de la noi. Doar că vezi că trebuie să alimentezi de cam multe ori, că are rezervorul mic (48l). Consumul în ziua în care l-am condus: 7.9 L/100 km.
Toyota C-HR
Ultima zi de tur a fost cu sportiva grupului, Toyota C-HR. Sincer, mă temeam de ziua asta. Nu pentru că nu mi-ar plăcea cum se conduce, pentru că este un plug-in hybrid cu un motor electric plus unul termic de 2.0 litri și 223 CP care se lipește de drum și se duce săgeată. Ci pentru că este mică. Da, într-adevăr, forma aerodinamică ajută scopului, însă dacă ai 1.80m ca mine nu o să vrei să stai niciodată în dreapta.
Mașina este un crossover compact (spre foarte compact, aș spune eu) este cool, fancy, și alte atribute demne de o fashionistă care ar decide să o achiziționeze. Are o formă aerodinamică ce denotă sportivitate și cred că ți-ar fi mai mare dragul să te dai pe la Pârâul Rece cu ea.
Interiorul e foarte simplu și la obiect, nimic împopoțonat sau care să strige la tine. Un mix neașteptat de touch și butoane, multe butoane, care fac jucăria să se simtă mai palpabilă și să-ți aducă aminte că ești totuși pe pământ. Cum spuneam mai sus, frumoasă la exterior, mică la interior. Aici depinde de ceea ce îți dorești. Dacă ești o fashionistă singură sau mai plimbi câte o prietenă mică de înălțime, cred că vă descurcați. Dacă ai familie cu copii incluși, aș zice să învățați să travel light, că mai mult de 2 trolere mici și un rucsac nu vă vor intra în portbagaj. Pe de altă parte, dacă s-a stins flacăra în cuplu, s-ar putea să se reaprindă la cât de aproape ești de pasagerul din dreapta.
Mașina la drum nu e agresivă, dar te fură. Să nu uităm, totuși, că vorbim de o cutie eCVT pe care o înveți destul de repede și cu care poți să cooperezi frumos pentru o plimbare superbă pe drumurile patriei. Stă bine pe șosea, e stabilă, virajele și curbele gen ac de păr sunt floare la ureche, iar consumul a fost undeva la 5 L/100 km.
Fotografii de Ciprian Mihai și Radu Chindriș.
[…] în primul text am scris despre cum mi s-a părut fiecare SUV hibrid testat (citește AICI), era cazul să scriu și despre cazările pe care le-am avut pe parcursul celor 9 zile cât am […]