La sfârșitul lunii iunie am acceptat invitația celor de la Christian Tour de a vizita Sardinia și tare mi-a priit viața pe insulă. Aș fi vrut să spun că am fost întotdeauna îndrăgostită de Italia, însă Sardinia nu este Italia. Aparține de Italia, dar locuitorii ei nu se consideră italieni ci sarzi.

Sardinia este a doua cea mai mare insulă din Marea Mediterană, după Sicilia. Sardinia are o cultură distinctivă, cu o limbă proprie, limba sardă, în afară de limba italiană. Și este regiune autonomă din 1948. Este o insulă oarecum sălbatică, cu multă vegetație. Cu 1.6 milioane de locuitori și 4 milioane de oi. De aici și faima pentru producția de pecorino sardo (3-12 luni maturare) și pecorino romano (nematurată).

Insula este cunoscută pentru peisajele sale frumoase, plajele cu nisip fin și apele cristaline, și este o destinație populară pentru turișți. De asta m-am prins imediat ce am dat primul check-in și au început mesajele voastre pe facebook.  Sardinia are și o istorie bogată, cu numeroase situri arheologice importante, cum ar fi complexul nuragic de la Barumini, care este inclus în patrimoniul mondial UNESCO. 

Vă las mai jos câteva locuri de vizitat. Pe unele am apucat să le vedem, pe altele le-am lăsat pentru data viitoare. Dar voi începe mai întâi cu informațiile de care aveți nevoie în cazul în care, ca și mine, mergeți pentru prima dată acolo. 

Zborul. De știut că există zbor direct București – Alghero (aici am zburat și noi cu Wizz). În afară de Alghero mai există aeroporturi la Olbia și Cagliari – dar aici zborurile sunt cu escală. 

Distanțele. Este foarte important de precizat că Sardinia este o insula fooooarte mare (23.000 km2). Neașteptat de mare! Fă-ți planul bine pentru că nu ai cum să vizitezi tot ce îți pui pe listă, chit că stai o săptămână! Sugestia mea este să te uiți puțin pe hartă și să vezi dacă îți dorești să vezi partea de nord sau partea de sud. Altfel vei sta jumătate de zi în mașină și vei pierde momente importante ale zilei (ne-am prins și noi după ce am pierdut vreo două zile așa). 

Deplasarea pe insulă. Noi am închiriat mașină pentru a ne putea deplasa în voie, oriunde și oricând. Închirierea mașinii mi s-a părut cea mai scumpă treabă de acolo. Noi am luat un SUV MG și ne-a costat (cu asigurare full) 150 euro/zi. Garanție nu am plătit pentru că am închiriat mașina de la o agenție care avea biroul în hotel, deci au considerat că suntem ok dacă avem cazare acolo. Altfel nu știu exact cât ar putea fi garanția. Recomand tare mult mașină pentru liberatea de deplasare. Dacă nu aveți transfer de la aeroport la hotel, aș merge pe luat mașina direct de la aeroport. Drumul de coastă este absolut fabulos – o șerpuială gen Transfăgărășan cu mare în dreapta și păduri cu dealuri în stânga, de mi-a fost mai mare dragul să conduc. Au fost și porțiuni de mers prin oraș (condus Italian style – deci haos), condus pe coclauri, pe dealuri sau pe drumuri pustii. Am rămas șocată că la sfârșitul lunii iunie era aproape pustiu pe drumurile naționale. Chiar au fost momente în care am văzut cinci mașini pe toată autostrada și cam atât. De ținut minte că mașinile lor sunt cam puturoase deci nu vă așteptați la prea multă putere de la ele, chit că sunt modele noi. Am trecut asta la – slow living pe insulă.

Cazarea. Din ce am văzut, variantele de cazare sunt hoteluri mari, boutique hotels sau Airbnb-uri. Ce e important de ținut mine este că oamenii, dacă tot nu se consideră italieni, nu consideră nici clasificarea internațională a stelelor foarte interesantă. Motiv pentru care și-au făcut singuri clasificarea locală. Doar că au pus în plus cu o stea după părerea mea. Deci dacă vreți să stați la hotel, vedeți câte stele au, scădeți una și cam pe acolo e adevărul. 

Mâncarea. Doamne, ce bine e să mănânci bine! Câteodată chiar mă oftic că m-am maturizat și mănânc cuminte, fără excese. Pentru că Sardinia oferă atât de multe variante de feluri de mâncare încât e și păcat să nu apuci să încerci din fiecare. Noi am avut hotel cu demipensiune, însă am încercat să experimentăm destul de mult prin plimbările prin alte orășele. Data viitoare știm cum să procedăm în materie de încercat restaurante.

Bucătăria sardă este renumită pentru diversitatea sa, pentru ingrediente locale proaspete și rețete tradiționale transmise de-a lungul generațiilor. Mai jos las câteva variante tradiționale care merită luate în calcul de orice gurmand. 

Porceddu – este un fel de mâncare emblematic al Sardiniei, porc la proțap gătit lent pe jar, de obicei în timpul sărbătorilor și evenimentelor speciale. Culurgiones –  sunt ravioli sardi, un tip de paste umplute cu cartofi, brânză de oi, mentă și alte ingrediente, servite de obicei cu unt topit și brânză rasă. Fregula – un fel de paste făinoase sarde similare cu bulgurul, preparate din grâu dur și servite adesea într-o supă cu fructe de mare sau carne. Pecorino sardo – este un tip de brânză de oi sardă, produsă tradițional pe insulă. De încercat musai platouașele cu brânzeturi și mezeluri (noi am ajuns într-o prosciutterie – ce frumos sună!- și am încercat din toate). Bottarga – icre sărate și uscate la soare sau prin afumare. Se pot mânca cu pâine sau pune (cum se pun trufele) peste diverse feluri de mâncare. Sebadas – un desert popular sard, constând în turtă dulce umplută cu brânză dulce (de obicei pecorino) și apoi prăjită și servită cu miere. 

Nu cred că am mâncat ceva să nu-mi fi plăcut aici. Apropo – eu am luat pentru acasă tot felul de salamuri tradiționale, câteva feluri de brânzeturi și un vin alb fructat care mi-a plăcut, Malvasia di Bosa. Am luat și din magazine, dar și din aeroport. Aveau și bottarga (scumpuț, că e delicatesă). Tot pe tradițional mai au și mirthul – o plantă ale cărei frunze le folosesc să aromatizeze cărnurile, iar din fructe fac lichioruri.   

De vizitat. Ca de obicei, atunci când scriu despre travel, am următorul îndemn. Citiți ce scriu alții, inspirați-vă și apoi faceți fix ce vreți să faceți și mergeți unde vă trage sufletul și picioarele. Nu TREBUIE să vedeți nimic, nu trebuie să bifați ce au bifat alții. Vacanțele sunt despre relaxare și bucurie și plimbat aiurea pentru a descoperi frumusețile locului respectiv. 

Sardinia este mega instagramabilă. Oriunde te duci va fi frumos. Oriunde te uiți e culoare peste culoare, este pădure, este mare, este golf, case pe dealuri și bărci la mal. Magazine cu corali, terase cu supă de scoici, deserturi, plaje cu nisip fin, peșteri, soare puternic, țânțari ( ah, chiar, să vă luați din alea de țânțari!), parcări puține în orașe, înghețată tare bună, bijuterii, fructe, cremă înghețată de cafea, delte pline cu egrete sau lacuri cu flamingi.

Nici nu-mi dau seama între ce m-aș împărți data viitoare. Că parcă aș sta câte o zi întreagă în fiecare orășel, să o iau la pas, pe străzi, să văd oamenii buni, zen și linișțiți, să mănânc la o terasă înainte că oamenii să plece să-și facă siesta (vedeți că între 14.30 și cam 19.00 oamenii pleacă la nani, deci aveți grijă să nu rămâneți nemâncați!), dar parcă aș merge și să mă bronzez pe fiecare plajă în parte (Doamne, ce plaje frumoase și apă turcoaz!), dar parcă aș lua și o barcă să văd insula de la distanță și să poposesc în vreun golfuleț ascuns de restul turiștilor. Adevărul e că mi-aș face plinul cam în două săptămâni. Foarte generoasă este insula!

Acum că m-am apucat de scris pare că am ajuns în foarte multe locuri chit că, așa cum spuneam la început, insula este atât de mare încât mi s-a părut că nu am văzut sufficient. 

Alghero (în nord) – un oraș care forfotește de turiști, cu străzi înguste și colorate, pline de terase, cu ziduri fortificate și yachturi “parcate” în buza promenadei. Liturghia din biserica San Francesco se spune încă în catalană și ar trebui să fie pe lista cu obiective turistice din Sardinia. Pe aproape mai este un golf absolut superb – Baia di Conte (sunt și niște resorturi prin zona). 

Bosa – absolut superb, cel mai bun vibe pentru sufletul meu aici a fost. Străzi înguste și colorate, case tradiționale puse în urcare până la Castelul Seravalle (sau Castelul Malaspina), oameni care fac bijuterii în pragul ușii și te invită să le vezi creațiile, poze la fiecare minut, mult roz, verde, galben, locuri instagramabile care fac micul orășel atât de dorit. Orășelul este traversat de răul Temo, iar de pe undeva de lângă podul principal, Ponte Vecchio, se poate pleca în plimbare cu un vaporaș, spre mare, unde se poate face și snorkelling. Plaje frumoase sunt la câțiva kilometri de Bosa – S’Abba Druche și Compultitu. Am mâncat bun tare la un restaurant aproape de piciorul podului (lângă străduța cu biserica) – Tratttoria Sa Nassa. 

Tinnura (la câțiva km de Bosa) – o comună cu vreo 420 de locuitori. Doamne, ce frumusețe de așezare! Oamenii și-au vopsit casele atât de frumos că merită o abatere din drum numai pentru a le aprecia muncă. Am înțeles că fiecare casă e vopsită atfel încât să reflecte îndeletnicirea celui care locuiește acolo. Era pustiu când am ajuns. Am văzut maxim 10 oameni pe afară. Au trecut câteva mașini pe stradă. Efectiv pustiu. Dar toți care au trecut ne-au salutat, ne-au zâmbit, ne-au așteptat să facem poze în mijlocul drumului. Cred că asta înseamnă bucuria. Când niște turiști vin și îți apreciază desenele cu care ți-ai înfrumusețat casa. Nu știu dacă sunt mai multe cafenele sau restaurante acolo. Noi am găsit una. Frumos colorată și ea. Cu o terasă cu trei mese în spatele curții. Ne-am așezat să ne răcorim. Domnul cu cafeneaua, un domn trecut de 60 de ani vorbea italiană, spaniolă și ceva franceză. Am mai vorbit, am râs, ne-a recomandat un vin, ne-a făcut chiar și o poză. Cred că acolo e inima Sardiniei. În sătucele pustii și frumos colorate. 

Costa Smeralda și Porto Cervo – aici e la bogați. Locul în care un mp ajunge pe la 300.000 euro. Unde se găsesc câteva dintre cele mai scumpe hoteluri din lume, unde până acum ceva timp se întâlneau la cafeluță doar bogații care veneau cu yacht-ul, unde centrul arată a outlet de mega brands, unde au case câțiva oameni de pe la Hollywood. Locul despre care cei de la Lonely Planet au scris că este un oraș utopic ce combină elemente de arhitectură grecească, nord africană, spaniolă și italiană. Aici sunt unele dintre cele mai frumoase plaje din lume, iar stațiunile duc oaspeții cu barca la plajele izolate, care sunt inaccesibile pe uscat.

Și dacă tot sunteți în zona asta, poate rămâneți pe aici o noapte, două și va închiriați o barcă să vă plimbați o zi întreagă prin arhipelagul La Maddalena. Nouă nu ne-a ieșit, dar voi poate vă programați din timp. 

Tot cu rezervare în caz că vreți să mergeți la plaja La Pelosa. Un fel de Maldive, dar mai aproape de casă. Nici acolo nu am mai ajuns. Las aici un link în care aveți multe info plus un live cam.

Castelsardo – un oraș-port micuț, cu casele pastelate ce urcă pe deal, și care pălește în comparație cu satul medieval din interiorul zidurilor de deasupra. În vârf se află un castel din secolul al XII-lea, cu un muzeu care explorează specialitatea meșteșugărească locală a fabricării de coșuri (de mărimi și culori diferite, foarte vesele, o frumusețe). Recunosc și că faci ceva cardio până urci toate scările să poți ajunge la castel, dar sus ai o panoramă superbă ce se întinde până la Corsica. 

Cagliari (în sud) – este capitala insulei. Un oraș- port plin de viață (mai greu cu parcările). De explorat la pas și văzut orașul de pe deal, de la Bastione San Remy. Dacă nu vreți să urcați cele un million de scări, vedeți că e un gang prin spate și acolo e un lift. Ne-a dat și nouă pontul un localnic așa că am trișat puțin. Dacă aveți chef de un muzeu puteți merge la Museo Archeologico Nazionale, cu artefacte punice, greceșți și romane frumos expuse, precum și lucrări de aur antic și alte comori descoperite în enigmaticele structuri rotunde din piatră numite nuraghi, pe care le veți vedea în toată Sardinia.

Apropo de orașe, în Cabras am mers special să mâncăm zuppa di cozze la SA BELL ‘E Crabasa’. Doamne ajută la toată lumea că a fost ceva demențial. Demențial a fost și când am mușcat dintr-un ardei din ăla iute ca Iad-ul de mi-au adus oamenii ăștia un pahar de lapte ca să nu plâng pe acolo.  

După cum se poate vedea, o săptămână în Sardinia se poate transforma lejer într-o carte. Cred că este suficient să scrieți Sardinia pe Google images și o să vreți clar să ajungeți acolo. Rămâne doar să faceți un plan și să vă împărțiți insula în funcție de ce vă face cu ochiul. 

Ah, și dacă nu știați, Sardinia este una din zonele albastre (vezi documentarul de pe Netflix), unde o mare parte din locuitori au ajuns să trăiască până la 104 ani. Dacă nici asta nu înseamnă că sunt în locul potrivit… apoi nu știu ce mai poate fi! 

p.s. am strâns vreo 200 de stories în highlights pe insta în caz că vreți mai multe imagini frumix de pe insulă.