Dintotdeauna am avut o problemă cu generalizările și cu băgatul tuturor în aceeași oală. Si știu și de când a început. Din liceu când taica’meu îmi dădea exemple de genul – ia uite-o pe X, are numai zece pe linie, ia uite-o pe Y, are două facultăți, ia uite-o pe Z știe ce vrea și se descurcă singură.
Și pe bune – înțeleg că voia să mă motiveze dar nu cred că a găsit varianta cea mai bună (cel puțin, nu cu mine, fiica cea mare care i-a moștenit căpoșenia). In primul rând că la vârsta pe care o ai în liceu nu ai cum să ai două facultăți (poate doar dacă ești un copil din ăla extra-dotat-senzorial-einstein-unul-într-un- milion) și în al doilea rând că, atunci când vrei să motivezi pe cineva, în special un copil, îi aduci argumente și îi expui avantaje astfel încât babuinul cel mic să-și dorească să fac asta.
Cred că așa e și cu generalizările din punct de vedere al sexelor. De obicei, când suferi de pe urma unei relații, treci prin stările alea minunate de după, unde vin așa, ca o avalanșă, toate – tristețe, regret, incertitudine, frustrare, tendința de a-ți plânge de milă (dacă ești femeie), gust amar, nervi, învinuire (a celuilalt de obicei). Și cum la nervi toți suntem în stare să ne oprim rotițele creierașului și să spunem toate prostiile care ne pot ieși pe guriță ajungem la afirmațiile – “toți bărbații sunt la fel/ toate femeile sunt la fel”.
Stăteam să analizez puțin propoziția asta. Și cum sunt un om care pune foarte multe întrebări, m-am gândit la o întrebare potrivită pentru afirmația respectivă. “Păi și atunci de ce mai cauți?”
Da știu, ești rănită. El te-a rănit cum a știut mai bine, sau mai rău. Probabil din neștiință, din prostie, din lipsă de experiență. Dacă a făcut-o din plăcere aș zice să nu te mai orientezi către sado.Până la urmă el a fost alegerea ta și vina sigur e împărțită. Diferă doar procentele.
Să revenim. Haideți măi dragelor să răspundem la o întrebare (acasă, în fața oglinzii, să nu ne audă nimeni când suntem sincere cu noi). Chiar toți bărbații sunt la fel? Dacă răspunsul este da, opriți-vă. Și nu mai căutați altul. Până aici a fost. Căutați o femeie (nu că noi,femeile am fi numai făpturi minunate și îngerași; până la urma – we have more issues than Vogue), luați-vă multe pisici, căței, papagali și porcușori de guineea, călugăriți-vă sau faceți orice altceva vă face fericite și nu necesită un bărbat lângă voi. Cam asta este singura variantă dacă ați răspuns cu da.
Eu personal aș zice că răspunsul e nu. Nu toți bărbații sunt la fel. E ca și cu pantofii. Sunt o mulțime – cu toc mai mic sau mai mare, cu șiret sau fără, colorați sau albi/negri, care îți fac bătături la degete, care te strâng dar poate se mai lasă. Și la un moment dat, după ce ai dat toată viața bani pe tone de pantofi o să treci pe lângă o vitrină și o să-i vezi. Nu o să te intereseze cât costă, cum arată, o să vezi așa niște raze de soare și niște reflectoare luminându-i și o să știi că sunt ai tăi. Pe bune, există. I-am găsit eu astă vară.
Dă-i timp, cunoaște-l, ascultă-l și înțelege-l. Acordă-i încredere și lasă-te iubită. Fără frică, poate chiar nu e unul din ăia. Dacă pleci de la premisa greșită, dacă pleci cu neîncredere așteptându-i prima greșeala (doar să te convingi că toți sunt la fel), dacă ai inima îndoită din prima clipă, dacă crezi că o să te înșele, dacă crezi că sigur are ceva de ascuns, atunci sigur va merge prost. Mi-a zis cineva la un moment dat : nu acuza o persoana de ceva ce nu a făcut pentru că s-ar putea să îi dai idei.
Și știu și cine e de vină pentru asta.Un bărbat, normal. Murphy. El a zis că dacă există cea mai mică șansă să nu meargă, atunci sigur nu va merge. Eu cred că dacă mergem pe legile lui, atunci ne punem singuri piedică înainte să începem ziua.
Foto: Laura Makabrescu