Jurnalism și coloană vertebrală

Ieri mi-a atras atenția ceva ce rar se întâmplă să vezi. La prima vedere am zis că e ceva de la Academia Cațavencu sau TNR sau poate vreun gif funny ajuns viral. Dar nu. Era fix coperta 1 a Financial Times care avea scris un mare “fuck yourself” cu majuscule. Cu dedicație către HP.

Toată distracția a început de la faptul că o jurnalistă a FT și-a exprimat un punct personal de vedere în legătură cu un citat al doamnei Meg Witman (CEO HP). Madame spunea într-un discurs “Intotdeauna poți să mergi mai repede decât crezi”.

Adevărat și neadevărat. Întotdeauna depinde. Depinde de tine, depinde de alții, depinde de mediul înconjurător, depinde de adidașii pe care îi ai în picioare, depinde de câți câini te aleargă sau depinde de câte piedici ți se pun. Eu cred că întotdeauna depinde.

Deci madame journalista FT face un articolaș în care își spune părerea. Și anume că ea, cu căpșorul ei, nu crede asta. Că ea crede că, uneori, dacă mergi prea repede, s-ar putea să cazi în bot. Și de aici distracția. Nenea Henry Gomez( head of marketing and communication la HP) s-a pus pe certat duduia.

Mie, acum, mi-e practic imposibil să mă gândesc cum un ditamai directorul de marketing și co-mu-ni-ca-reeee poate face o asemenea gafă. Mi-e fix imposibil. Singura variantă care îmi vine în minte sună cam așa:

“Auzi duduie, păi nu ți-e rușine? Cum îți permiți să ai tu, o mică jurnalistă, o altă părere față de șefa mea? Șefa mea, care este șefa la una dintre cele mai mari companii de IT din lumea asta? Păi fată, tu ai idée cât management știe șefa mea? Habar n-ai! Rușine! Aaaaa….și mai pupi tu bani de publicitate la paștele cailor”.

Deci nu. Nu se poate. Ce mă șochează pe mine nu e că treburile astea încă se mai întâmplă, este că “aceste cuvinte care ne doare” vin de la HEAD of marketing. Nene, asta e ditamai funcția, să fii ditamai directorul de marketing și comunicare într-o corporație cu zeci de mii de angajați, îți trebuie niște super skills-uri. Și pe tine atât te-a dus capul să spui? Pe bune? Gândim și noi puțin înainte să acționăm? Păi îți dai tu seama câtă publicitate și PR îți trebuie acum să îți speli fețișoara? Și acte de caritate și ONG-uri și voluntariat pe persoană fizică.

Ceea ce se pare că încă nu s-a înțeles până acum este că:

•  Presa e presă atunci când scrie. Când scrie cu coloană vertebrală. Când scrie pe bune. Când anchetează, când investighează, când expune, când informează. Da, jurnaliștii sunt de multe feluri. Să facem o diferență și să nu-i băgam în aceeași oală pe cei de la FT cu cei de la ziarele cu fete la diverse pagini. Ar fi frumos ca și ei să își asume statutul pe care și l-au construit și însușit. Că e bine să ne mai vedem și noi lungul nasului și să știm unde ne e locul ( cc: ai noștri)
•  Publicitatea e publicitate pentru toată lumea. Diferă doar bugetul. Că e machetă sau advertorial de 15 pagini, e publicitate. Ăla e spațiul tău plătit și spui ce vrei despre tine și compania ta. Publicitatea nu e presă. Și nici PR-ul. Iar cei care scriu pe bani nu sunt jurnaliști. Sunt promotori.

Din punctul meu de vedere, în România, presa se învârte într-un cerc vicios. Presa ar trebui să fie unul din “motoarele de educare” cum le spun eu. Acum un an jumate, mă uităm pe niște statistici care spuneau că cele 3 ziare quality existente vindeau împreună cam 30-35.000 exemplare pe zi, în timp ce unul din tabloide vindea pe zi în jur de 100.000 exemplare. Ăsta este nivelul pentru cei mai mulți. Tabloide și asistente tv evacuate. Și așa creștem incultura. Și așa promovăm domnișoarele dezbrăcate. Pentru că audiența înseamnă bani. Și unde e audiență, e și publicitate. E despre cantitate și nu despre calitate. Și așa moare presa de calitate. Din lipsă de audiență și implicit din lipsă de publicitate. Ceea ce te face să îți lași atât de jos ștacheta, încât orice “client” are dreptul să te certe pentru o propoziție. Și uite așa se pierd bani, bugete, salarii, angajați, chef de scris și interes.

Toate astea se pierd pentru că n-ai cu cine. Și ce facem? Eu una, militez pentru coloană vertebrală. Coloana vertebrală este despre tine ca om, ca persoană, ca individ, ca jurnalist. Nu este despre ceilalți. Au mai rămas puțini. Dar se diferențiază la fel ca Frank Sinatra de Florin Salam.

p.s. găsiți aici răspunsul complet al jurnalistei FT către HP.