Râdem, glumim dar nu părăsim incinta.

Nu, titlul nu are nicio legătură cu textul. Doar că îmi adusesem aminte de un banc și de aia l-am pus. Știu, știu, eu sunt omul cu bancurile. Ce vrei? Chiar îmi place să râd. De mine, de tine, de tot.

De fapt, aici voiam să ajung. Voiam să știu de ce e atât de greu să râzi de ține însuți/ însăți sau să accepți criticile constructive. Pe principiul “mai citim și noi”, cred că cei care nu rezonează absolut deloc cu ceea ce scriam mai sus au ceva probleme cu acceptarea, cunoașterea de sine, orgoliul, egoismul, răsfățul, supremația. Bineînțeles că toate astea se revarsă cu valuri în comportamentul de zi cu zi.

Aș împarți treaba asta în două secțiuni mari și late

•  Poți să schimbi ceva (fizic)? Dacă e ceva cu care te-ai născut, n-ai cum, clar. Deci trebuie să înveți să deal with it. Înveți să te accepți și asta e.
•  Poți să schimbi ceva (mental)? Aici da, poți să schimbi și să eviți diverse ipostaze în care poți fi pus, sau poți să nu schimbi și atunci acceptă și obișnuiește-te să fii pus în ipostaze neplăcute.

Eu recunosc, am avut o mare problemă cu înălțimea. Că nu e ușor să ai 1.80 since forever. Câteodată am impresia că aveam înălțimea asta și în clasa I. M-am obișnuit târziu. Cred că după ce am terminat facultatea. Mai ales că toată viața, copiii îmi spuneau girafă, Olive, sau alte alea. M-am obișnuit greu și cu kilogramele (astea puține) și recunosc că, prima oară când am ieșit cu fustă pe mine a fost în clasa a 12a.

Ce am înțeles eu de aici? Că atât copiii cât și adulții vor comenta. Vor comenta, vor avea ceva de adăugat, vor avea ceva de bârfit, vor avea ceva de reproșat. Pentru că vorba aia “oamenii mari discută idei iar oamenii mici discută despre alți oameni”. Nasol este că în continuare sunt foarte mulți oameni mari, mici. În momentul în care învățam să deschidem ochii, să acceptăm ceea ce suntem FIZIC, să râdem de noi și de alții, să ne acceptăm un defect, vom trăi mai frumos, mai liber, mai fără stres. Noi, ca și oameni, cu siguranță vom vrea întotdeauna altceva. Dacă avem părul creț îl vrem drept și invers, dacă suntem prea slabi vrem să ne îngrășăm și invers, dacă suntem prea înalți ne-am dori să fim mai scuzi și invers. Stă în natura noastră să ne dorim ce nu avem. Vezi dacă poți să schimbi ceva și dacă vrei să schimbi ceva. Și fă-o. Sau nu o face. Dar asumă-ți. Eu spre exemplu îmi îndrept părul care e ondulat, dar cu înălțimea nu mai am ce face 🙂 . Acum mă distrez maxim când ai mei prieteni mă folosesc pe post de “da-mi și mie paharul ăla de pe ultimul raft” sau “ne ajuți și pe noi cu vopsitul acoperișului?”. Adevărul că e mai distractiv să râzi de tine și de alții decât să stai ciufut, frustrat și cu gândul la ceva ce nu poți schimba doar pentru că nu înveți naibii să te accepți așa cum ești. Și cu cât îți dai seama mai repede, cu atât mai bine. Pentru tine și pentru ceilalți.

De chestiile celelalte, mentale, mi-am adus aminte aseară. Eram chemată într-o discuție despre un anume subiect și am zis “nu știu. nu mă pricep”. Răspunsul a venit repede “cum adică nu te pricepi? tu zici bine ce zici și chiar ai niște idei bune. cum spui așa ușor că nu te pricepi?” Păi uite așa. Pot să recunosc lejer că nu mă pricep la tot, nu sunt atotstiutoare, nu sunt Wikipedia și nici cititor în stele. Și ghici ce? Nici tu nu ești. Da, tu! Altă chestie a fost într-o discuție despre coaching. Și întrebarea a venit cu multe semne de întrebare “cum? tu ai un personal coach? ai tu nevoie de așa ceva?” Și am răspuns sincer că da. Nimic nu se învață peste noapte și nimic nu pică din cer. Bine că m-am prins din timp că altfel mă durea gâtul până acum privind cerul.

Ce voiam eu să spun aici. Faptul că îți știi lungul nasului, faptul că știi unde de poziționezi, nici supraevaluat și nici subevaluat (că, hai să recunoaștem, când ai argumente, modestia nu te ajută cu nimic), toate astea nu sunt semne de vulnerabilitate. Cred că toate astea sunt semne foarte clare de maturitate și de conștientizare. Da, e frumos să credem despre noi că suntem cei mai cei pe toate planurile. Dar ghici ce? Nu suntem. Și asta se poate dovedi foarte ușor. Degeaba te vinzi extraordinar la primul interviu dacă în timp nu dovedești nimic. Nu crezi că în 3 luni rămâi fără loc de muncă? Degeaba îi aduci flori la primele 10 întâlniri dacă tu de fapt o vorbești de rău de fiecare dată după ce pleacă. Degeaba încerci să pari cel mai important om din încăpere și să ai un minunat aer de superioritate dacă nu spui nimic concret și vrei doar să fii aplaudat. Și degeaba pretinzi respect dacă nu ești în stare să îl câștigi.

E super penibil să pari ceva ce nu ești, mai ales când e super vizibilă situația. Pentru că treaba asta nu merge decât o dată, maxim de două ori. Până ajunge cineva să te cunoască. Și totul depinde de tine. Accepți ce ești și rămâi neschimbat, accepți ce ești și schimbi ceva, sau mergi așa orbește, în timp ce stai supărat și nervos că oamenii sunt răi și dușmănoși?

Bună, sunt Andra și n-am nicio treabă cu fizica și chimia. Și recunosc, nici nu mă interesează. Nu mai știu nimic din radicalii de la orele de matematică și sincer, nici nu mi-au trebuit până acum. Dar mă pricep la multe altele. Și lucrurile care mă interesează vor fi mereu un subiect de aprofundat. Momentan sunt super focusată pe tipologii de oameni. E distractiv și interesant. Mai sunt multe altele la care recunosc cu mâna pe inimă că nu mă pricep. Dar nu-mi pică nasul dacă admit că alții se pricep mai bine. Oare m-am maturizat?