M-am decis să impărtășesc o experiență foarte frumoasă și surprinzătoare pe care am avut-o weekendul trecut cu toți cei pasionați de călătorii, cu toți cei care caută ca și mine destinații noi de weekend și nu numai, care vor să iasă din cotidian și din traseele arhicunoscute.

Noi (și mă refer aici la componența grupului nostru) doi adulți și doi copii (unul ceva mai mare și unul mai micuț) am decis să lărgim puțin aria în care ne deplasăm de regulă în weekend și am pornit spre ținutul secuiesc. Planul era să ducem copiii să facă o baie în lac la Sovata și să doarmă la cort. Dar ca să fie distracția completă,am găsit pe net, tangențial, o informație cum că pe la vreo 70 km de Brașov, spre Praid, sat Jimbor, ar fi un parc de animale sălbatice, unde au și zimbri, Ferma lui nea Karcsi. Ajunși în Jimbor, un sat de nici nu intri bine că și ieși, nu găsim nicio indicație evidentă către parc. Am întrebat și ni s-a indicat un drum forestier pe care mergi vreo doi km și teoretic dai de parc. Am mers noi cam 2 km și am văzut o construcție, care nu prea părea parc, dar ne-am oprit, că altceva oricum nu era. Poarta zăvorâtă și nici țipenie de om. Aveam un număr de telefon, sunăm și dăm de nea Karcsi care ne zice să ne întoarcem că e acasă dar făcea o tocană și nu ne-a auzit. Ne întoarcem (că plecasem deja) și intrăm într-o curte ca a bunicilor la țară. Nea Karcsi s-a scuzat, ne-a poftit pe prispă, a mai mestecat de două ori într-o tocană care mirosea mai ceva că la 4 stele și apoi ne-a condus să vedem animalele. Și anume: doi bizoni (nu zimbri, cum citisem noi) aduși din Canada timp de vreo 6 luni, 4 lame, 2 emu, 3 cerbi, căprioare, pui de căprioare, porci mistreți mari și mulți mici, oi nu știu ce rasă africană, lebede, căci a improvizat și un lac,porumbei,fazani. În total 17 specii de animale sălbatice.

Și acum vă întrebați și voi ca și noi, de ce??? Ei bine, acum intervine povestea de viată a lui nea Karcszi. Pe scurt, a plecat pe vremea comuniștilor în Germania, a fost prins și băgat în lagăr 8 luni, a ieșit și s-a stabilit acolo, fiind de profesie maestru măcelar. După revoluție, a venit cu prietenii nemți să le arate România. Dar a ales să le arate realitatea cruntă din cămine de bătrani și orfelinate. Astfel, s-a format un grup de oameni care s-a zbătut și se zbate în continuare să ajute. Au construit cămine, au finanțat familii nevoiașe, au achiziționat o salvare și o masină de pompieri. În afară de asta, nea Karcsi a avut și ideea de a face în România un parc de animale sălbatice pentru persoane cu dizabilități, unde să poată crea o relație între om și animal, în scop terapeutic. Dar din păcate, legislația romană nu i-a permis. Totuși, nea Karcsi a “încropit” parcul din fonduri proprii, devalizând astfel fond de pensii și de zile negre. Autoritătile nu s-au implicat, nici nu le-a cerut ceva, însă cei care au defrișat pădurea din apropiere, i-au afectat serios drumul de acces.

În rest, nea Karcsi primește cu drag tabere de copii, iubitori de animale, are vreo trei dormitoare și o mansardă unde poți pune ceva saltele gonflabile, dar are și loc de cort. Cam cu asta se ocupă momentan. Și nu se autopromovează că nu e mulțumit de tot ce a realizat.

Vă sfătuiesc din suflet să vă abateți când aveți timp și să-l vizitați pe nea Karcsi. Îl găsiti pe Facebook cu numele lui,cât și informații despre Parcul de Animale Jimbor. Știu că toți obișnuim să folosim clișee de genul “ce țară frumoasă avem!!!”, dar ce ziceți de oameni?

Text și foto : Diana Stancu. Cu mulțumiri speciale soțului, Lucian Stancu, pentru că a dus-o până acolo 🙂

2 replies
  1. Iobagul
    Iobagul says:

    Am inteles ca omu a fost primitor,animale simpatice,loc mirific,transhumanta sentimentala om-animal realizata. Dar tocana, tocana ai gustat-o?

    Reply
  2. Diana
    Diana says:

    Din păcate, n-am mâncat. Omul ne-a întrebat dacă rămânem, însă nu era gata si era târziu pentru noi. Copiii erau obosiți si trebuia sa ajungem la Sovata. Data viitoare. Oricum am încercat sa facem acasă ca am rămas cu pofta, numai ca nu cred ca ne-a reusit

    Reply

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *