Ideea e simplă. Fiecare dintre noi se pricepe la ceva. Unii mai mult, alţii mai puţin. Eu mă pricep să organizez oameni – mai personal, mai profesional, mai business. Şi nu o spun eu. O spun cei care mă sună sau îmi dau mail şi mă roagă “să pun biciul” pe ei.
Ceea ce a trebuit să admit de curând a fost că… surpriză… nu ne pricepem la toate. Cum?? Nu?? Păi nu suntem noi omnipotenţi, omniperfecţi şi multitasking? Mnu. Nu suntem. Şi e ok aşa. Aşa că, oricât de ironic ar părea cu ce fac pentru alţii, a trebuit să admit (că oricum era vizibil) şi să-mi asum (am mai scris despre asumare aici) că nu sunt în stare să mă organizez pe mine. La ce? Ohooo, de abia ce am descoperit că la destul de multe. Dar acum o să vorbesc despre mâncare.
Da, since forever, am avut o dezorganizare totală în ceea ce priveşte mâncarea. Adică eu oricum mănânc orice, oricât şi la orice oră (please hate me, sunteţi o grămadă) şi nimic nu se compară cu platouaşul sau pâinea cu nutella de la miezul nopţii. Totuşi, am auzit eu de la cercetătorii britanici că nu ar fi foarte normal şi sănătos să mănânci când îţi aduci aminte sau când “te faci că ai timp”, mai ales dacă asta înseamnă micul dejun la ora 13.00, prânzul la 19.00 şi cina pe la 01.00 noaptea. Şi eu care mă gândeam că ăştia au pus lumina aia în frigider tocmai ca să îl poţi deschide noaptea înainte de nani.
All în all, am primit o provocare de la iHealth – Eating for tomorrow de a îi lăsa să mă organizeze o săptămână şi să vedem ce iese. După ce am dat testul de început (a se observa că nu am scris că am trecut testul) în care trebuia să vorbesc despre ce/cum/când mănânc, după măsurători şi cântăriri (iar am slăbit, deh… perioadă stresantă), după ce a trebuit să recunosc că nu am mai făcut sport fix de 2 ani şi alte lucruri trecute pe fişa aia, după ce (probabil) am luat toate bilele negre pe care le aveau de dat, am zis “hai, bine, vreau.” Aşa că mi s-a făcut frumuşel planul de masă pe o săptămână întreagă, cu caloriile de care aveam nevoie, cu trei mese pe zi şi două gustări.
Părţile minunate:
- Nu a trebuit nicio secundă să îmi pun întrebarea “eu ce mănânc?” pentru că mi-au dat tot ce trebuie pentru fiecare masă în parte (cu reţete incluse)
- Mi-am super bucurat papilele gustative în ultimul hal pentru că în ultimul timp, din lipsă de idei, mâncam cam acelaşi lucru. Deci am diversificat într-o veselie.
Părţile mai puţin bune (adică una singură):
- A trebuit să gătesc. Şi pentru asta a trebuit să dau jos folia de pe cuptorul minunat pe care l-am cumpărat fix acum 1 an. Da, mi-am luat un super cuptor, cu touchscreen şi tehnologie extraterestră care, ulterior, mă obliga să îi citesc cărţulia zisă şi manual de utilizare. Aşa că m-am lăsat păgubaşă (da, 1 an întreg, mai ales că am restaurant la 200m de casă) pentru că eu citesc alt gen de cărţi. Na!
Ce am învăţat săptămâna asta:
- Am învăţat că nu e uşor să treci de la haos la organizare. Aşa că în fix nicio zi nu mi-a ieşit treaba cu 3 mese şi 2 gustări. Dar promit să fiu mai silitoare că văd că îmi place şi mă străduiesc când pune cineva biciul şi pe mine.
- Am învăţat că, la fel ca în viaţă, eu nu sunt obişnuită cu lucrurile simple. Eu sunt obişnuită cu alea complicate. Aşa că, înainte să mă apuc de gătit tot felul de minunăţii şi combinaţii, a trebuit să caut pe google cât trebuie să las un ou la fiert. Am gătit eu la viaţa mea diverse complicăciuni de revistă (puteţi să întrebaţi dacă nu mă credeţi, că am gătit pentru prieteni) dar niciodată nu am fiert un ou. Well, acum l-am trecut şi pe ăsta la bifate.
- Am învăţat că dacă pe punga de tăiţei de orez scrie să îi laşi 3-5 minute, ar fi bine să îi laşi 3-5 minute şi nu să îi scoţi când termini de vorbit la telefon, că s-ar putea să iasă o fleşcăială de terci.
- Am învăţat că, de fapt, nu. Mi-am adus aminte că mâncarea mea are un gust muuult mai bun decât cea de la restaurantul de lângă (care mai e şi scump!).
- Am învăţat că scuza aia pe care am băgat-o în ultimul an jumate cu “nu am timp să gătesc” era o scuză. Şi am învăţat că dacă vrei ceva, îţi faci timp. Şi mi-a ieşit treaba cu făcut timp. Ieiiii. Congrats to me!
- Am înţeles că s-ar putea să se fi instalat o relaţie foarte specială şi de lungă durată între mine şi cartofii dulci copţi. Ohhh, duamne!!! Aş putea să îi mănânc ca pe floricele când mă uit la un film. (Alina, am voie?)
- Am învăţat unde se găseşte quinoa la Carrefour şi am descoperit că dacă te plângi pe facebook că nu găseşti turmenic la hypermarket, s-ar putea ca sâmbătă la ora 21.00 să te trezeşti cu el la uşă.
- Şi nu în ultimul rând, am înţeles că s-ar putea să îmi intru în ritm după 3 săptămâni de program, aşa că am spus DA şi la programul de săptămâna asta. Asta după ce am rugat frumos să şteargă din listă, din meniu, din vocabular şi din viaţă salata tabouleh.
Aaaa, şi au început să îmi placă tare mult legumele la cuptor. Dovada:
p.s. eu zic că ar trebui să aruncaţi o privire AICI (fb-ul iHealth) şi AICI (site-ul iHealt) pentru că spun lucruri foarte mişto şi fac lucruri foarte mişto.
p.s.2 (dar să nu mai spuneţi nimănui) sâmbătă la micul dejun am mâncat un burger cu carofi. Şi nu-mi pare rău. Aia e. Oameni suntem. Şi mai ales femei.
wow. ce de bunatati. un adevarat festin. de acord: eu ma las organizata oricand. PS astept organizatori.