Zilele trecute am vândut mașina de cusut. Da, știu, nu și-ar fi imaginat cineva că printre cumpărăturile pe care le-am făcut în viața asta se numără și o mașină de cusut.
Ideea e următoarea. Acum câțiva ani m-a apucat pe mine o dorință incredibilă de a-mi croi singură haine. Deja vedeam cum viața este propriul podium unde voi putea defila, iar oamenii îmi vor admira colecția și tonele de creativitate. Bine, impropriu spus tonele de creativitate, pentru că de fapt îmi făcusem câteva foldere cu rochii, fuste, pataloni și alte minunății la care salivam pe internet și pe la vedetele internaționale, dar nu aveam nici în ruptul capului cum să mă ating de prețurile alea.
Și uite așa m-am dus eu și m-am înscris la un curs de croitorie. Toată vara aceea am fost elevă silitoare și mi-am petrecut fiecare weekend la școală, învățând, tăind, măsurând, însăilând. Nici măcar nu am vrut să folosesc una din mașinile de cusut de acolo. Mi-am cumpărat mașina mea proprie și personală, cu nșpe mii de programe și variante de făcut fluturași, floricele și alte zig zag-uri. Adică brodat, da. Am făcut research mult până am găsit site-uri cu materiale bune, frumoase, colorate, mi-am cumpărat toate florile, culorile, bulinele și deja mă vedeam tare mândră atunci când lumea din jur mă va întreba de unde am cumpărat ce purtam.
Ideea e că după ce am muncit de mi-au sărit capacele, am reușit să-mi fac singură o fustă, o bluză și o rochie. Fusta a ieșit aproape perfect printr-o mare minune însoțită de ceva nervi. Bluza nu era elastică, așa că, chit că îi pusesem fermoar lateral, trebuia să mă contorsionez ca să intru în ea. Iar rochia, ei bine, rochia era atât de scurtă și mulată încât mă puteam lejer orienta spre dansul la bară. Unde mai pui că trebuia să folosesc matematica, ceea ce nu mi-a plăcut niciodată, pentru a calcula unghiuri, tăieturi, lungimi, lățimi, văzut care e partea elastică a fibrei, calculat pierderi de material astfel încât să comand suficient ca să iasă ce voiam și multe alte veleități din astea de om migălos și răbdător care la mine nu există pentru nimic din ce înseamnă lucru manual.
De ce povestesc asta? Pentru că atunci am realizat efectiv ce înseamnă un produs hand made. În momentul în care m-am uitat la produsul făcut de mine, am calculat costul materialelor folosite, timpul, munca și mai ales nervii mei. Și nu aș fi dat prostiile alea ieșite din mâinile mele nici cu 50, nici cu 100 și nici cu 150 de lei. Cred că acela a fost momentul în care am început să respect și să apreciez produsele făcute manual de artiști sau creatori români. Chiar dacă nu mi-am permis și încă nu îmi permit să îmi cumpăr orice brand românesc, am multe preferate la care observ cu jind creativitatea, îmbinarea de culori și materiale, curajul de a se arunca în piața asta destul de nișată, pasiunea care se vede în fiecare cusătură.
Ce m-a făcut să scriu textul este faptul că săptămâna trecută am descoperit un brand românesc cu care am avut o conexiune foarte pe placul meu. Culmea, e a doua oară când fac asta. Când vreau să pun mâna pe telefon și vreau să vorbesc cu oamenii din spate, să aflu un strop de poveste. Și culmea, și prima dată a fost tot cu un brand de genți. Bine, impropriu spus brand pentru că este un business foarte, foarte nou, născut în pandemie de către un cuplu din Brașov.
Și uite cum am stat eu la povești cu jumătatea femeiască a cuplului și ne-am povestit lucruri și ne-am entuziasmat amandouă. Eu entuziasmată în timp ce îmi povestea despre prietenul ei, care este persoana creativă din proiect și cel care lucrează manual fiecare geantă în parte. Cum l-a bătut la cap să își urmeze pasiunea în momentul în care a rămas fără job în pandemie, cum l-a încurajat până i-a trecut lipsa de încredere, cum ea se ocupă de pagina de Instagram și vânzare pentru că el nu vrea să iasă în evidență din cauza timidității. Cum la rândul lor încearcă să cumpere materialele de la alți producători mici care au nevoie să vândă. Iar ea entuziasmată în timp ce eu îi spuneam că îmi place foarte tare combinația de lemn cu piele și culorile pe care le folosesc, și că deja am mai pus ochii pe ceva, și că îmi plac foarte tare cusăturile și toate finisajele alese, și faptul că la rândul lor ajută alți producători mici care au nevoie și astfel se creează un cerc din ăsta mișto de pay it forward. Și îmi mai spunea că i-ar fi plăcut ca toate laudele să ajungă la el, la prietenul ei, că poate așa își da și el seama de ceea ce iese din mâinile lui. (Sper să citească articolul și să vadă că sunt oameni care sunt foarte încântați de talentul și munca lui.).
În cazul în care nu v-ați prins, vreau să recomand din tot sufletul să intrați pe Instagramul lor. Nu mi s-a părut că pot să povestesc tot într-o postare, dar cu ocazia asta poate fac pe viitor o rubrică de recomandări faine. Prețurile sunt foarte decente (300 – 350 lei), au două dimeniuni pentru genți ( varianta mare – 260 x 180 și varianta mică – 210 x 160), pielea arată impecabil (deja am pus ochii pe cea verde) iar lemnul folosit este mahon și încă unul despre care, mă scuzați, am uitat. Îmi vine să zic frasin, dar nu vreau să fac vreo prostie.
Serios, dacă vă plac, susțineți-i pe oamenii ăștia care își pun toată pasiunea și talentul la lucru, la ei în sufragerie. Aaa, și nu mai spun că și packagingul este foarte, foarte mișto. Chiar s-au gândit la toate. Și am considerat că o poveste și un început așa frumos merită mai mult decât o postare pe fb. Mado Bags îi cheamă. Îi găsiți pe contul acesta de Instagram. Eu sper să le fie bine!



