Pastila de media

Ţeparii din viaţa mea.

Written by: 7 Comments

Pentru că ieri am ajuns la limită, aseară pe la ora 22.00 mi-am deschis laptopul. Stăteam în bucătărie, la un pahar de vin şi mă gândeam la ţeparii din viaţa mea.

Să încep cu sfârşitul. Ieri am ajuns la a 76a discuţie cu unul din domnii directori de la Editura Univers Enciclopedic în care întrebam, din reflex, când îmi iau şi eu banii. Ăia munciţi în martie şi aprilie şi pentru care am auzit pretexte, timp de aproape 8 luni, de genul “contabilitatea a avut un deces în familie”, “am avut accident în drum spre virarea banilor”, “nu s-au plătit? credeam că s-au plătit”, “nu s-au plătit? nu ştiu ce s-a întâmplat, nu sunt la birou, te anunţ”, “avem conturile poprite”, “mă împrumut eu de bani şi îţi dau din banii mei” şi altele, la fel de retarde, de parcă stă scris cu markerul “proastă” pe faţa mea.

Eu i-am mai rugat de câteva ori să îmi spună direct dacă nu îi mai văd, ca să nu îmi consum aiurea sms-urile şi apelurile gratuite. Ciuciu. Doamneeee fereşte, normal că ţi-i dăm, mai înţelege-ne puţin. Vorba celor de la TNR “mai amână-ne până e gata metroul din Drumul Taberei”. Băi, eu mă enervez şi mai tare când îmi insulţi inteligenţa. Serios.

Două lucruri mă enervează foarte tare în situaţia asta.
1. Băi, nene, dacă nu ai bani, nu ieşi în oraş, nu mănânci la restaurant, nu contractezi oameni pe proiecte. Că nu eşti mama să îţi dau eu timpul şi expertiza moka. Serios. Să mor dacă m-am dus vreodată la restaurant, am băgat că haplea somon fume şi apoi le-am zis că nu am bani. Şi nici la Mercedes nu m-am dus să fug cu vreo maşină. Aia e. Rămân şi mă folosesc de ceea ce am. Adică de Fiatul meu pe care l-am plătit. Că aşa se procedează. N-ai bani, îţi vezi de treaba ta! Chestia e că nu sunt prima care şi-o ia de la ei.

2. Ceea ce mă duce la punctul 2 de enervare. Mă enervează la culme oamenii care şi-au luat-o la fel ca mine de la aceşti oameni, pe numele lor Victor Popa şi Silviu Iordache (da, fix cei care aveau şi clubul Vault din Centrul Vechi) şi ale lor Editura Univers Enciclopedic şi Editura Univers Enciclopedic Junior şi continuă să tacă din gură. Mie mi-ar fi ruşine. Serios. E ca şi cum eu am fost fost combinată cu un alcoolic violent şi o las şi pe prietena mea să se combine cu el şi să păţească la fel. Băi, oamenilor, voi nu înţelegeţi că din cauza celor ca voi, ţeparii de genul ăsta îşi permit să facă asta mai multor persoane? Pentru că se gândesc că toţi sunt la fel de laşi că voi. Neam de popor care s-a învăţat să înghită, să tacă din gură şi să întoarcă capul în altă parte atunci când se întâmplă ceva unui seamăn. Voi sunteţi parte din problemă cu indiferenţa, frica şi laşitatea voastră.

Paranteză. Îmi spunea cineva că dacă o să scriu asta, nu vor mai veni clienţi să lucreze cu mine. Eu cred că, dimpotrivă, nu vor mai veni ţeparii să lucreze cu mine. Cei care lucrează deja îmi ştiu atât aria de expertiză cât şi francheţea. Am închis paranteza.

Şi acum să vă mai zic cât de proastă, credulă şi încrezătoare am fost în viaţa asta şi ce ţepe mi-am mai luat. Şi toate în industria media.

Păi, după ce am plecat de la Jurnalul Naţional, m-am rugat şi am întrebat săptămânal de banii mei. Cred că mai aveau să-mi dea vreo 4000 de euro. Cam 6-7 luni, săptămânal m-am rugat de ei. Săptămânal primeam replica “mai stai puţin, avem o perioadă proastă, avem conturi poprite, te rugăm să ne înţelegi”. Problema e că nici rata, nici banca şi nici Mega Image-ul nu m-ar înţelege pe mine. După vreo 6 luni, la o poveste cu un prieten avocat (ţin minte că era fix 8 martie) îi spun ce miloagă sunt la uşa ăstora şi îmi zice, direct şi sincer, aşa cum îmi place mie, “soro, tu eşti şi proastă!”. Îi dăm în judecată. Cadou de la fratele tău, de 8 martie.” Lucru care s-a şi întâmplat. Apoi mi-am recuperat banii. Oricum şi atunci am avut discuţii din alea de neam prost, unde domnul director de la Jurnalul Naţional, vedea scris pe faţa mea cu marker negru “prost” şi îmi înşiruia chestii de genul “nu vrei tu, mai bine, nişte produse de fete, în barter?” sau “fii atentă, ţi-i dăm în tranşe, dar după prima tranşă închizi procesul”.

Probleme cu banii au fost şi în următorul trust de presă, unde aveam 3-4 luni întârziere la salarii. Că aşa se fac banii magnaţilor. Pe seama proştilor care le muncesc gratis. Noroc că acolo mi-am recuperat toţi banii după ce am plecat, pentru că domnul şef chiar avea bun simţ faţă de salariile oamenilor şi s-a zbătut să ne recupereze banii tuturor oamenilor din departament. Lucru pe care nu pot să îl spun şi despre domnul Adamescu ce venise în ţară, cu avionul privat (probabil) să ne roage să îl înţelegem pentru că are nişte probleme cu banii şi de aia ne întârzie salariile.

Îmi aduc aminte inclusiv de un interviu la care am fost, unde domnul director general, după al 3lea interviu, m-a pus să îi fac planul de marketing şi strategia pentru anul ce urma. M-am uitat la el şi i-am spus frumos şi politicos că actuala firma, fix pentru asta mă plăteşte.

Băi, oamenilor, serios, când o să învăţaţi să plătiţi oamenii pentru munca lor?
O să-mi ajut întotdeauna prietenii cu tot ce pot, la fel cum şi ei mă ajută pe mine, asta în scopuri personale. Şi asta implică muncă şi expertiză şi suntem fiecare pe felia lui. Dar să muncesc gratis pentru o firmă care scoate bani de pe urma mea? Really?

Şi vorbind de ajutat, tocmai mi-am adus aminte ce mi-am luat-o de la un coleg acum câţiva ani. Voiam să îmi vând laptopul pentru că îmi luasem altul. El îmi zice că îl cumpără el pentru fata lui şi îmi dă banii într-o lună, două. Ok. Lucram în acelaşi loc cu salariile întârziate, deci ştiam cum stăm cu cash-ul fiecare. După o lună îl găsim plângând la locul de fumat, cum că fata lui era în operaţie şi că s-a dus la contabilitate să îşi ceară salariul şi că ăştia nu au bani. Şi uite cum ne-am pus noi, colegii, pe făcut chetă, ca nişte oameni sensibili la suferinţa altuia şi am scos câte 2/3/400 de lei, care, cât mai aveam prin portofele şi i-am dat omului. I-am dat omului de care nu am mai auzit o săptămână, lucru normal, dacă era cu copilul prin spitale. Ca să ne trezim după vreo 2 săptămâni că sună mama lui la firmă, că omul a dispărut cu toţi banii, că fetiţa e ok şi nu a fost niciodată în spital, etc. Ia-o pe asta.

Aaaaaa… Şi bomboana de pe colivă (la propriu) vine de la o poveste de la altă firmă la care am lucrat. La vreo 2 săptămâni de la angajare, îmi povestesc colegii cum, la un moment dat, una din colege (care nu mai lucra acolo când am venit eu) a venit plângând la muncă, îmbrăcată în doliu, pentru că îi murise tatăl. Bineînţeles, ca nişte oameni sensibili şi receptivi la suferinţa unui seamăn, s-a făcut chetă, s-au strâns bani, să-şi ajute colega cu cheltuielile. Partea mişto a fost că după o lună a venit tatăl ei la firmă că avea o treabă cu ea. Şi s-au şocat colegii că toată lumea îl ştia mort.

Cam despre asta e vorba. Despre unii oameni ţepari, despre unii oameni mincinoşi şi, mai grav, despre oameni nebuni şi duşi cu capul. Că ăştia toţi sunt printre noi şi ar fi frumos să ştim de cine să ne ferim.