vacanta paris

Am scris “câteva”zile la Paris, chiar dacă am stat o săptămână. Pentru că a fost o plecare de business și de data asta nu mi-am luat deloc zile libere după job. 

O să încep prin a spune că pentru prima prima dată am fost fericită cu camera de hotel. Dacă mă urmăriți de ceva timp, știți deja că nu ratez ocazia de a mă plânge de cazarile scumpe și extra mici ale parizienilor. Data trecută am stat într-o cameră mai scumpă decât în Times Square și nu am avut loc să-mi desfac bagajul. Ca să nu mai zic că dacă mă dădeam jos din pat intram în baie. Pare că la oamenii ăștia mărimea nu contează deloc și vor să ne demonstreze că e normal să fie cât de poate de mică. Camera. Well, de data asta chiar am fost fericită. Am stat la Westin Vendome, parte din lanțul Marriott, poziționat lângă Louvre. Nu doar că aveam loc să-mi desfac bagajul, ba aveam și loc de citit, birou și o baie mai mare decât cea de acasă. Nu a fost prea ieftin, dar prin definiție Parisul e groaznic de scump. Dacă în New York respiri și te costă 30$, în Paris dacă respiri te costă cel puțin dublu. Nu știu dacă toate camerele lor sunt atât de mari pentru că eu am primit un upgrade de cameră atunci când m-am cazat, dar avea lejer vreo 40 mp. Cam cât garsoniera în care stăteam în Vitan. De obicei francezii fac cam trei camere din suprafața asta. 

Prima dată când am fost la Paris a fost acum vreo 12 ani, deci am bifat deja tot ce aveam pe listă de văzut de-a lungul timpului. Acum sunt la stadiul de plimbat pe străzi, decoperit restaurante, pierdut vremea, uitat la oameni și în general plimbat aiurea pe unde mă duc picioarele. 

De data asta am pierdut o jumătate de zi la Centre Pompidou unde văzusem că sunt câteva expoziții temporare. L-am descoperit astfel pe Gerard Garouste (care mai ține până pe 2 ianuarie) și pe Alice Neel (o găsiți acolo până pe 16 ianuarie) pe lângă alte expoziții de fotografie, instalații și clasicii din colecția permanentă.  Cu Alice Neel (1900-1984) nu am prea rezonat, tablourile ei fiind foarte pornache și radicale, însă cu Gerard Garouste (un francez care are acum 76 de ani) a fost love at first painting. Tablourile lui sunt atât de colorate, pline de viață și “declarații”, cu un sarcasm absolut minunat, aluzii subtile și suprarealism de a fost o plăcere să stau și să analizez fiecare tablou în parte.  

Lângă Pompidou este și Ateliere Brâncuși la care nu am mai ajuns. Dacă Centre Pompidou este deschis până la 21.00 (sau 23.00 joia), Ateliere Brâncuși (unde, by the way, intrarea e gratuită) închidea la 18.00. Dacă m-aș fi uitat pe program aș fi intrat înainte acolo. 

Paranteză. Pentru că este prima dată când scriu despre Paris, chit că am fost de mai multe ori, las aici o înșiruire de obiective frumoase pe care le-am văzut dățile trecute. Tour Eiffel, The Louvre, Catedrala Notre Dame (momentan închisă după incendiul de acum câțiva ani), Arcul de Triumf, Basilica Sacre Coeur, Moulin Rouge (dacă vreți bilete la spectacol vă sugerez să vă rezervați cu ceva timp înainte), Musee dÓrsay, Tuileries Garden (chiar lângă Louvre), Musee de lÓrangerie (pentru impresioniști), Pantheon, Muzeul Picasso, Muzeul Rodin, Palatul Versailles și grădinile (am mâncat acolo o rață senzațională acum niște ani), Catacombele (aici încă n-am ajuns, dar mi-au spus prietenii că sunt foarte interesante), Galeriile Lafayette (dacă aveți câteva zeci de mii de euro și vreți să faceți shopping), o plimbare pe Pont Alexandre III, altă primbare pe Champs Elyssees, încă o plimbare cu bateau mouche (dacă vreți pe romantism sugerez una de noapte cu cină și niște vin, pentru a vedea orașul luminat), Turnul Montparnasse (tot seară, pentru a vedea orașul luminat din singurul skyscraper) și, să nu uit Disneyland (absolut minunat, am stat 12 ore acolo, până la închidere. Un dezmăț total pentru adulții care vor să se simtă copii – e de mers cu trenul). Gata, am închis paranteza. 

Și acum să trecem la lucrurile importante. Unde am mâncat? Că așa e de la o vârstă – vrei hotel bun și mâncare și mai bună. 

Royal Vendome – s-a mâncat niște escargots, niște rillettes și un fel de chifteluțe de monkfish foarte fițosele și elegante, servite cu orez separat. Plus șampanie, că apă avem și acasă. Atmosfera cumințică, romantică, cu lumini difuze și muzică în surdină. 

Le verre vole – unde am mers pe mâna lui Radu Dumitrescu, am fost șase oameni și, în principiu, am mâncat tot. Adică am luat aproape tot ce aveau în meniu și am împărțit. Tataki de vită, terină de monkfish, sashimi de doradă, miel cu ricotta, sepie cu fenicul și citrice (am rămas puțin negri pe dinți, dar am spălat cu șampanie), pui cu varză roșie, bibilică cu piure de dovleac și fasole (foarte interesantă combinația), vițel cu ciuperci, cotlet de porc. Ați înțeles. S-a luat tot și s-a mâncat tot. De desert (tarte tatin) nu prea am fost impresionați, dar s-au desfăcut câteva sticle și totul a fost bine. Neapărat cu rezervare că au vreo cinci mese și de abia am avut noi loc la masă. Am stabilit deja că mărimea nu contează la Paris. 

L’ávant comptoir de la mer și L’ávant comptoir de la terre – care de fapt sunt două și același. Unul lângă altul. Unul bazat pe cărniță și celălalt bazat pe pește și fructe de mare. Poți să stai unde prinzi loc (fără rezervare, au vreo două mese, în rest se mănâncă la bar) și să comanzi din ambele locuri. Locul este absolut superb din punct de vedere al mâncării și atmosferei. Față de celelalte restaurant unde totul era mai fancy, chill și în surdină, aici era și muzică, și gălăgie, și agitație și tot. Tot Radu a venit cu pontul. Singurul lucru de care îmi pare rău e că nu am mâncat până să mi se facă rău. Da, atât de senzație e mâncarea acolo. Ouă umplute, rapane, risotto cu hribi, urechi coapte atât de moi de se topeau în gură, ceva tartă cu carne, budain noir (nu credeam să mănânc vreodată așa ceva pentru că numele, în română, mă sperie. Dar vorba aia, în franceză totul sună sexy așa că am mâncat. Și nu doar că am mâncat, mi-a plăcut la nebunie!) 

 

L’Árdoise – l-am pândit de când am ajuns, dar nu găseam loc liber. Am ajuns într-un final din greșeală, că rezervare ciuciu dacă nimeni nu răspunde la telefon. E tot restaurant din ăla pe chill, cu muzică în surdină, la fel de mic că absolut orice în orașul asta. S-a mâncat bine, că altfel nu îl menționăm. Am fost mai pe light în seara respectivă și am mers pe un ceviche de caracatiță și creveți, calamari pe plită cu risotto și parmezan și un crème brulee cu vanilie, care a fost probabil făcut de îngeri pentru că altfel nu-mi explic de ce a fost cel mai catifelat crème brulee pe care l-am mâncat în viața asta. S-a pairinguit cu șampanie, că v-am zis că apă am și acasă. 

Ultimul loc în care am mâncat a fost la Grenouilles, în Montmartre, unde i-am văzut pregătind un senviș raclette pentru cineva și mi-a curs o băluță încetișor. Am așteptat să se ridice lumea de la una din cele trei mese de afară și le-am făcut semn să nu leșin de poftă. E un senviș, să ne înțelegem, dar raclette este food porn direct. S-a mâncat!

M-am mai oprit așa prin plimbări pentru o supă de ceapă cu brânză gratinată, o salată, un croque madame, dar nu pot să zic că mamă, ce recomandare pot face. Și la hotel s-a mâncat foarte bine. Bine, la cât e camera la oamenii ăștia, nu avea cum să nu fie un mic dejun cu de toate. Și la barul hotelul fac un Negroni de nu-ți mai vine să te duci la culcare.

În ultima zi aveam plănuite vreo două muzee, dar țînând cont că a fost singura zi plină de soare, m-am răzgândit. Oameni suntem, și mai ales femei! Așa că i-am lăsat pe cei de la Questo să mă plimbe prin oraș. Dacă nu știți ce e Questo, să știți că e o aplicație foarte mișto de travel făcută de niște români de-ai noștri. Au trasee de plimbare aproape în toate orașele mari din lumea asta. Am scris despre ei aici, chiar înainte să se lanseze în 2016, că mi-au fost colegi simpaticii. Check it out! 

Așa că am intrat pe Questo și am ales traseul lost lovers in Paris care m-a plimbat de la Moulin Rouge până la Sacre Coeur pe străduțe ascunse din Montmartre, am văzut o fabrică transformată într-o serie de studio-uri unde Picasso a pictat Les Demoiselles d’Avignon în 1907. Am ajuns la restaurantul Maison Rose, al cărei patroană era unul din modelele lui Picasso și la Au Lapin Agile, cel mai vechi bar cabaret din Paris, unde mergeau Picasso, Utrillo și Modigliani. Adevărul e că plimbarea așa, cu traseul făcut de Questo a fost absolut superbă! Mi-a arătat locuri neștiute, locuri pe care nu m-aș fi gândit să le caut și pe măsură ce ajungeam la adresa dată, primeam și istoria locului. Data viitoare când ajung la Paris vreau neapărat să merg la un spectacol la Au Lapin Agile, pentru că pe timpul zilei este închis. Pare că deschid doar după 21.00 și e cu rezervare pentru spectacol.  

Ce mi-a mai plăcut. Taxi-urile! Taxi-urile la Paris sunt doar pe lux și opulență. Adică doar “limuzine” – Lexus, Mercedes (unde șoferii erau îmbrăcăți la costum), dar și Toyota, Tesla, Passat. Prețul este fix de la aeroport până în oraș (la fel că la NY). Adică am dat 58 euro de la CDG până la hotel. În rest, în oraș, prețurile la taxi  sunt mai mici decât la aplicațiile Free now și Uber. 

Ce mi-a mai plăcut. Ziua în Montmartre. Bine, nici nu are cum să nu îți placă. Nebunia de pe străzi, boemia, oamenii care cântă, artiștii, violoniștii, galeriile cu pictori necunoscuți (de unde mi-am luat două picturi pe care de abia aștept să le inrămez), bucuria oamenilor, și, nu în ultimul rând, soarele. Așa ce m-am bucurat de soarele ăla după atâtea zile mohorâte… 

Ce nu mi-a plăcut? Nebunia din aeroport la întoarcere, bagajul pierdut și trimis după o zi fără o roată și faptul că la hotel era un singur espressor și se făcea coadă dimineața.

A la votre!

 

 

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published.