Travel

Horeca. Etapa despre oameni.

Written by: 29 Comments

horeca andra nistor

Știu că Horeca este unul dintre cuvintele folosite și răsfolosite și e normal. Mai ales după perioada asta care le-a venit ca un satâr după ceafă.

Lucrez cu Horeca, îmi place Horeca, susțin Horeca. Dacă mă întreabă cineva pe ce se duce o parte importantă din salariul meu am să spun că pe mâncare. Bine, nu prea mă întreabă nimeni că se vede pe Facebook.

Apropo, știti că românii cheltuie 23% din venituri pe mâncare și băuturi non alcoolice față de nemți care cheltuie 14%? Te gândeșți că sectorul ar putea lua aminte și maximiza oportunitatea asta…

Dar textul ăsta nu este despre Horeca. Este despre oameni. Scriam ieri că iar mi-am luat mâncare la pachet (live, la fața locului, nu prin aplicație) și IAR m-am trezit acasă că NU aveam în pungă ce am comandat. Nu e prima dată când se întâmplă. Și nu e primul restaurant. Pe mine treaba asta mă enervează foarte, foarte rău! Dacă am avut poftă de două – trei lucruri și ai uitat să îmi pui unul din ele și mi-ai greșit altul, fac ca trenul. Fix voiam să mănânc ceva, mă gândeam la felurile alea și mă trezesc că nu sunt! După ce am stat în trafic, am venit până la tine, te-am ales pe tine din toate restaurantele! Și te-a durut în popou. Și te-am mai și rugat să verifici dacă sunt toate produsele acolo și m-ai luat de sus că ăsta e jobul tău și știi tu mai bine. Well, you had one job!

Recunosc cu mâna pe suflet că am oroare de oamenii care se iau în serios mai mult decât își iau munca.

Acum doi ani de ziua mea am fost la un restaurant specializat pe vită. Defect profesional, am verificat dacă aveau vită americană, dacă avea toate etichetele și ambalajul intacte, ce cut-uri aveau. Totul bine și frumos. Am ales să schimb un pic friptura și să merg pe una japoneză. Am lăsat-o jumate în farfurie. Era făcută oribil. Jumate zgârciuri. Practic, cineva și-a bătut joc de cea mai scumpă carne din lume. Ce m-a deranjat aici? Pe lângă banii aruncați, m-a deranjat că ți-ai băgat picioarele într-un produs premium. Iar oamenii care vin la tine vor da vina pe produs, nu pe faptul că „chef” nu știe să fasoneze o carne. M-am întâlnit ulterior cu cineva din managementul restaurantului și i-am povestit. M-a întrebat de ce nu i-am zis că vin. I-am spus că vita aia (care nici măcar nu era în portofoliul meu), sau absolut orice vită, trebuie gătită impecabil pentru oricine le calcă pragul, nu doar pentru cunoscători.

Ca o paranteză, anul trecut înainte să ne prindă pandemia începusem un proiect prin care aduceam chefi din State să trainuiască chefii de la noi pe tot ce înseamnă vită. L-am invitat și pe chef-ul care îmi făcuse vita varză, dar a fost prea ocupat ca să învețe meserie de la cineva specializat. Again, exemplu de oameni care se iau mai mult în serios decât își iau jobul. Și ar trebui să fie invers!! Așa merge Horeca! Oamenii plătesc pentru ceva ce ar trebui să primească – produs, calitate, servicii! Altfel nu se mai întorc. Nu suntem obligați să susținem pe nimeni pe banii noștri dacă primim semințe când plătim wagyu.

Altă întâmplare? Am avut un eveniment la un moment dat, care m-a costat ceva. Pentru că așa merge treaba. Clientul plătește, furnizorul oferă. Cu jumătate de oră înainte să vină invitații i-am rugat să pună aspiratorul că erau o grămadă de chestii pe jos după aranjarea spațiului. Mi-au zis că pusul aspiratorului nu figurează în contract. Iar m-am certat cu ei, iar mi-am auzit vorbe că sunt dificilă. Adevărul e că e dificil să ai bun simț. Am dat eu cu mătura și nu mi-au picat nici mâinile și nici gradele. Nu am mai lucrat cu ei de atunci. Și mă sună în fiecare an să mă întrebe dacă mai facem ceva împreună. Nu, nu mai facem!

De aia am rămas șocată de serviciile din Turcia. Când mă așezam la masă și în mai puțin de două minute venea cineva să întrebe ce ne aduce, dacă mai avem nevoie de ceva, dacă e totul în regulă. Pe lângă faptul că oamenii ăia roboteau că niște furnici într-un resort cu peste 500 de oameni, aveau bun simț și servicii pentru consumator. Și nu spuneau „haideți, doamnă, că știm noi mai bine!”

La fel și în vacanța de la Viena de acum câteva săptămâni. Oamenii ăia își făceau treaba pentru care erau plățiți. Și ceva în plus. O vorbă bună, un zâmbet, o recomandare. Oamenii ăia știau că Horeca înseamnă produs plus servicii.

Tristă cultură avem cu gândirea pe termen scurt. Cu lasă că merge și așa. Lasă că dacă pleacă ăsta vin alții. Ca apoi să scriem pe interneți „ajutați Horeca!” Ca să ajutăm Horeca și orice alt sector trebuie ca oamenii ăia să își facă treaba. Trebuie ca oamenii ăia să își ia munca mai în serios și mai puțin pe ei, care s-au urcat singuri pe un piedestal. Trebuie ca oamenii ăia să fie oameni atâta timp cât lucrează în servicii (și am văzut scârba față de clienți și la medic, și la mall, și la restaurant și la administrația financiară).

Există multe locuri unde oamenii sunt absolut impecabili, atât din punct de vedere servicii cât și produse. Oamenii sunt asumați. Oamenii sunt bucuroși de feedback, atât pozitiv cât și constructiv. Ăștia sunt cei care vor rezista și vor crește. Pentru că trebuie să și dai, nu doar să ceri cu pretenții. Ăștia sunt oamenii care trebuie susținuți. Nu toți. Doar cei care merită. Ăștia sunt oamenii care se fac remarcați. Cei care își fac treaba cu zâmbetul pe buze plecând de la femeia de la curățenie și până la directorul companiei.

Și mi-ar plăcea tare mult să învățăm să îi apreciem pe cei de genul acesta și să le spunem un NU ferm celorlalți. Poate așa reușim să schimbăm puțin mentalitatea asta de neam prost de la noi.