Prima vacanță după un an jumate. Turcia, Belek.

Recunosc, am cam tras chiulul la scris. Dar am zis că e ok să încep cu o vacanță. O mult așteptată vacanță. Nu știu alții cum sunt, dar după un an jumate de încuiat în casă, singurul lucru care putea compensa treaba asta era o vacanță de vreo două luni. Nu mi-a ieșit că deh, mai avem și alte obligații. Mi-a ieșit, în schimb, o scurtă vacanță în Turcia.

Am atâtea proiecte în derulare încât nu plănuiam niciun concediu până la sfârșitul anului. Și când spun concediu mă refer la o plecare ce implică un avion, nu la zilele luate câteodată de fugit prin țară. După ce m-am băgat singură în ședință, mi-a dat seama că nu mai rezist cu căpuțul până la sfârșitul anului și e important să plec undeva la relax, altfel mă vedeți la știri. Și nu vorbind despre mâncare. 

Așa că am luat-o prin eliminare. Am decis că am nevoie de un loc în care nu am mai fost, un loc unde să stau efectiv degeaba, că o șopârlă la soare, să citesc, să vină cocktailurile pe bandă rulantă și again, să stau degeaba!!! Am exclus câteva țări în care voiam să ajung din cauza restricțiilor, dar și din cauza obligativității testului. Am spus clar că dacă m-am vaccinat nu vreau dau banii pe teste de câte ori plec undeva. Așa că după o listă scurtă de vreo trei țări, am rămas la Turcia. 

Am făcut ceva research rapid printre cunoscuți, am ajuns la o listă de vreo 7 resorturi, am terminat booking-ul, recenziile și recomandările și uite așa am ajuns la Titanic Deluxe Golf Belek. Am plecat prin agenție, deci nu am avut niciun fel de bătaie de cap. Ah, și tocmai pentru că am vrut să stau că o șopârlă la soare, să mă zenuiesc și să nu fac efectiv nimic, iată-mă ajunsă pentru prima dată în viață la ultra all inclusive. Care, de ce să nu recunosc, a fost fix ce mi-a prescris medicul. Vorba vine. Ce mi-am prescris singură.

Plecarea a fost super simplă. Am zburat cu Turkish. Cred că eram vreo 50 de oameni în avion. Frumos, pe distanțare. Zborul a fost luni, la 5 dimineața și aeroportul era super pustiu. Deci bucurie mare că în 15 minute am ajuns de la lăsat bagajul de cală până la gate. Am zburat cam o oră și 20 de minute, ne-au preluat oamenii de la aeroport și ne-am trezit direct la micul dejun pentru că ne-au zis că beneficiem de toate facilitățile și înainte de check-in și după check-out.

Ce mi-a trebuit pentru plecare? Păi – pașaport, dovada vaccinării (dacă nu sunteți vaccinați aveți nevoie de test PCR negativ efectuat cu maxim 72 de ore înainte de intrarea în țară/ test rapid antigen efectuat cu maxim 48 de ore – efectuat la o unitate medicală certificată și în engleză; cele efectuate acasă nu sunt acceptate/ sau dovada că ați avut COVID (adeverință emisă de instituțiile medicale de stat sau private, eliberată în engleză și parafată) și au trecut minim 28 de zile de la vindecare. Plus formularul completat care îți generează un cod HES. Se găsește aici.  

Dacă scot din calcul că o săptămână a trecut după ce am clipit de vreo trei ori, totul a fost absolut perfect. A fost și cea mai pe lene vacanță pe care am avut-o vreodată pentru că de obicei nu am stare și iau la pas țările și orașele, dar, așa cum scriam mai sus, a fost și prima dată când nu mi-am dorit nimic altceva decât să stau la o șopârlă la soare și să curgă apple martini și pina colada. Bine, și niscaiva baklavale. 

Titanic Deluxe Golf Belek este aboslut minunat. Camerele sunt foarte mari. Că tot făceam mișto pe facebook de ziua Franței că parizienii ar fi făcut vreo patru camere dintr-una de asta. Camerele aveau de la 34 mp până la 80 mp (cele family), iar vilele, țineți-vă bine, 360 mp sau 610 mp. Mda, like a mansion. Iubesc resorturile cu camere mari și luminoase.

Apropos de camere. Mi s-au părut foarte mișto camerele cu grădină și ieșire la piscină. De ce? Erau cele mai retrase și aveau ieșire la piscină. Departe de gălăgie, de copii, bine departe și de restaurante, dar mi s-a părut că acolo era zen-ul. Viluțele din mijlocul piscinelor erau, după cum spune numele, fix în mijlocul piscinelor. Din punctul meu de vedere nu aveau oamenii ăia niciun pic de privacy. Și probabil că auzeau și toată hărmălaia copiilor.

Apropos de copii – oamenii ăștia chiar s-au gândit la tot. Locuri de joacă, piscine, aqua park, fermă cu animale, spectacole de magie, teatru, inclusiv grădiniță pentru cei de 0-3 ani și diverse alte locuri de joacă pentru toate vârstele. 

Sincer, am rămas cam mască uitându-mă ce au reușit să construiască oamenii ăștia într-o zonă aridă. Pentru că da, este destul de retras resortul față de centru. Dar nu-mi aduc aminte să fi lipsit ceva de la ei. De la resturante care cred că erau vreo 7, sau mai multe, nu am apucat să le număr – în interior, în exterior, de la tip buffet până la cele a la carte (neapărat cu rezervare), la steakhouse, mediteranean, turcesc, snack baruri, la irish pub unde am și văzut meciul, la toate barurile și cafenelele de pe marginea piscinelor sau a lacului, și bineînțeles plajă privată cu restaurant și bar. 

Mi-a plăcut că nu era chiar buffet suedez ca să își facă omul farfurie cu moț și să o arunce după aia. Erau oameni care serveau. Pe partea de mâncare nu cred că poți să vrei ceva și să nu găseșți – sortimente întregi de fructe, toate variantele de mic dejun, buffet de dietă (era cam gol acolo), toate variantele de supe, cărnuri, grill-uri, rotisoare, fructe de mare, legume în toate variantele, sushi, inclusiv vreo 15 feluri de pâine. Și tone de prăjituri. Doamne Dumnezeule! Fântâni cu ciocolată curgeau pe frigărui cu fructe. M-am limitat la cremă de zahăr ars și prăjiturile tradiționale. Care sunt o minune! Bineînțeles că nu au absolut nicio treabă cu majoritatea baklavalelor de la noi care te bagă în comă de zahăr de la prima mușcătură. Nu, nene. Am simțit fiecare strat de nucă/fistic/griș/tot.

Mi-au plăcut foarte, foarte mult felurile lor de brânzeturi, măslinele la grătar, obrăjorii de vită și carnea de miel care se topea în gură. Am fost destul de cuminte. N-am făcut excese. Nici la steakhouse nu am fost. Că aveam în plan să ciugulesc din tot că o vrăbiuță, nu să atac o friptură cum fac acasă. 

Aș fi băut o cafea la nisip, dar nu am găsit. Cafeaua din hotel era ceva foarte lung. Partea bună e că am găsit două coffee baruri unde aveau destul de multe variante.

 Ce nu mi-a plăcut?

În primul rând nu mi-au plăcut rușii. Nu toți, doar cei nesimțiți, ghiolbani și care se purtau de parcă moșteniseră hotelul de la mătușa Tamara. Turcia se deschisese de curând pentru ruși, așa că au dat năvală. Genul ăla de matahale (și ei și copiii lor) care intră peste tine în lift și nu mai apuci să ieși, care nu dau doi bani pe distanțare, care îți dărâmă o farfurie din mână doar pentru că el vrea să treacă fix prin locul ăla și nu are chef să te ocolească. Copiii fix la fel. Bine, fac și ei ce văd acasă. Și când spun copiii nu mă refer la cei de trei ani. Mă refer la cei de 10-15 ani care nu aveau nicio treabă cu creșterea și bunul simt. La un momend dat chiar m-am gândit cum ar fi să-i pun o piedică unuia și apoi să-i dau cu o clătită peste ochi. 

Nu mi-a plăcut nisipul de la mare. Am fost o singură zi și efectiv mi-am rupt tălpile. Nisip grunjos și cu pietre, care se încingea atât de tare, de probabil iadul era mic copil. Mi-au dat lacrimile de la șezlong la apă fără papuci. Iar papucii nu stăteau bine până la marginea marii pentru că te afundai ca în nisipuri mișcătoare. Apă foarte mișto, curată, temperatura foarte mișto, dar mega adâncă. După trei pași ajungeai direct la 2 metri. În rest, absolut minunat amenajată plaja. Șezlonguri, baldachine, umbrele, dușuri, bar, restaurant, loc de joacă pentru copii, inclusiv o fermă cu animale pentru cei mici, teren de fotbal. Plaja nu era chiar aproape de mers pe jos prin 35-40 de grade, dar asta nu a fost un impediment. Poți merge cu barca/vaporaș/trenuleț (cam 5 minute). Noi am luat barca la dus pentru că fix la marginea complexului curge răul Besgoz și ne-am întors cu trocariciul ăla care a fost chiar funny și a mers și mai repede decât barca. Ocazie cu care am văzut și terenurile de golf și alte zone din complex unde nu apucasem să ajungem.

Programul de spa și piscină interioară. Se închide la 21.00 sau 22.00, nu mai știu exact. Ceea ce m-a făcut să nu ajung nici măcar o dată. Pentru că ziua vreau să văd lumina naturală și poate să continui seara la piscina indoor. În fine, n-a murit nimeni din cauza asta.

Ce m-a impresionat?

Serviciile! Sincer, horecarii lor știu să își facă treaba. Și cât am stat acolo m-am gândit că sunt prea săracă pentru serviciile din România. Jur că la orice restaurant/bar/terasă/cafeanea ne-am așezat, în două secunde cineva era la masă să întrebe ce ne aduce. De obicei dimineața la cafea (sau la ceai) stăteam și mă uităm la angajați. Oamenii ăia ropoteau ca într-un furnicar. Aduceau mâncare/ băutură, strângeau mâncare/băutură, dezinfectau mesele după ce pleca fiecare, treceau să schimbe scrumiere, să te întrebe dacă nu mai vrei ceva. Strângeau micul dejun și inceapeau să lucreze pentru prânz. Strângeau prânzul și începeau să lucreze pentru snack bars. Strângeau snack bars și începeau să lucreze pentru cină. Nu cred să fi văzut pe cineva de acolo care să stea cinci minute. Cred că a fost unul dintre cele mai organizate și mai “muncitoare” resorturi în care am pus piciorul. Ah, uitasem să spun că la piscine, băieții și fetele de la baruri erau pe role cu tăvile de cocktails.

Ah, da, și mi-a plăcut foarte tare atenția la detalii – adică minibarul din cameră era zilnic aprovizionat (free of charge) iar în baie aveau inclusiv periuțe de dinți și chit de bărbierit în caz că ți-ai uitat acasă cele necesare. 

Variante de distracție erau suficiente. Club cu spectacole în fiecare seară. M-am bucurat să-i văd pe cei de la Fire of Anatolia într-una din seri. Cinema, bowling, billiard și o grămadă de jocuri (astea erau cu plată), tot feluri de excursii și plimbări cu yahtul. Terenuri de tenis, fotbal, volei, tot felul de jocuri de apă de veneau fetele alea să ne ia de pe șezlong și să mergem la yoga sau aquagym.

Într-una din zile am luat un taxi (ne-au chemat cei de la hotel) și am dat o fugă până în Aspendos pentru că îmi doream să văd teatrul roman, care a fost absolut senzațional. Este incredibil cât de mândri sunt turcii de toate cuceririle lor și au păstrat într-o stare impecabilă absolut orice construcție. Drumul a fost cam 20 de minute dus/20 întors iar taximetristul ne-a așteptat acolo cât am stat să vizităm și apoi ne-a adus la hotel. Ah, și ne-a auzit pe drum vorbind de cafea și s-a oprit la un magazin și ne-a luat niște doze de cafea rece. 

Nu prea stau ei bine la engleză, dar ne-am înțeles și așa. Merge cu engleză de baltă – one this, two this, merge și prin semne. Mai complicat cu propozițiile întregi de genul “can I have some mineral water with ice” că te trezeai cu o bere. 

All in all, pentru o primă vacanță în Turcia la ultra all inclusive, nu am motive să mă plâng. Mă bucur că am nimerit bine hotelul mai ales că nu mai pusesem piciorul într-un avion din ianuarie 2020. Ca să nu mai zic că sunetul roților trollerului pe asfalt mi s-a părut cel mai frumos sunet din lume la 3 dimineața!!!