Gata. M-am hotărât. Băi, eu nu sunt făcută să îndur frig și ploaie. Nu pot. Efectiv nu pot. Nu nene, eu m-am născut să zac pe o plajă, la soare, să mă perpelesc ca un miel la proțap la 30 de grade, cu o nucă de cocos în mână. Cu umbreluță și pai roz și toate cele.
Așa că mi-am cerut transferul la sucursala din Filipine. Și plec. Déjà nu mai am stare. Stau cu valiza în față și mă uit în gol. Ce bag în ea? Adică plec pe bune, nu doar două săptămâni. Deci….ce bag în valiză?? Cât am voie? 23 de kile parcă. Păi eu de abia mă hotărăsc cu ce mă îmbrac dimineața la birou și ce mănânc seara când ajung acasă. Zic să fac o listă. Sunt specialistă în liste.
Încep cu tehnologia pentru că nu pot trăi neconectată. Bine…aș putea trăi. Vreo două săptămâni, estimez. Deci am pus laptopul și mouse-ul. Nu am dexteritate fără mouse. Am totul aici. O să vă scriu de acolo. Pe blog. Să mă citiți. Am pus hardul extern pentru că acolo am stocat probabil ultimii zece ani din viață, ultimii zece ani de poze, de proiecte, de idei, de cursuri, de traininguri, de învățăminte, tot. Am pus Kindle-ul. L-am pus pentru că toată biblioteca sigur n-ar încăpea într-o valiză. Rămân totuși iubitoare de cărți pe hârtie, de dat pagina și de folosit semnul de carte. But for now…am pus kindle-ul. E plin, e îndesat până la limită cu carti ce n-ar avea loc pe noptieră. Telefonul l-am pus, încărcătoarele aferente și gata cu tehnologia. Mă conectez, scriu, fac poze cu palmierii. Nu lipsește nimic.
Trecem la smacuri. Chestii d’astea au și ei sigur acolo, dar preventiv am pus așa: trusa de machiaj plină ochi, lentilele, că doar nu stau ochelaristă la soarele filipinez, niște crème de întinerire că așa e de la o vârstă, ai nevoie de cremă de față, de mâini, de picioare, de cot, de lob, de…de de toate. Parfumul. Aaaaa….parfum o să-mi iau de rezervă. Încă două măcar. Poate nu-l găsesc pe acolo. Și vorba aia, îi sunt fidelă parfumului ăstuia de 15 ani. Mă gândeam să iau și foehn-ul cu difuzor dar cred că exagerez. Și fetele alea își usucă părul, nu?
Cred că restul spațiului îl umplu cu haine. Rochițe. Multe rochițe. Nu toate, dar multe. Sunt subțiri și încap. Norocul meu că mă mut la soare și intră multe chestii în valiză. Dacă mă mutam la frig, probabil încăpeau 4 pulovere. Așa, am pus și blugii rupți. Două perechi. Și ceva tricouri și bluze și iile. Ori suntem tradiționaliști ori nu mai suntem. Și tenesi și sandalele alea de care m-am îndrăgostit iremediabil acum doi ani și pe care am dat o grămadă de bani. Glumesc mamă. Erau la reducere. Nooot! Și balerini.
Mai am loc. Dar ce mai pun? Că dacă ar fi după mine aș micșora casa și aș lua-o. Deci? Tehnologie check. Smacuri de dat pe ochi pentru a arăta a om dimineața check. Hăinuțe check. Încălțări check. Asa…gentuțe! Vreo trei. Destule. Și mărgele. Daaa, coliere și mărgele și cercei. Chestii de fete. Colorate. Din astea iau minim jumate din ele. Încap.
Pe Frank nu-l acceptă ăștia în valiză dar găsesc eu o soluție. Și mai pun și teancul de diplome. Nu se știe niciodată când vrea cineva să vadă negru pe alb cât de deșteaptă sunt. Cred că atât. Chestii materiale găsim oriunde. Norocul meu că mai sunt și altele de luat și nu te verifică ăștia la bagaje. Nimicuri din astea, gen – zâmbet, optimism, ideea și bucuria unui nou început, amintiri frumoase, prietenie, dorință de schimbare sau adaptare, sete de cunoașterea noului. Bine…acum că am închis valiza, tot observ prin casă chestii pe care le-aș lua cu mine: toate suvenirurile, tablourile, sculpturile și alte minunății adunate de prin fiecare locșor în care am fost. Inclusiv borcănelul cu nisip din Sahara.
Pfiuuuuuuuu…..gata. M-am trezit. Visam aiurea din cauza ploii. Nu plec mă, nicăieri. Cum să plec? Am treabă. În plus, între 21-27 martie are loc a 9a ediție a Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului, One World România. Și mi-am făcut program. În zilele alea mi-am propus să văd măcar două filme pe seară. Sunt 60 de documentare înscrise. Proaspete, pline de emoție, cu cinism și cruzime, cu empatie și umor. Nu cred că apuc să văd tot. Dar, dacă vă tentează subiectul, găsiți programul AICI.
Așa că, dacă nu dați de mine, știți unde sunt. La One World România, nu în Filipine. Încă.
Foto: Shutterstock
mult noroc cu visul tau, am unul foarte similar cu Tenerife 🙂
e foarte importanta treaba asta cu visele. nu se stie niciodata cand se implinesc. daca te muti in tenerife cheama-ma in vizita. te chem si eu daca ma mut in filipine sau sub alt soare 🙂 deal?
[…] World România în care spuneam că mă mut în țări mai calde. Dacă nu l-ați citit, ăsta e “Am apucat să vă zic că mă mut?” Și cum Ramona este la fel de sensibiloasă că mine, s-a apucat să îmi scrie o scrisoare de la […]