Legion Run şi limitările personale.

Acum două săptămâni eram la un eveniment şi la puţin timp după ce mă intersectez cu Bogdan, el îmi spune “dacă ai puţin timp săptămâna viitoare, hai să ne vedem la o cafea; vreau să mai stăm puţin de vorbă şi vreau să îţi dau ceva din partea Legion Run”. Eu îi spun că da, pentru cafea îmi fac timp şi apoi râd, gândindu-mă cum o să îmi măresc eu colecţia de tricouri în care dorm pentru că dacă e ceva cu “run” sigur m-au găsit bine. Să ne înţelegem. Eu nu alerg. Şi dacă alerg înseamnă că mă urmăreşte ceva.

Şi acum că am terminat cu introducerea, trebuie să vă spun ce palpitaţii la inimă mi-a dat cafeaua la care m-am văzut cu Bogdan acum patru zile. Bine, n-a fost cafea, a fost Cola şi n-a fost tricou, a fost asta!

Joac-o pe asta, Andruşkă! Pot să retrag cele de mai sus şi să spun că mai bine era o probă de alergare? Pot? Pot? Pot? Pe mine nu mă destabilizează multe lucruri şi am şi o tensiune de mă invidiază toţi doctorii, dar ce palpitaţii am avut în ziua aia, n-am mai avut de când m-am îndrăgostit ultima dată.

Tot weekendul am stat şi m-am documentat despre Legion Run. Şi când spun că m-am documentat înseamnă că am ajuns la finalul youtube-ului ca să văd ce şi cum s-a întâmplat în celelalte ţări. Pe scurt, s-a întâmplat asta!

Panică! Panică! Panică! Păi în afară de abonamentul la yogilates pe care l-am avut acum 3-4 ani, nişte clase de cycling, căratul mobilei de la ikea şi datul la lopată de weekendul ăsta, eu şi sportul avem o relaţie foarte lejeră şi destul de distantă.

Apoi au apărut susţinătorii ăştia ai mei cu mesaje şi telefoane de genul “you can do it” şi “I believe in you” şi am zis că totuşi ar fi drăguţ din partea mea să mă gândesc la această variantă.

Aşa că am zis să ignor cât pot de mult partea cu “pasionaţii de aventură şi adrenalină vor fi provocaţi să străbată un traseu destul de dur pe o distanţă de 5 km, înfruntând 22 de obstacole, dintre care 2 în premieră” şi să mă focusez mai mult pe “o experienţă unică, bazată pe stimularea spiritului de echipă şi depăşirea limitelor împreună, Legion Run nefiind cronometrat şi nici competitiv”.

Odată ce m-am focusat pe câştig şi nu pe pierdere (nu ştiu ce-o fi în capul meu!), nu mi-a ieşit din cap îndemnul “do what you can’t!” pentru că, pentru mine personal, despre asta e vorba. Despre propriile limite şi limitări, despre cum să ieşi din zona de confort fizic şi psihic (vai de capul meu!!), despre autodepăşire şi nu autosuficienţă, despre cuvintele care stau scrise mari pe frigider “şi când nu mai poţi, trebuie să mai poţi puţin”, despre “eşti mai mult decât crezi că eşti, trebuie doar să încerci”, despre faptul că cele mai importante şi dificile lucruri le-am făcut atunci când nimeni nu credea că pot.

Şi mai e ceva. Pentru mine contează foarte mult că nu este o cursă contra cronometru. Niciodată nu mi-a plăcut să alerg spre undeva. Niciodată nu mi-a plăcut să mă întrec cu cineva. Singura persoană cu care am fost şi voi mai fi în competiţie este propria persoană. Eu cu mine. Despre asta este vorba. To be better than yesterday.

Contează foarte mult ca aici este vorba de echipă. Şi în căpşorul meu, “echipă” este un cuvânt foarte important pe toate planurile. Pentru că într-o echipă există ajutor şi nu competitivitate; există încredere şi nu egoism, există rezultat de care să te bucuri împreună şi nu doar un timp bun cu care să te mândreşti singur.

Dragă Legion Run, ştii când am zis să nu mă sunaţi voi că ies eu din când în când? Ei bine, if you were waiting for a sign, this is it! Visez la linia aia de finish de unde o să mă uit în spate şi o să strig “fuck! I did it!”

16 iunie. Cu ăştia ai mei care vor fi acolo să facă poze, să facă mişto de mine dar, overall, să mă susţină şi să mă motiveze. Băi, voi aţi contribuit cel mai mult la decizia asta şi voi sunteţi super echipa mea!

Sunt tare curioasă de ceilalţi din echipă, dar, până una-alta, un prieten se înscrie cu mine şi mă linişteşte super mult să îl ştiu aproape. Acum Doamne ajută să nu îmi rup nimic şi să mai scriu şi după.

p.s. dacă vreţi şi voi să intraţi în nebunia asta, înscrierile se fac AICI. Se întâmplă o singură dată pe an, o singură zi, în fiecare ţară. Dacă vă tentează să mă anunţaţi şi pe mine ca să ştiu că nu sunt singură.

p.s.2 toate probele sunt AICI. uitaţi-vă şi gândiţi-vă bine (eu nu cred că m-am gândit prea bine că iar mă iau palpitaţiile). e un fel de armată. ce armată? e un fel de training pentru puşcaşii marini.

p.s.3 băi dragilor, vă rog eu mult să imi spuneţi ce aţi avut în cap când v-aţi gândit să îmi propuneţi mie aşa ceva, ca să mor şi eu liniştită.