Hai că iar a fost frumos în soșiăl midia aseară. După ce minunata companie de stat Tarom a pus o frumoasă postare pe facebook în care zicea că nevestele moldovence şi bucureştence au discount 50% dacă le plătesc bărbaţii bilet, ne-am activat în gașcă la comentat. Ştiu, urât din partea noastră. Eu am fost şi certată pe tema asta, fix pe profilul personal. Din păcate, domnul care m-a certat, redactor șef la ceva revistă, nu am reținut exact care, a şters comentariul. Am fost puţin tristă pe tema asta. Ei bine, la fel şi persoana de soșiăl midia de la Tarom, după ce dat-o de gard, a şters postarea.

Și acum revin la companiile astea mari, că Tarom este mare, totuși.  Vreți să faceți și voi soșiăl nu? Că trăim în epoca asta digitalizată și trebuie să fim în rând cu lumea. Bun. Cine vă face soșiăl? Avem varianta o rudă de aceeași vârstă ca şi compania, pentru că știm că la stat se intră doar pe grad de rudenie, sau avem varianta vreun tinerel/tinerică, angajat pe criteriul e mai ieftin.

Eu mereu am zis că și ieftin, şi bun, și repede nu se poate. Deci alege două din ele. Că dacă e ieftin și repede nu e bun. Iar dacă e bun și repede sigur nu e ieftin. Varianta bun și ieftin încă nu am văzut-o. Q.E.D.

După care apare discuția că și publicitatea negativă e o formă de publicitate. Eu, una, m-am săturat de sintagma asta proastă. Dacă ai niște creier în cap, nu ai cum să crezi aşa ceva. Am mai scris despre ultima bombă din soșiăl midia AICI  dar, dacă ne uităm la produs, vedem exact care e targetul și unii din noi nu vrem să ne asociem. Oricum, mai pe înțelesul României din ziua de azi, cred că a zis-o Cetin – “dacă cineva te face curvă și nu eşti, înseamnă publicitate negativă. Acum tot mai crezi că e publicitate gratis?”

Eu mă gândeam aşa. Cum ar fi să ne asumăm ce spunem, ce facem și ce scriem? Adică, pe româneşte, să avem cojones (da, da, sunt o doamnă, nu vorbesc urât).
Da, nene, susțin familia tradițională și atâta mă duce capul. Da, nu îmi vaccinez copilul pentru că am auzit că, în caz de ceva, merge cu rugăciuni. Da, am scris pe facebook, pe pagina oficială și nu am de gând să şterg dacă lumea nu e de acord cu mine, pentru că fix asta e părerea mea şi pe care am scris-o pentru cei 80k followeri de pe pagină.

Dar Tarom șterge. Și mai sunt mulţi alţii. Din păcate. Pentru că plătim un soșiăl midia cu 2 lei. Dar eu nu cred că ăla  avea atâta creier să scrie asta. Pentru că da, în 2017 încă mai exista șefi și sefuţi care angajează oameni, specialiști (sau nu) cărora să le spună ce să facă și ce să scrie pentru că, nu-i aşa, ei ştiu mai bine totul.

Aia e. Când dai pe scris, printscreenul rămâne. Chiar dacă ștergi.
Când ai impresia că tu le ştii pe toate şi ţi-o iei de la publicul tău, ștergi și speri să uite.
Că aşa e la neamul ăsta de manageri care nu au avut jucării când erau mici. Își fac jucării în firma la care ajung și când îi ceartă copiii și publicul, își iau jucăriile și pleacă. Sau şterg.
Pentru că, încă o dată, nu au de ce să plătească un specialist să le facă treaba bine. Pentru că specialistul costă. Şi nu are rost. Pentru că încă merge și aşa. Pentru că ne place doar să o dăm nu și să o luăm. Pentru că avem impresia că merge. Până nu mai merge.

În încheiere, mă gândeam să le spunem celor de la Tarom să fie un pic mai open minded, să targeteze tinerii şi să comunice pe stilul lor. Nu de alta, dar ăştia care susţin coaliţia petru familie, sigur n-au bani să circule cu Taromul. Că nu e chiar ieftin, să recunoaştem.

Deci, sugestii pe gratis de data asta, că altora le-am facturat. Bine, între noi fie vorba, în curând se fac 365(5) de zile de când “îi înţeleg”.

Campanie pentru single girls. Ele vor cunoaşte în aeroport single guys, cu care vor face un fel de speed dating, în vederea efectuării unei călătorii plătite de către bărbat. Partea de mijloc a spotului ar putea prezenta toaletele modernizate în care cei doi, vor putea aprofunda mai bine cunoştinţele de la speed dating, urmând ca, în cazul producerii unui pui de om, acesta să beneficieze de discount 50% toată viaţa. Ca şi slogan putem avea: Tarom, cu noi bărbaţii sunt mereu la înălţime!

Legat de grila de discounturi, ca să nu ne mai punem în cap atât familiştii cât şi nefamiliştii, aş merge pe o grilă bine stabilită. Grila de discounturi TBD în funcţie de kpi’i pe anul în curs:

(Insert discount here) – pentru familia tradiţională
(Insert discount here) – pentru familia netradiţională/concubinaj
(Insert discount here) – pentru cei care călătoresc cu amantul/amanta
(Insert discount here) – pentru cei virgini, încă
(Insert discount here) – pentru cei care n-au avut noroc în viaţă.

4 replies
  1. Emil Calinescu
    Emil Calinescu says:

    Andra, de curiozitate, tu ai refuza vreodata sa zbori cu Tarom din cauza unei astfel de reclame? Vei alege vreodata o companie concurenta in dauna TAROM pentru ca TAROM a dat-o-n bara in social-media? Serios intreb!

    Reply

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *